Se afișează postările cu eticheta miliarde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta miliarde. Afișați toate postările

luni, 25 februarie 2013

Unde se duc miliardele de dolari când se pierd?

O ştire economică ne anunţă că doar săptămâna trecută cei mai bogaţi oameni din lume au pierdut 21,9 miliarde de dolari. Unde s-or fi dus banii ăştia? Dacă se împărţeau la locuitorii planetei, acum aveam şi eu şapte dolari cu care-mi puteam cumpăra un litru şi jumătate de benzină sau un bax de apă minerală. Cum nu s-au împărţit astfel, niciodată n-am să-i invidiez pe miliardarii americani şi arabi şi niciodată n-am să-i blestem să-şi piardă banii.

marți, 30 octombrie 2012

Miliardari, dar ne-contribuabili

An de an apare şi la noi Top 300 milionari. E democraţie, e capitalism, deci mi se pare normal. Ce se observă însă fără lupă este faptul că unii plătesc redactorii publicaţiei respective să-i pună cât mai în frunte, alţii, dimpotrivă - îi şpăguiesc să-i lase cât mai la coadă. De ce, oare?

Răspunsul la întrebare l-am putea obţine de la o comisie specială din Ministerul Finanţelor care să-i ia la puricat pe cei 300 de milionari/miliardari şi să afle simplu: ce cifra de afaceri are fiecare şi dacă aceasta este proporţională cu impozitul la stat pe ultimul an. Tot fără lupă îţi dai seama că nu bate nicicum casa cu masa. Bogăţia majorităţii celor mai bogaţi 300 de români nu trimite mai nimic la buget.

marți, 12 aprilie 2011

Adrian Copilul Minune scrie chitanţe ca o mitralieră

Adrian Copilul Minune e depistat de ANI cu o diferenţă de 104 000 euro în plus faţă de declaraţia lui de avere ca consilier local la Primăria Ştefăneşti - Ilfov. Hm! ANI (nu e vreo amantă de-a manelistului, ci Agenţia Naţională de Integritate!) e vreo naivă?. Păi, banii ăştia îi ia Copilul Minune într-o seară mai acătării în două-trei doscoteci şi-un botez.
Dar...minune! Iată ce declară Adrian Copilul Minune: "La fiecare petrecere rup un chitanţier pe banii pe care-i primesc". Faceţi un efort de imaginaţie şi vedeţi scena! Miliardarul de carton îi dă o bancnotă de 500 de euro pe secundă, iar Adrian cel mic la stat strigă acompaniat de vioară, saxofon, orgă electronică şi tobă: "Fără număr... fără număr..." şi în acest timp scrie chitanţe ca o mitralieră.
ANI cea candidă poate cădea-n cur de fascinaţie!

miercuri, 8 octombrie 2008

Tăriceanu şi ameţiţii lui miliardari în euro

Intrat în panică, domnul nostru premier Călin şi Popescu , dar mai ales, Tăriceanu, dă înapoi. Ca orice Moliceanu. Nu mai admite pomana electorală, de altfel scăpată de sub control. Ca să asigure creşterile salariale anunţate ale bugetarilor, ar fi nevoie urgentă de zece miliarde de euro. Şi...nu-s! Cum să nu fie? Deputatul Adrian Miuţescu, cel mic şi negru ca viitorul nostru în criză economică, a promis la alegerile din vară un miliard de euro pentru judeţul Argeş. Afişele mai dăinuie şi astăzi pe te miri unde. Cum n-a fost ale preşedinte al Consiliului Judeţean, logic, banii au rămas în teşchereaua deputatului nostru inventator de falimentar storcător de roşii. Şi, cum îl ştim mare patriot, suntem siguri că pune la bătaie miliardul ăsta de euro. Şi împreună cu alte nouă ale altor nouă ameţiţi candidaţi liberali - liberali? - tocmai acoperă gaura de zece miliarde de euro.
La finanţe şi la macroeconomie, zic zău! nu mă pricep bocnă. Cu logica însă nu stau chiar dezastruos. Şi e logic ca miliardele să vină de unde am scris mai sus. Că, nu-i aşa, are balta peşte!