Cum îşi sărbătorea ziua contele Lev Tolstoi

      9 septembrie 1828 este ziua de naştere a lui Lev Nicolaevici Tolstoi. Ţin de ani de zile pe birou jurnalul său tradus de Janina Ianoşi. Citesc mereu câte o pagină, două... Din volumul II, caut o zi de 9 septembrie. O găsesc pe cea din 1909, cu un an înainte de moarte. O reproduc fără comentarii:
      "Am dormit cam puţin. Am ieşit devreme. Sufleteşte mi-e foarte bine. Mă înduioşează toate cele. Întâlnire cu ţăranul din Kaluţk. Am consemnat-o separat. Mi se pare mişcătoare numai pentru mine. Apoi am întâlnit un căruţaş şi un alt drumeţ; pe faţa amândurora furie şi ură pentru faptul că sunt boier. Cât mi-e de greu! Cât aş vrea să scap de situaţia asta! Dar, după cum se vede, aşa voi muri. Acasă am consemnat întâlnirea, apoi am revăzut Unei femei poloneze, am terminat apoi Lao Ţî - l-am terminat, de asemenea. Am făcut adăugiri la cuvântare. Şi, iată, acum îmi termin de scris jurnalul. Mă duc la dejun. Totul e bine, doar pe la mijlocul zilei m-am simţit slăbit..."

Secolul XX a început cu o hemoragie de hemoroizi

        Lev Nicolaevici Tolstoi a fost fără doar şi poate una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii universale de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. La 1 ianuarie 1901, deci în prima zi a secolului XX, Tolstoi îşi notează - printre altele - în jurnal: "Sunt pe deplin sănătos, dacă nu pun la socoteală hemoragia din cauza hemoroizilor". La cât de mult îl iubesc pe Tolstoi, aş putea generaliza: Secolul XX a fost unul al hemoragiilor din cauza hemoroizilor!

Sinuciderea ("spaţiul de mişcare dat oamenilor") - un cerc vicios

     Concepţia lui Lev Tolstoi despre sinucidere total opusă celei a lui Cioran, de pildă: "Posibilitatea de a-ţi pune capăt zilelor este un spaţiu de mişcare dat oamenilor. Dumnezeu n-a vrut în viaţa asta sclavi, ci lucrători liberi. Dacă rămâi în această viaţă, înseamnă că-ţi convin condiţiile. Şi dacă-ţi convin - munceşte! Dacă însă vei pleca de la condiţiile de aici, dacă-ţi vei pune capăt zilelor, dincolo ţi se vor oferi din nou altele la fel. Aşa că de plecat n-ai unde. Ar fi bine de scris istoria trăirilor pe care le are în această viaţă cel care şi-a pus capăt zilelor în viaţa anterioară: cum, dând peste aceleaşi cerinţe care i s-au pus în cealaltă, ajunge la conştiinţa că ele trebuie îndeplinite. Şi e în această viaţă mai înţelegător decât alţii, amintindu-şi de lecţia primită".
       Aşadar, de fapt, "spaţiul de mişcare dat oamenilor" prin sinucidere este un cerc vicios.

O zi de vară din viaţa unui geniu

Să spicuim din jurnalul lui Lev Nikolaevici Tolstoi: "13 iulie, Iasnaia Poliana, 1890: Am dormit bine. După cafea, am scris la Părintele Serghi. Destul de bine. După aia am cusut cizme. M-am dus să mă plimb şi să mă scald. Seara am cusut din nou cizme. Corecturile articolului de la Golţev..."

Aşadar, un scriitor genial coase cizme, merge la scăldat, dar şi scrie o nuvelă antologică, o nuvelă care se află în toate antologiile universale de gen... Le face pe toate în stepa rusă, conte fiind, fără ruşine, în acelaşi timp în care Sonia, soţia lui, frecventa saloanele guvernatorului Moscovei!...

Hristos dând autografe

La 25 noiembrie 1888, Tolstoi îşi nota în jurnal că scrisul este o ocupaţie deşartă. Şi se explica: "Există prea multe cărţi şi acum, indiferent de ce cărţi s-ar mai scrie, lumea va merge la fel. Dacă ar veni Hristos şi ar da Evanghelia la tipar, doamnele s-ar strădui să primească de la el autograf şi nimic mai mult..."
Hm! Asta, repet, la 1888! Ei, ce să mai spunem de zilele noastre din acest punct de vedere? Că de la Tolstoi încoace s-a tot scris, iar acum scrisul e un fel de terapie, se scrie parcă spre a scăpa de moarte. Se scrie enorm, se citeşte puţin şi nu se învaţă mai nimic din cărţi. Iar acum, mai abitir decât la 1888, la o eventuală revenire a lui Iisus, s-ar face coadă nu la mântuire, nu la vindecări miraculoase, ci - aşa cum spune bătrânul de la Iasnaia Poliana - la autografe.

Nimic nou

Polemica dintre consilierii preşedintelui naş de Carol-Ferdinand şi FMI? Apă de ploaie.Totul e simplu ca bună ziua. O spune, iată, Lev Tolstoi, marele scriitor de la Iasnaia Poliana, la 26 iunie 1884: "Principala noastră nenorocire este că noi consumăm mai mult decât muncim, şi de aceea ne încurcăm în viaţă. Să munceşti mai mult decât consumi n-are cum să fie dăunător. Iată legea supremă".

E valabil pentru noi la 22 mai 2010. La noi suferă legea lui Tolstoi şi un amendament: să nu furi mai mult decât produci. Asta au făcut guvernanţii noştri timp de 20 de ani - au furat mai mult decât a fost capabilă ţara să producă.