La noi sunt moaşte

La greci e criză economică şi financiară, băieţii cu nas subţire stau înfriguraţi la mâna Uniunii Europene: vor primi, nu vor primi tranşele eliberatoare?

La libieni e revoluţie sângeroasă, e împuşcat un dictator, i-e măcelărită familia, din sângele vărsat pe străzi şi prin deşert se aşteaptă apariţia unui nou dictator.

Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European, ne asigură că UE luptă cu criza pe cinci fronturi deodată.

Pe plan mondial, în ultimele zile, piaţa oţelului s-a prăbuşit.

Cam asta e pe la alţii. La noi? La noi sunt moaşte. Stai o jumătate de zi sau o noapte întreagă la o coadă cât tot Dealul Patriarhiei şi atingi şi pupi racla cu moaşte. Ce naţiune fericită suntem!

Patriarhalul târg unde întoarce trenul

Despre Curtea de Argeş edilii nu obosesc să spună lumii din oraş şi venită de afară că e prima capitală a Ţării Româneşti, că e oraşul lui Manole şi-al credincioasei sale Ana, că avem Biserica Domnească, minunat monument de artă medievală... Bla, bla, bla! Îmbătrânesc uitându-mă în gura primarilor aşteptând să spună şi vreun lucru prozaic de genul: Am asfaltat o stradă, anul trecut s-a făcut canalizare pentru zece familii, am semaforizat o intersecţie aglomerată...
Ei nu, primarii noştri poetizează, poetizează, că românul s-a născut flecar, nu om de acţiune.
Un prieten mi se plânge că pe strada lui, ca pe aproape toate străzile din oraş, s-a spart asfaltul. Eu îl consolez: ce fericit aş fi eu să am canalizare şi asfaltul spart pe stradă! Dar strada mea încă n-a cunoscut asfaltul.
Măcar dacă dl. primar ar aduce musafirii de peste hotare să le arate strada mea, să vadă şi europenii sau americanii o stradă conservată de pe vremea lui Neagoe Basarab, pavată cu piatră de râu şi străjuită de şanţuri de pământ.
Curtea de Argeş rămâne locul unde întoarce trenul; alţii spun că şi locul unde face cale-ntoarsă vulturul.