Delicateţuri

Emisiunile cretine de pe mai toate televiziunile româneşti sunt scuzate de realizatorii lor tot într-un mod cretin: că asta vor oamenii - Cruduţa, Bianca, Mihaela, Andreea, curvet cât cuprinde...

Ei bine, nu! Butonând eu telecomanda, nimeresc la diferite ore din noapte sau din zori, o emisiune excelentă pe un canal de nişă: Politică&Delicateţuri. Protagonist - Mircea Dinescu. Politică e mai puţină, dar ...delicateţurile ocupă aproape tot spaţiul de emisiune. Epicurian fiind poetul zgubilitic, el găteşte în faţa camerelor de luat vederi după reţete originale, pe care eu le şi pun în practică imediat ce am toate ingredientele. Mâncare sănătoasă, românească, tradiţională sau adaptată pe care o savurează apoi cu un invitat din diferite domenii: politică, muzică, literatură. Se bea vinul lui Dinescu şi se ascultă muzică lăutărească. Când nu-i place cum cântă dizeoza La calul bălan sau La Chilia-n port, ia microfonul chiar poetul, care e şi bun cântăreţ, şi le zice el cu foc, încheind cu Dac-ai fi curvă deşteaptă...

O plăcută alternativă la emisiunile cu Bianca, Mihaela, Oana şi tot curvetul de la Măruţă, Gherghe şi Capatos.

La Mircea Dinescu, poezie rimează cu opulenţă

Vai, vai, vai, cum de două mii de ani, poezie rimează cu sărăcie! Noroc cu Mircea Dinescu, cel care, la îndemnul lui Ion Caramitru, s-a făcut că lucrează revoluţia, noroc cu el că a făcut totul ca poezie să rimeze cu opulenţă. Ruşinea de milenii a poeţilor de a trăi şi a muri săraci este spălată acum de moşierul poet de la Cetate cu bani de la Sorin Ovidiu Vântu, şi nu puţini, ba chiar 100 000 de euro. Un împrumut, cică. Dar nu cum mă împrumut eu 50 de lei de la prietenul Marian Popescu, care se caută adânc în buzunare, găseşte bancnota şi mi-o dă odată cu indicaţia precisă: "Bă, până la salariu!" Ei nu, banii de la SOV se plimbă prin mai multe conturi din ţară şi străinătate ale mai multor firme şi firmuliţe, sunt bani mai umblaţi decât turiştii americani prin Cipru şi prin alte paradisuri fiscale şi deodată, ţup!, aterizează în contul lui Mircea Dinescu, poetul. Văd schema făcută de procurori a traseului banilor (vreo 40 de milioane de euro, în total, din care 100 000 ajung într-o extremă dreaptă la Dinescu), dar n-o înţeleg, că nu mă pricep la finanţe neam. Tot ce-am reţinut este că poetul, din această inginerie complicată, şi-a luat raţia de 100 000 de euro şi nu pot decât să-l felicit. Jos pălăria! De-acum, poezie nu mai rimează cu sărăcie, poezie rimează cu opulenţă şi neamprostime. Amin!

