Pasul mic dintre democratie şi haos

Cei mai tineri dintre noi nu prea au habar cum (nu)se ieşea din ţară până-n 1989. Nici până-n Iugoslavia sau Bulgaria nu era lesne de mers. Un zid inexpugnabil înconjura ţara. Libera corculaţie a persoanei era o utopie la care nici nu îndrăzneam să visăm. Dar n-are rost să insist. Cei mai în vârstă o ştiu prea bine, iar cei tineri nu înţeleg şi nu cred. Ce vreau să spun e că acum numai cine nu vrea nu pleacă în lumea largă. Poate că tocmai uşurinţa cu care se trece graniţa îi face pe mulţi dintre concetăţenii noştri să fie iresponsabili. Săptămâna trecută , trei boxeri din lotul naţional n-au obţinut nicio victorie la Campionatele Mondiale din SUA. În schimb, au fost prinşi la furat într-un supermarket. Iar alaltăieri, un ţigan din România a bătut, violat, jefuit şi aproape omorât o italiancă, soţie de amiral. Un sălbatic scuzat de Mădălin Voicu, lider care vede în el o victimă a statului român care nu l-a educat. Hm! Am reuşit să îngrozim lumea. Guvernul Italiei s-a întrunit în regim de urgenţă şi a luat măsuri fără precedent, la limita încălcării drepturilor omului. Dar ce să mai vorbim de imaginea ţării noastre? Se vorbeşte de români ca de un popor de barbari. Primarul Romei se pronunţă pentru expulzarea tuturor românilor din Italia. Mai sunt doi ani şi se împlinesc cele două decenii profeţite de Brucan pentru însuşirea democraţiei. Dar se pare că suntem tot mai departe de democraţie şi tot mai aproape de haos. Până-n 1989, ţara era închisă dinăuntru de un dictator scelerat. Faptele de bravură ale unor conaţionali precum cei de mai sus pot impune închiderea ţării de afară, dinspre societăţile civilizate.