Domnule Barroso, doamnă Merkel!...

Domnule Barroso, stimată doamnă Merkel,
Am nişte prieteni şi colegi care ori mă ironizează crunt, ori mă trimit să mă spânzur pentru că pe 29 iulie 2012 am mers să votez la un referendum naţional. Am fost un dobitoc (ca să citez un clasic), onorată instanţă europeană. Aşa am găsit eu, ca prostul, că un referendum naţional e o treabă importantă şi că trebuie să votez. Dumneavoastră, ca oameni politici importanţi, cei mai importanţi din bătrâna Europă, mi-aţi dat de înţeles că aşa e, cum zic prietenii mei, am fost un prost, că nu votul meu contează, ci ce dictaţi dvs.... scuze!, am vrut să zic Dvs., de la Bruxelles, de la Berlinul de Vest.
Ca să nu rămân şi anul ăsta repetent, ca să nu mă trezesc că merg şi în decembrie la urne ca prostul, n-aţi vrea să ne trimiteţi din cele două capitale europene numele parlamentarilor în plic?! De ce să mai pierdem timpul, dar mai ales banii pentru alegeri? Ne spuneţi cine trebuie să iasă în Parlament şi terminăm povestea. Curtea Constituţională, Parchetul şi serviciile secrete - instituţiile recunoscute de dl. Traian Băsescu - vor duce la îndeplinire validarea numelor transmise dvs. de interimarul preşedintelui interimar al României.
Trăiască colonizarea provinciei România!

O nouă scrisoare a lui Ioan Viştea către Europa. De data aceasta către Jose Barroso

Scriitorul Ioan Viştea scrie din nou Europei, de data aceasta Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso. O reproduc ca pe un document preţios:

                                              Scrisoare  larg  deschisă

                              Domnului Jose Manuel Durao Barroso

    Va scriu  cu neplăcuta, neaşteptata surpriză de a vă identifica ca pe unul din principalii artizani ai tensiunilor politice şi sociale din ţara mea, România, precum  şi a situaţiei juridice tulburi, aproape fără ieşire, în care se află ea, astăzi. Toate acestea  în urma unui Referendum viciat tocmai de încălcarea normelor juridice  şi a voinţei tratatelor la care aţi contribuit din plin.

      Vă scriu, aşadar, adresându-mă  atât calităţii dumneavoastră de preşedinte al Comisiei Europene, cât şi, mai ales, aceleia de portughez.

       În aprilie  1974, când Revoluţia garoafelor roşii înlătura dictatura, eraţi la vârsta majoratului. Nu ştiu cât de la dreapta  erau viziunile  dumneavoastră ideologice la acea dată, dar mă pot hazarda în bănuiala că guvernul socialist al lui Mario Suarez care a urmat evenimentului, vi s-a părut atunci o soluţie de parcurs viabilă şi necesară în stare să netezească drumul aspiraţiilor portughezilor către valorile Europei unite. Sigur că, în lumea liberă a spectrului larg doctrinar, realităţile au evoluat. Stânga occidentală a înţeles ori a fost nevoită să înţeleagă că nu poţi guverna doar pentru a împărţi, pentru a redistribui sărăcia. Şi-a modelat, şi-a adaptat programul, aspiraţiile, opţiunile în raport şi de comandamentele dreptei, de voinţa şi psihologia socială.. O dreaptă care, mult timp,  a catalizat resurse şi energii, care a creat plusvaloare, care a câştigat tot mai mult teren  şi acordul tot mai larg al maselor animate de perspectiva bunăstării.  Un astfel de guvern de dreapta aţi şi condus o vreme, chiar în perioada când multe din măsurile  guvernului dumneavoastră, deveneau nepopulare şi contestabile, accentuând şi prevestind oarecum sentimentul generalizat de frustrare a milioane de cetăţeni europeni, atât de vizibil astăzi. In perioada mandatului de prim-ministru n-am auzit ca dumneavoastră să fi fost chemat la raport, vreodată, de vreun for ori de vreun comisar european  pentru a da socoteală de cât de  valabile ori nu erau  politicile  interne ale cabinetului Barroso ori pentru a vă impune, ex catedra,  cu forţa dictatului, măsuri arbitrare în contradicţie cu practica europeană curentă. .Uitând sau ignorând voit propria dumneavoastră experienţă, ca şi parcursul sinuos, de durată  al aderării  propriei ţări la  U.E. aţi exersat, sub presiunea măsurilor punitive, de la înălţimea funcţiei actuale,  practica ingerinţei, da, cu tânărul Victor Ponta, prim-ministrul unui guvern legitim. şi implicit aţi exersat-o faţă de România.

