Am un primar cu simţul umorului

L-am sunat acum zece minute pe primarul meu de municipiu şi care a fost de-o amabilitate ieşită din comun. Nu mai vorbisem cu el de doi ani. Ba, de vreun an, la o manifestare prilejuită de prezenţa în oraş a academicianului Solomon Marcus, matematician de răsunet mondial.
- Dom'Primar, i-am zis, vă mulţumesc că asfaltaţi şi întrerupeţi circulaţia pe axul principal al municipiului. În schimb, pe strada mea, Vlad Ţepeş, viitoare Dumitru Augustin Doman, e de o veşnicie doar piatră de râu. Un vecin octogenar îmi spune că bunicul lui i-a spus că ştie de la străbunicul lui şi acela de la stră-străbunicul lui şi tot aşa că strada - la 550 de metri de mânăstirea lui Negru Vodă - este pavată cu piatră de râu exact de la 1519, deci exact de pe vremea lui Neagoe Basarab.
- Şi ce-aş putea face? - m-a întrebat râzând primarul.
- Păi, i-am răspuns, cum nu se pune problema canalizării şi asfaltării, v-aş ruga să faceţi demersuri pentru a declara strada mea monument istoric. Măcar să mă laud că locuiesc pe o stradă monument istoric...
Primarul meu a râs cu poftă. Şi - cinste lui - nu a făcut pormisiuni deşarte. A zis, râzând, că se va gândi la una din variante, ori o va asfalta, ori o va declara monument istoric.
Fericit scriitorul care are un primar înţelept ţi cu simţul umorului.

Primar de oraş sufocat

Niciodată n-am văzut într-un preşedinte, într-un prim-ministru, într-un prefect un tătuc. Necum într-un primar. Dar în ultima vreme, de câte ori nu găsesc loc de parcare pe bulevard, în sine-mi sau cu voce tare, zic vorbe dulci la adresa veşnicului nostru primar Gheorghe Nicuţ. Ce bine că el nu se opreşte pe bulevard! Ce rău că nu se opreşte din candidatură! Domnul acesta când începe să candideze nu se mai opreşte. Vai de capul nostru!