Ministerul Finanţelor are un nou secretar de stat, printre alţii, un avocat pe numele lui Gabriel Biriş, un tehnocrat, cum ar veni. Şi ce face un tehnocrat ajuns din provincie în Calea Victoriei din Bucureşti? Dă un interviu în care spune, printre alte prostii:
"Cum poți să zici „am trăit fără nici un venit” timp de șase luni? Ce ai făcut?
Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva
vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat? Și atunci pentru persoanele care
timp de șase
luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din
salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de
sănătate. Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de fantome.”
Dacă aş fi om dintr-o bucată, i-aş zice tipului ăstuia: "Bă, împuţitule, băga-te-aş în pizda mă-tii!..."
Dar, eu nefiind om dintr-o bucată, din păcate, îi spun doar:
Stimate domnule secretar de stat, sunteţi un tâmpit cinic. Dacă mama Dvs., respectiv doamna mă-ta, nu v-a avortat la timp, că era interzis, dar v-a crescut în eprubetă până la maturitate, şi nu aţi luat contact cu realitatea mai deloc, vă spun eu cam cum stă treaba. E bine că vreţi să combateţi evaziunea fiscală. În acest sens, intraţi Dvs., măi tâmpitule tehnocrat, pe saitul propriului minister şi depistaţi singur mai multe multinaţionale care au televiziuni, telefonie, benzinărie şi regie şi tot ce vrei, şi care raportează an de an profit 0 (zero) sau 0,... (zero, ceva). Astfel, aflaţi şi de ce sunteţi plătit de la buget, şi dacă mai puteţi şi aduce nişte fonduri dosite la suprafaţă, chiar că aţi învăţat ceva de la ieşirea de acum două luni din eprubetă.
Altfel, mi se pare cam greu să vă explic ce înseamnă oameni care nu au loc de muncă nu şase luni, dar chiar un an, chiar cinci, şapte ş.a.m.d.
Aflu de pe google că sunteţi din Târgu Jiu. Păi, atunci, măi domnule tehnocrat tâmpit, când ajungeţi acasă într-un weekend, vă recomand să porniţi cu maşina ministerului din oraşul reşedinţă de judeţ, spre Tismana, Baia de Aramă şi mai departe. Vă recomand sate: Celei, Valea Cernii, Apa Neagră, Bala, Rudina, Runcşor, Dâlma, Şovarna, Runcu, Studina, Dâlbociţa, Firizu... Ei bine, domnule tehnocrat idiot, în toate aceste sate 98 la sută din populaţie nu are venit, decât pensie de la CAP, rar de la stat, iar cei mai mulţi ajutorul social. Trăiesc din 10-15 găini crescute în curte, o capră cu trei iezi şi trei oi cu un miel. Vreţi să impozitaţi kilogramul de carne din curţile oamenilor? Nici Ceauşescu n-a reuşit.1 (unu) la sută lucrează la şcoală sau la primărie. Vreţi Dvs., domnule tehnocrat tâmpit, să ştiţi cum trăiesc oamenii ăştia? La limita subzistenţei. Puţin mai prost decât în Evul Mediu.
Tehnocratul Gabriel Biriş este un dobitoc, onorantă instanţă. Un gunoi. Mi-e milă de el, dar mai mult mi-e silă. I-aş da două palme cu mare sete dacă l-aş întâlni în cele şapte-opt drumuri pe care le fac anual prin Târgu Jiu.
Cartile mele
Se afișează postările cu eticheta democraţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta democraţie. Afișați toate postările
duminică, 3 ianuarie 2016
duminică, 18 octombrie 2015
Un filogerman
Dialog:
- Ştii, Ion, vecinul meu de la colţul străzii Biruinţei, este un mare iubitor de cultură germană.
- Adică, este înnebunit după filosofia lui Nietzsche, Hegel, Kant şi Heidegger şi proza lui Herman Hesse şi Thomas Mann?
- Ei, nu e atât de vulgar. El iubeşte la nebunie cârnaţii bavarezi şi berea Neumarkt!
- Ştii, Ion, vecinul meu de la colţul străzii Biruinţei, este un mare iubitor de cultură germană.
- Adică, este înnebunit după filosofia lui Nietzsche, Hegel, Kant şi Heidegger şi proza lui Herman Hesse şi Thomas Mann?
