Teodor Stolojan a fost prim ministru într-o perioadă scurtă: 1991-1992. Propus/pus de Iliescu pentru că, cică, era bun finanţist, a lucrat la Banca Mondială etc. Eu nu mă pricep la finanţe şi macroeconomie, dar logica elementară îmi spune că nu ar fi mare finanţist. În douăzeci de ani, n-am observat nicio minune financiară făcută de Stolojan. Am văzut, în schimb, nişte minunate ezitări de om politic. Desemnat candidat la preşdinţie, s-a dat lovit în aripă la prima pală de vânt şi i-a cedat locul lui Băsescu. Apoi, desemnat prim ministru, după două-trei zile şi-a depus mandatul. Şi tot aşa...
Acum dă declaraţii de mare finanţist, expert al Băncii Mondiale etc.: că să consumăm mai puţin, că să acceptăm salarii mai mici, şi pensii mai mici, desigur, că e criză... Păi, mulţumim, domnule Stolojan. Asta se ştie de pe vremea ciuruitului de la Târgovişte. Asta ni se spune din epoca de aur până în epoca de tranziţie a lui Iliescu, Văcăroiu, Mugur Isărescu, Radu Vasile, Tăriceanu, Boc etc. Asta e simplu. E ca şi cum ai o fabrică de care nu te preocupi să producă şi să vândă şi să încaseze pentru a-şi plăti oamenii, ci ai ţine-o moartă şi le-ai spune muncitorilor să strângă cureaua. Asta e problema, să găsim soluţii să producem, cât mai bine şi cât mai mult şi să vindem ce producem. Aici e soluţia, nu în a muri de foame ca să supravieţuim.