          Reproşurile celor 8,5 milioane de votanţi  pentru slăbiciunile, pentru uşurinţa cu care a acceptat, fără a avea un mandat politic ori popular expres, condiţii umilitoare aflate în afara regulilor jocului,sunt parte a dezamăgirilor şi frustrărilor noastre pe care le vom tranşa în viitor tot la urne. Asta nu vă exonerează cu niciun  chip şi câtuşi de puţin   de propria dumneavoastră  răspundere  pentru falia, pentru rana adâncă deschisă în trupul societăţii româneşti sfâşiată deja de mult timp de inegalităţile, ilegalităţile şi aroganţa sfidătoare  a succesivelor guverne ale regimului Băsescu pentru care nu aţi avut, în ultimii opt ani, decât inexplicabile şi nemotivate dovezi de acceptare şi încurajare. V-aţi situat de fiecare dată, atunci dar şi în zilele noastre, fără rezerve şi fără minime îndoieli, de partea acelor forţe care, mistificând grosolan realităţile româneşti şi deturnând pe făgaşuri  defăimătoare adevărata motivaţie şi dimensiune a nemulţumirilor populare, v-au strecurat în ureche otrava delaţiunii şi invectivei cu forţa şi abilitatea unui aparat propagandistic demn de epoca bolşevică a kominternului. De partea cealaltă, un guvern ataşat cu toată convingerea cauzei democraţiei europene, nu doar declarativ dar şi prin exemplul faptelor, continuă să fie tratat  de oficialităţi europene în frunte cu dumneavoastră  cu o suficienţă şi cu un dispreţ nepermise, nedemne de statutul  de oameni politici europeni. În pofida multor şi supărătoare indecizii, a concesiilor făcute şi a  temerilor cu totul exagerate ca nu cumva să vă supere  după ce  l-aţi pus pe coji de nucă  la Bruxelles, guvernul Ponta  este, totuşi, un guvern onest, determinat să-şi pună programele şi politicile în folosul binelui public .Este o şansă, o promisiune, o alternativă viabilă căreia românii, vreţi, nu vreţi, i-au acordat girul şi încrederea lor aşa cum,  dacă va fi cazul, tot ei îi vor   retrage această încredere odată pierdută.  Se pare că nu luaţi deloc în seamă şi în serios guvernul actual al României, investit democratic ori o faceţi doar sub rezerva condiţionalităţilor. Păcat!  Avem, deasemeni,   un preşedinte interimar  care îşi poartă cu demnitate  însemnele, prerogativele şi simbolurile  funcţiei, adică decent, civilizat, normal. În plus, preşedintele interimar este posesorul unui discurs şi  al unor daruri oratorice  de comunicare  excepţionale  care ar tăia respiraţia şi ar pune în umbră discursul multor  politicieni europeni. Şi totuşi vă încăpăţânaţi să-l trataţi, absolut nemeritat, ca pe un paria. Demonstraţi astfel că vă sunt mai dragi, mai apropiate personaje asemănătoare celor din întunecatul trecut, al familiei Borgia, de pildă, decât chipurile senine, însemnate de amprenta epocii luminilor. Istoria dar şi contemporaneitatea vă vor arăta cândva cât de mult v-aţi înşelat în alegerea dumneavoastră. Păcat!

             Încercaţi totuşi, domnule Jose Manuel Durao Barroso, spre binele comun al restabilirii adevărului şi încrederii, să vă ridicaţi deasupra intereselor partizane care vă afectează discernământul ori de câte ori vă aventuraţi în afirmaţii şi luări de poziţii .legate de România şi destinul ei post  Referendum. Depăşiţi-vă condiţia de politruc  tentat să dea pragmatismului  numai durata şi dimensiunea clipei,  ignorând  costurile şi pericolele pe termen lung  ce ar putea decurge din atitudinea dumneavoastră lipsită de empatie şi obiectivitate. Da, costuri devastatoare ce vor pune în pericol însuşi proiectul comun minat de lipsa credibilităţii şi a încrederii!