- Ei, nu e atât de vulgar. El iubeşte la nebunie cârnaţii bavarezi şi berea Neumarkt!
duminică, 22 februarie 2015
Călăriţii ajung în Iad
Un pastor nigerian care, cică, vorbeşte cu Dumnezeu, ne transmite din partea acestuia: "Cei care practică poziţia femeia deasupra nu sunt primiţi în Rai". Altfel zis: Bărbaţi, nu vă mai lăsaţi călăriţi, că Iadul vă mănâncă!
miercuri, 30 aprilie 2014
SUA-România: 225 de ani de democraţie vs. democratură
La 30 aprilie 1789, George Washington depunea jurământul ca primul preşedinte al SUA. Iată, 225 de ani de democraţie! Noi sperăm ca anul acesta să comemorăm (şi să trecem momentul!) de 25 de ani de democratură.
La 30 aprilie 1939, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt a apărut pentru prima oară pe un post de televiziune. Aşadar, o aniversare de 75 de ani. Noi sperăm să împlinim 10 ani când actualul nostru preşedinte va mai apărea pentru ultima oară seară de seară pe un post de televiziune.
La 30 aprilie 1939, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt a apărut pentru prima oară pe un post de televiziune. Aşadar, o aniversare de 75 de ani. Noi sperăm să împlinim 10 ani când actualul nostru preşedinte va mai apărea pentru ultima oară seară de seară pe un post de televiziune.
marți, 8 aprilie 2014
Democraţia! A nu se atinge!
Coana Europa, doamna asta UE tot vrea să ne arate democraţia la faţă şi tot amână, se tot codeşte, se face că ne lasă mână liberă, dar ne dă liste cu ce avem de executat, ne promite prosperitate şi ne măreşte doar preţurile, într-un cuvânt numai că nu ne spune: "Măi românilor, noi v-am da şi vouă puţină democraţie, dar ce să faceţi voi cu ea?"
Nu ştiu de ce asta îmi aminteşte de ce mi-a povestit odată Cezar Ivănescu la o sticlă de vin roşu. Profesorul lui de română de la Bârlad a ales pe vreo trei elevi, printre care şi Cezar, să le arate celebra Istorie a literaturii române... a lui Călinescu. I-a aşteptat într-o seară la uşă şi i-a supus la un adevărat ritual. I-a pus să se descalţe şi să ia nişte papuci căptuşiţi cu blană de oaie. Apoi i-a dus la baie să se spele îndelung pe mâini, ca nişte chirurgi, apoi să se şteargă îndelung şi să aştepte să se usuce bine. Chiar le-a controlat mâinile, să le verifice umiditatea care în exces putea dăuna tomului. S-au aşezat cu toţii la masa din sufragerie, profesorul a scos cărţoiul din raft şi l-a adus în faţa nesăţioşilor elevi. Dar, când să pună mâna învăţăceii şi să răsfoiască nepreţuita carte, profesorul s-a răzgândit brusc şi le-a zis: "Staţi la locurile voastre, că vă arăt eu, nu vă apropiaţi prea mult!..." Tare dezamăgiţi au plecat spre case liceenii bârlădeni... Aşa de aproape fuseseră de a atinge o carte faimoasă despre care se ţeseau atâtea legende!...
Nu ştiu de ce asta îmi aminteşte de ce mi-a povestit odată Cezar Ivănescu la o sticlă de vin roşu. Profesorul lui de română de la Bârlad a ales pe vreo trei elevi, printre care şi Cezar, să le arate celebra Istorie a literaturii române... a lui Călinescu. I-a aşteptat într-o seară la uşă şi i-a supus la un adevărat ritual. I-a pus să se descalţe şi să ia nişte papuci căptuşiţi cu blană de oaie. Apoi i-a dus la baie să se spele îndelung pe mâini, ca nişte chirurgi, apoi să se şteargă îndelung şi să aştepte să se usuce bine. Chiar le-a controlat mâinile, să le verifice umiditatea care în exces putea dăuna tomului. S-au aşezat cu toţii la masa din sufragerie, profesorul a scos cărţoiul din raft şi l-a adus în faţa nesăţioşilor elevi. Dar, când să pună mâna învăţăceii şi să răsfoiască nepreţuita carte, profesorul s-a răzgândit brusc şi le-a zis: "Staţi la locurile voastre, că vă arăt eu, nu vă apropiaţi prea mult!..." Tare dezamăgiţi au plecat spre case liceenii bârlădeni... Aşa de aproape fuseseră de a atinge o carte faimoasă despre care se ţeseau atâtea legende!...
miercuri, 26 martie 2014
Pentru o săptămână, încă mai am bani de mers la serviciu
La câţi bani (nu) câştig eu, mâine ar trebui să merg pentru ultima oară la slujba mea de la Piteşti, să merg doar pentru a scrie o cerere de demisie: "Domnişoara Directoare, vă rog să-mi acceptaţi demisia din funcţia de redactor-şef al revistei "Argeş" pentru că soţia mea nu mai are bani să mă trimită zilnic la serviciu".
