Se afișează postările cu eticheta Elodia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Elodia. Afișați toate postările

duminică, 12 mai 2013

Elodia a vorbit

Gata, lucrurile s-au lămurit. Elodia a vorbit de pe lumeea aceea fără întoarcere cu clarvăzătoarea Emilia Mezei din Oradea, căreia i-a povestit d'a fir a păr cum a omorât-o Cioacă şi cum a ars-o şi cum a îngropat-o într-o pădure, lângă un lac (ce romantic criminalul ăsta de poliţist!), într-o grădină, lâng-o tulpină!... La 30 de kilometri sud-vest de Păuşa. Ce păcat că s-a închis OTV, că trimitea Dan Diaconescu pe câştigătorul ăla perpetuu la LOTO care mobiliza imediat o sută de oameni cu sape, cazmale şi lopeţi şi făceau tot sud-vestul Păuşei un canal de irigaţii, că oricum nu mai există în ţară aşa ceva. La Albota într-o noapte, Ogică şi salvatorii de cadavre ai primarului Ion Dumitru era să lase un pod cu pilonii în aer tot săpând după Elodia, care nici nu apucase să vorbească faţă către faţă cu vreo Elodie clarvăzătoare. Cică, procurorii chiar au ţinut cont de viziunile Emiliei. Atunci, ce mai aşteaptă justiţia? De ce tot amână verdictul? Să-l condamne pe viaţă pe criminalul Cioacă. Ca bonus, am mai intra o dată în Cartea Recordurilor, am fi prima ţară din lume care condamnă pe viaţă pe un presupus criminal pe dovezile aduse de o clarvăzătoare, antrenoare de fittnes pe deasupra...

duminică, 4 noiembrie 2007

Enigma Elodiei

Într-o dimineaţă de sfârşit de vară, Cioacă, poliţistul Cioacă l-a anchetat pe ţiganul Mailat din Avrig pentru un jaf local , la poalele Munţilor Făgăraş. Blândeţea cu care l-a anchetat i-a fost răsplătită cu o trusă de cuţite foarte bine ascuţite; brici, nu altceva. Ţiganul a plecat imediat în Italia, cetăţean comunitar fiind. Seara, Cioacă le-a arătat soţiei sale Elodia, ce le-a arătat? s-a fălit cu ele.
- Cuţite mov? s-a uimit Elodia.
- Cuţite mov! s-a mândrit Cioacă.
- Cuţite mov?
- Cuţite mov!
- Adică, vrei să spui cuţite mov?
- Da, cuţite mov.
A doua zi, când Cioacă a intrat într-un binemeritat concediu, Elodia - fără a-şi face testamentul - şi-a etalat pe masă trusa de cuţite. Cu ele, pe rând, a început să se tranşeze, de la degetul cel mic de la picior, până la gambe, genunchi, sâni, mâna stângă, mâna dreaptă, organe interne - ce proaspete, ce sănătoase! le admira ea cu ochi expert de autopsier - şi-a tăiat apoi şi capul, s-a ambalat în saci de voiaj şi în geamantane, împreună cu lucruri din casă, mai ales cu cele ale soţului, s-a aranjat în portbagajul maşinii şi-a început să se împrăştie de una singură prin râpe şi prin lacuri de pe cuprinsul judeţelor Braşov şi Argeş. Prea iubitorul soţ s-a întors din concediu, dar Elodia n-a revenit acasă. Dar ce-i atâta grabă? Nici n-a căzut zăpadă pe întinsul ţării.