Sferă cu enigmă

            Seara, o dată cu vinul, a băut un germene de moarte. Vin puțin, dar germenele e greu. O orgie, o beție de moarte. I-a rămas germenele morții precum procentul de alcool în sânge.

                                                              *

            Imagini din Trakl: „Din cavou osemintele se înalță sure și putrede” sau: „Orbii presară tămâie pe răni puroiate”.

                                                               *

            Aripile brune ale unui fluture ca sânii plecați la plimbare ai unei actrițe de vodevil.

                                                               *

            Joi dimineața, bancuri întregi de plevușcă se sinucid la malul râului de câmpie. Pești nu mai lungi de cinci-șase centimetri, unii peste alții, cu burțile albe în sus, zac la marginea izlazului. Cercetătorii, ecologiștii, primarii, directorii dorm încă liniștiți, visând la fericirea balenelor care nu se mai sinucid în ultima vreme. Dar plevușca se sinucide în zori, nefericită și neștiută de nimeni.

                                                                  *

            Gheorghe Grigurcu: „Liniștea în fața morții, un soi de sinucidere”.

                                                                *

            „Când cazi sub vraja morții, totul se petrece ca și cum ai fi cunoscut-o într-o existență anterioară, iar acum ai fi nerăbdător s-o regăsești cât mai curând” (Cioran). Da, este revelația marinarului care acostează la Rotterdam după șase luni pe ocean și – pe strada cu felinare roșii – o regăsește pe blonda planturoasă exact cum și-a imaginat-o el pe puntea petrolierului.

                                                                *

            Ioan F. Pop: „Pentru mulți, moartea rămâne singura realizare a vieții, singurul moment semnificativ. Viața și moartea sunt două drumuri care nu se întâlnesc niciodată, nici măcar pe marginea gropii. Ne naștem fără niciun merit și murim fără nicio vină. Ne naștem și murim ca să certificăm o absurditate”.

                                                                  *

            Ploile nu sunt decât lacrimile de regret ale lui Dumnezeu pentru imperfecțiunea lumii create de el. Numai când se uită peste România, lacrimile-i curg potop.

                                                                    *

            Stând pe-un buștean din liziera pădurii, rupe petalele margaretei, rar, una câte una: „Trăiesc, mor, trăiesc, mor...” La ultima petală, din pădure, poc! A fost confundat cu un mistreț. Oricum, ultima petală îi confirma că moare...

                                                                      *

            Nu poate fi condamnat că-și dorește fericirea. Dar, e de compătimit că nu se mulțumește nicicum cu clipe fulgurante, ci vrea înmărmurirea acestora.

                                                                       *

            „Nenorocirea înseamnă că te-a vizitat Dumnezeu, că și-a amintit de tine” (Tolstoi). Cu atât mai mult înseamnă nenorocirea ultimă, moartea! Cât de nerecunoscători suntem în momentul în care ne lovește nenorocirea, în loc să-i mulțumim din inimă Domnului!

                                                                      *

            Viața? O părere. Moartea? Umbra fumurie a unei păreri.

                                                                       *

            E un ins original, unic chiar, abonat la o singură clipă a morții.

                                                                       *

            La înmormântări se alcătuiesc alaiuri, organizate sau spontane, mai mari sau mai mici, îndurerate sau ipocrite. Dar, moartea sosește mereu fără niciun alai, solitară, țeapănă și solemnă ca un cedru de Liban.

                                                                       *

            Jules Renard: „Nu știm ce e Dincolo, pentru că această ignoranță este condiția sine qua non a vieții noastre. Așișderi gheața nu poate cunoaște focul decât cu condiția de a se topi, de-a dispărea”.

                                                                        *

            De la o anumită vârstă, sinuciderea nu mai e sinucidere, ci autoeutanasiere.

                                                                         *

            Cum se moare în zilele noastre? Ca-n versurile voioase ale lui Horia Bădescu: „Dacă vreți să muriți,/trebuie să știți:/în veacul acesta plin de morminte,/dacă n-ai moștenire,/se cumpără greu/o groapă în care/ să putrezești preacuminte!”