Ultimul Dinescu: satire vesele şi grave

La ediţia din acest an a Târgului de carte Gaudeamus, veşnic teribilul Mircea Dinescu şi-a lansat un nou volum de poezii – Femeile din secolul trecut, poezii noi (Editura Fundaţiei pentru Poezie Mircea Dinescu, Bucureşti, 2010) cu desene din seria Erotica Magna de Dan Erceanu. De altfel, trei sferturi din carte sunt desene şi doar un sfert poeme. Cartea a fost vândută la pachet cu vinul lui Dinescu pe eticheta căruia erau tot poeme şi cu un CD cu cântece interpretate de poet. Un adevărat eveniment… comercial. Desenele sunt inspirate, predominând tehnica colajului, dar conceptul în general de carte obiect de lux este cam forţat, policromia fiind una de sorcovă veselă, iar pătrata copertă aducând flagrant cu ambalajul unei truse de scule Bosh. În loc de portretul-bust al poetului, avem la începutul şi sfârşitul cărţii un Dinescu uşor melancolic, blazat, aşezat într-un câmp plin de maci (din poezia anterioară), privind în zare, spre capitalismul românesc în plin avânt.
Poezia volumului se situează între cânticul golănesc de inimă albastră, amintind de Miron Radu Paraschivescu, curgând agale spre porno, pe de o parte, şi pamfletul social-politic, pe de alta.
Din prima categorie a cânticilor uşor merepiste, cităm moscova nu crede în lacrimi: „şapte mere-ntr-o basma/şi-am plecat la moscova//la coadă la lenin, tată/mă îndrăgostii de-o fată//ce parşiv mausoleu/era fată de liceu//şi frumoasă şi lăptoasă/şi fugită de acasă.//nea vasile, nea blajenii/mulţumesc de-aşa vedenii//ea pisică eu motan/la tătucul din borcan//ce cosiţe şi ce membre/ce octombrie-n noembre//când crezui că mă fac om/ea-mi răspunse nem tudom//când crezui că mă însor/ea-mi răspunse nevermore”. Interesant e că poemele total deocheate ale lui Dinescu, ca la Emil Brumaru, nu sunt obscene sau vulgare, umorul, ironia în amestec cu candoarea bine jucată salvând versurile, ca-n acest crăciun: „în seara când tu umfli cozonacii/o să mă vâr pe horn ca să-ţi ling cracii/pudraţi cu zahăr candel şi fistic/şi-o să-ţi extrag stafida din buric/şi minereul de futai din coapse/dar pe neve, că statul pune taxe…”
Dar Dinescu rămâne cunoscutul fluierător în biserică, nedezminţitul iconoclast, de verbul său satiric nescăpând nici Isus, nici Eminescu, nici Veronica lui, nici alţi morţi celebri, de la Elodia până la Marilyn Monroe. Însă adevăratul Dinescu de la 2010 este cel din poezia să-i zicem antipatriotică, adică antipatriotardă, cel din ţară: „o, curviştină dulce de bizanţ/în descompus amor c-un princip neamţ/care ţi-a fost în tinereţe rigă/iar ai ratat un puci de mămăligă/fugind în bigudiuri şi-n capot/la otv c-un chipeş matelot/ce te-a sedus proptindu-te pieziş/în gangul şcolii de la păltiniş…” Altfel spus, volumul acesta este unul de satire vesele şi grave.

Fala de a fi curvă...politică

Mircea Dinescu este un poet bun, chiar foarte bun, un coleric simpatic, om de afaceri, fost disident, un nebun de îmbrăţişat. Până aici omul e ok. A mers, din 1990 încoace, cu Iliescu, apoi cu Teodor Stolojan, iar în 2004 cu Băsescu pentru care a făcut o campanie agresivă. Iar e ok. Nu e bou ca să fie consecvent, cum se zice. Aseară a apărut în stafful lui Mircea Geoană, prostănacul lui Iliescu, acesta fiind absent "motivat" de la disputa finala dintre cei doi prezidenţiabili de la Palatul Parlamentului, adică - pentru Ilici - Casa Poporului. Stând în spatele lui Geoană, pe primul rând, Dinescu şedea mai mult decât relaxat, cu mâinile pe cap, comentând superior cu voce tare discursul contracandidatului Băsescu, dialogând cu Crin Antonescu, altă fată de pe centură, râzând cu gura până la urechi, făcând spectacol ieftin. Traian Băsescu a fost un candidat fără prezenţă de spirit. În momentul în care Mircea Geoană i-a dăruit cartea Codul bunelor maniere, preşedintele trebuia să i-o dăruiască în secunda următoare lui Mircea Dinescu. Probabil că acolo există un paragraf care să sugereze că nu e o chestie de fală că eşti o curvă politică, una care trece cu nonşalanţă de la un candidat la altul.