               Ca reprezentant al unui popor de exploratori, vă îndemn să faceţi următorul exerciţiu lipsit de riscurile şi pericolele din vremea înaintaşilor: veniţi în România! Rămâneţi la Bucureşti măcar două zile. asumaţi-vă curajul, ba,aş spune, chiar obligaţia  de a lua, de la faţa locului,  pulsul realităţilor româneşti. Veţi vedea două tabere înfruntându-se pe trupul, pe nervii vlăguiţi, întinşi la maxim ai ţării şi ai majorităţii populaţiei active, în urma deciziei stabilirii arbitrare a cvorumului  care vi se datorează.  Veţi vedea tabăra guvernamentală şi a coaliţiei USL responsabilă pentru votul a 8,5 milioane de cetăţeni liberi, îndemnaţi democratic să-şi exercite un drept   constituţional, crezând  cu tărie în valoarea, în importanţa lui. De partea cealaltă, a preşedintelui suspendat, veţi observa panica de care este cuprinsă tabăra democraţilor de paradă în faţa prezentei masive la vot  şi mai ales a clarităţii votului împotrivă,  cu tot îndemnul la boicot al acestora,  el însuşi  nedemocratic şi  în dispreţul făţiş al legii partidelor faţă de care nu aţi suflat o vorbă de avertisment sau împotrivire. Veţi observa de o parte un guvern care încearcă să actualizeze listele electorale, întocmai recomandărilor Curţii Constituţionale, nemodificate de decenii pentru ca alegatorii să nu-şi trăiască  până la capăt drama disperării de a fi votat în zadar.. Panica este liantul care îi uneşte şi îi ţine cu dinţii de iluzia recâştigării pe căi ilicite a puterii. Deci, un guvern angrenat în bătălia dintre birocraţie şi realitatea statistică a populaţiei aflată în dramatică, evidentă şi continuă scădere, versus  arsenalul de intimidare şi diseminare a terorii sub forma  injuriilor, calomniilor şi ameninţărilor proferate  la adresa oamenilor de stat şi a politicienilor, puse cu celeritate în practica judiciară în urma apelului şi  directivelor unui  simplu cetăţean, fost preşedinte, rămas  cu năravurile de beneficiar al slugărniciei instituţiilor de forţă ale statului. De o parte Referendumul şi rezultatul lui cu voturile , multe, foarte multe, exprimate în procente edificatoare, de  cealaltă parte acţiunea ilegală, penală, abuzivă de sechestrare  a listelor electorale de către Parchet,  hoţeşte ca într-un desant de comando, în chiar noaptea  finalizării Referendumului.  Spuneţi-mi, daţi-mi , vă rog, exemplul unei singure ţări a lumii libere în care vă aflaţi şi pe care o reprezentaţi, în care Parchetul acelei ţări, considerând votul  un delict,  anchetează cetăţenii pentru că  şi-au exercitat dreptul de alegator aşa cum se întâmplă, azi, în România.  Daţi-mi acel exemplu şi mă voi duce  până pe  treptele acelei instituţii în genunchi!  Sau pomeniţi-mi, vă rog, o altă ţară europeană unde Curtea Constituţională este loc de târguit şi  tocmeală, de manipulat şi strâns cu uşa conştiinţe, în fine, un poligon de încercare  a diversiunii şi şantajului aflată,  sub falsa cupolă a liberului arbitru. Ştiu că vă e imposibil să găsiţi un asemenea exemplu. Doar aici se întâmplă asemenea lucruri, aici în România, în ţara căreia i-aţi trecut cu vederea încălcările grave ale statului de drept, numai pentru că se afla în chinga tentaculară a regimului Băsescu , aliatul, prietenul dumneavoastră agonic, pe ducă.  Şi dacă veţi avea ceva  interes şi ochi de privit realitatea în faţă, aţi mai vedea încă mult noroi, multe lături, mult venin  şi  multă  mizerie umană  ascunsă în demagogia şi micimea staturii politice, venite tocmai din partea  acelor reprezentanţi ai intereselor personale şi de grup care v-au adormit vigilenţa  şi instinctul prevederii, după ce i-aţi cocoloşit şi le-aţi dat nas peste măsură, acolo, în Parlamentul European. Trist, domnule Barroso, dar adevărat!  Nu vă rămâne decât să judecaţi, să  cântăriţi realităţile şi mijloacele de exprimare  a  celor două tabere  şi  să alegeţi. Stă în puterea dreptei dumneavoastră judecăţi, în caz că veţi face apel la ea vreodată, să vă imaginaţi şi să ne spuneţi şi nouă ce fel de ţară va fi România şi ce valori  va reprezenta ea în Europa şi în lume. Pe bune! Decideţi dumneavoastră dacă, aşa cum se pare, judecata şi voinţa românilor  nu mai contează ori e pusă, nemeritat, la îndoială. Dar, atenţie, asumaţi-vă integral şi exclusiv şi riscurile şi urmările neprevăzute, incalculabile în cazul unei alegeri, din nou,  arbitrare, partinice. Dumneavoastră împreună cu comisarii Uniunii..