                                                                              *

            Merge aproape zilnic să-și vadă cavoul recent cumpărat. Se uită în fundul lui, ca un Narcis muribund.

                                                                          *

            I. D. Sârbu: „Ultima sentință, cea mai filologic, filosofic grea despre moarte: <<s-a zis cu noi!>>. Mai rea, mai definitivă decât moartea. <> e fără recurs, fără întoarcere. <>, << mort de beat>>, <<palid ca moartea>> etc. folosesc moartea ca un simplu auxiliar ale unor rele mult mai mari. Dar cu dixi nu e glumă: <> - asta înseamnă că Soarta și-a spus ultimul cuvânt.

                                                                           *

            Soarele florii, soarele care se învârtește după floare.

                                                                             *

            ”Da, ceea ce face moartea este interesant, dar prea se repetă” (Jules Renard).

                                                                             *

            Pragmatismul dă echilibru lumii, îmi zic. Am fost ales însă să fiu prostul samaritean. Mă simt bine în pielea aceasta și mă lupt cu pragmaticii pe care-i invidiez în zori, la amestecul dintre veghe și somn, dar la răsăritul soarelui îmi reintru în rolul prostului samaritean.

                                                                             *

            Vasile Ghica găsește că moartea „nu este decât un exil pe durată nedeterminată”. Atunci, viața este un exil pe durată determinată.

                                                                            *

            Totul este să vezi viața cum e și moartea cum nu e.

                                                                             *

            Cică, să-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi. Slavă Domnului că n-am fost niciodată narcisiac. Am scăpat deci de o iubire imposibilă.

                                                                              *

            Ileana Mălăncioiu, ca o boare peste gol: „Voi muri și nu voi ști nimic despre moartea mea,/Așa cum despre nașterea mea nu știu absolut nimic,/Am deschis ochii, am plâns și am râs și am plâns,/Îi voi închide și nu voi avea ce să zic.//Și totuși moartea mea e un lucru real,/Mai real decât nașterea, poate,/Simt sufletul ridicându-se-ncet ca o boare/Peste golul în care va-ncepe să-noate”.

                                                                                  *

            Moartea – o sferă cu enigmă.

                                                                                  *

            Tolstoi, între viața ca o temniță și moartea ca o libertate: „M-am gândit la moarte: la cât e de straniu că nu doresc să mor, deși nimic nu mă ține, și mi-am amintit de întemnițații care se obișnuiesc într-atât în închisorile lor, încât nu vor, ba chiar se tem să le părăsească pentru libertate. La fel ne-am învățat și noi în propria pușcărie a acestei vieți și ne temem de libertate”.

                                                                                    *

            Desigur că tot intelectualul, dintre a avea și a fi, alege a fi, a fi umanist, generos, înțelept. Dar, toate astea, imediat după a avea, niciodată înainte.

                                                                                    *

            Cioran: „Dacă încetăm să ne temem de moarte, viața devine dintrodată frumoasă, fascinantă și cu desăvârșire inutilă”.

                                                                                    *

            „Vrea înmormântare civilă.

            - Să vorbim la mormânt?

            - N-aveți decât să vorbiți! Eu n-am să răspund” (Jules Renard)

                                                                                     *

            Episcopul către muribund: „Spovedește-te, fiule, spune-ți toate păcatele, că mâine te întâlnești cu Domnul nostru Iisus!...” „Și dacă nu mă întâlnesc, îngaimă cel de pe patul de moarte, nu cumva vă dezvălui crimele mele fizice și morale de o viață degeaba?!...”

                                                                              *

            Ne-am luat cu una, cu alta, cu treburi importante, de bună seamă, și cum n-am fost atenți ne-am și trezit bătrâni. Dacă vom continua să ne luăm cu altele la fel, ne vom trezi morți de-a binelea.

                          (fragmente din volumul în pregătire Moartea de după moarte).