            Până acum o lună de zile, doi mari scriitori ai Portugaliei şi ai lumii în admiraţia cărora mă aflu, Camoes şi Pessoa,  au fost chezaşii, garanţii din oficiu ai integrităţii dumneavoastră morale. Tot de o lună de zile, nici măcar ei nu mai depun mărturie de  onorabilitate şi imparţialitate. a concetăţeanului lor, Barroso.. Chiar şi ei vă deplâng şi vă compătimesc postura de  neinvidiat în care v-aţi refugiat, aceea de  om singur, aflat,  cu o mâna de aliaţi de conjunctură, împotriva a 7,5 milioane de cetăţeni, cam cât număra   toată populaţia Portugaliei, vă amintiţi,  la vremea Revoluţiei garoafelor roşii, când  deveneaţi major şi când… etc. etc.

                                          Cu salutări mizericordioase,

                                                                                Ioan Viştea.

Scrisoare către un poet (probabil) tânăr

Domnule poet Alexa Damian (sau Damian Alexa),
Deşi blogului meu îi spun ziar de autor, consider că n-am nicio obligaţie faţă de eventualii cititori, ocazionali sau fideli. Am lucrat până în 1997 la publicaţiile cu cele mai mari tiraje din istoria presei româneşti dintotdeauna şi pentru totdeauna; pentru că mă îndoiesc că va mai apărea vreodată un ziar în ţărişoara noastră în aproape un milion de exemplare precum "Zig-Zag" în 1990 sau "Evenimentul Zilei" în perioada 1992-1997. Şi n-am lucrat acolo ca băgător de seamă, ci ca reporter special cu reportaje senzaţionale ale căror titluri apăreau pe frontispiciu. Apoi, am fost timp de cinci ani redactor şef la o revistă literară de prestigiu - "Calende". Am vrut apoi să fac într-un fel istorie. Şi am creat de la zero primul cotidian la Curtea de Argeş, un orăşel de 35 000 de locuitori. Am format echipa din oameni tineri de pe stradă şi am scos peste 1000 de numere. Dar echipa de pe stradă s-a dovedit mai zgomotoasă şi mai tupeistă decât 1000 de domani şi mi-am dat demisia, din scârbă mare. Am stat în grădina casei mele trei ani, şomer fără ajutor de şomaj, am cultivat roşii, varză, castraveţi, am crescut iepuri cu sutele şi nu m-am plâns. Am fost şi sunt un om liber, respectând totuşi un precept al ţăranului român în materie de realizări: un copil, o casă, un pom. Am doi copii, am sădit zeci de pomi(şi mai sădesc acum vreo 50), iar cu două săptămâni în urmă mi-am făcut şi o casă.
În plus, domnule poet Alexa Damian (dacă nu cumva Damian Alexa), am scris şi cinci cărţi, altele aşteptând să intre în tipografie; mai mult, am şi un blog,că tot s-a umplut ţara de blogeri. Blog în care scriu texticuleţe. Mi-e lene acum să verific, dar în septembrie anul trecut parcă-mi postasem acolo un program. Îmi propuneam ca atunci când voi avea 1000 de...texticuleţe (eu le zic tablete; la feminin fiind, nu au coaie), să aleg 100 şi să fac o carte, că tot nu am una de publicistică. A fost o perioadă în care scriam zilnic. Au venit vremuri (casă, vacanţă, obligaţii de serviciu...) în care n-am mai putut ţine ritmul. Dacă asta miroase de la Galaţi a ratare în prima capitală a Ţării Româneşti, asta e! Dacă ăsta e preţul libertăţii, mi-l asum. Sfatului dvs., adică Dvs., că să mă las de literatură nu-i mai pot da curs, din păcate. De vreo 15 ani mă tot chinui să nu mai scriu, dar am constatat că sunt prea bătrân pentru o aşa sinucidere. În schimb, sfatul celălalt - să-mi cumpăr cazan de ţuică - e superfluu. Am cazan şi fac ţuică de prune Anaşpet, de mere Creţeşti, de corcoduşe, de pere, de cireşe... Cazanul de ţuică nu exclude scrierea literaturii.

P.S.1. Culmea, în momentul apariţiei pe monitor a arogantului comentariu semnat anonim Alexa Damian din Galaţi, tocmai citeam cel mai nou număr din revista "Porto-Franco" din Galaţi condusă de prietenul meu drag Sterian Vicol.

P.S.2. Domnule poet Alexa Damian, trimiteţi-mi poezii şi dacă le găsesc bune vă voi publica în revista "Argeş" din Piteşti al cărui redator sunt. S-auzim de bine! Dacă sunteţi tânăr şi tupeist, cum presupun, vă doresc să ajungeţi bătrân şi înţelept.