Dar, soţia mea nu este una normală, a mers cu mine în oraş şi mi-a cumpărat trusă medicală, triunghi şi extinctor pentru maşină, plus că mi-a pus benzină în rezervor şi pentru săptămâna viitoare.
Las' c-o văd eu după 1 aprilie când acciza la benzină nu ne va mai permite drumul Curtea de Argeş - Piteşti!
Dar, soţia mea nu este una normală, a mers cu mine în oraş şi mi-a cumpărat trusă medicală, triunghi şi extinctor pentru maşină, plus că mi-a pus benzină în rezervor şi pentru săptămâna viitoare.
Las' c-o văd eu după 1 aprilie când acciza la benzină nu ne va mai permite drumul Curtea de Argeş - Piteşti!
vineri, 14 februarie 2014
Singurul filosof băsist
Dl. Andrei Pleşu a scris zilele acestea un editorial intitulat Băsiştii. Un editorial filosofic, paradoxal şi oximoronic. De acolo aflăm că toţi cei care sunt împotriva USL sunt consideraţi băsişti. Cei care sunt pe faţă cu Băsescu sunt, desigur, băsişti. Dar şi ziariştii care-l atacă zilnic pe Băsescu sunt tot băsişti, unii negativi. Cei care-l laudă pe Băsescu, mai pe faţă, mai subtil, sunt băsişti; cei care nu-l critică vehement sunt tot aşa; cei obsedaţi pro, dar şi contra TB sunt cu toţii băsişti. Silogism vs. silogism!
Dar, dl. Andrei Pleşu care a scris o sută de editoriale cu băsişti ce e? Nu tot un băsist? Dincolo de faptul că i-a fost consilier la Cotroceni câteva luni, apoi l-a părăsit, apoi l-a apărat la referendumuri, rămânând obsedat de el, dl. Pleşu ce e? Un băsist, desigur, dar nu unul oarecare. Un filosof băsist, singurul filosof băsist, că Liiceanu nu se pune, el este pro-băsist, dar nu scrie o sută de editoriale despre marinarul de la Cotroceni.
Dar, dl. Andrei Pleşu care a scris o sută de editoriale cu băsişti ce e? Nu tot un băsist? Dincolo de faptul că i-a fost consilier la Cotroceni câteva luni, apoi l-a părăsit, apoi l-a apărat la referendumuri, rămânând obsedat de el, dl. Pleşu ce e? Un băsist, desigur, dar nu unul oarecare. Un filosof băsist, singurul filosof băsist, că Liiceanu nu se pune, el este pro-băsist, dar nu scrie o sută de editoriale despre marinarul de la Cotroceni.
luni, 14 octombrie 2013
Paradoxalul I. D. Sârbu: un om excepţional tânjind după o viaţă normală
Jurnalistul
I. D. Sârbu n-a avut jurnal, după cum ne-o spune chiar în titlu, cel puţin nu
în înţelesul clasic al genului, ca Tolstoi sau Gide, de pildă. El n-a fost
propriu zis un diarist. Prodigiosul său jurnal este, în fond, o culegere de
scurte eseuri despre cultură, etică şi actualitatea românească a anilor ’80,
mai bine zis despre raportul, interacţiunea celor trei teme. Începând cu o
concluzie, am putea spune că un om de excepţie precum I. D. Sârbu tânjea după o
lume normală. Şi ce ar fi fost normal pentru scriitorul de la Craiova? După cum mărturiseşte, să fi avut o
carieră universitară la o catedră de filosofie şi să-şi fi putut publica
romanele şi povestirile necenzurate, nu să fie vagonetar sau deţinut politic.
Om de dialog
fiind, el îşi ia nişte interlocutori cu care dezbate realitatea înconjurătoare,
cu care convorbeşte real sau doar imaginar: Moşul, Olimpia, Candid, Napocos,
Mefisto, Tutilă, nebunul Caftangiu, rabinul Sommer, unii dintre aceştia fiind
ipostaze ale unor alter-ego-uri, alţii deveniţi personaje în Lupul şi Catedrala sau în Adio, Europa!,
de aceea jurnalul părând pe alocuri un fel de caiet al romanelor. Realitatea
anilor ’80 este pusă, este reflectată în faţa tuturor personajelor de mai sus
şi iese mereu strâmbă, excepţională în sensul peiorativ, în sensul cel mai rău
posibil al cuvântului. Sunt pagini de om resemnat, pe de o parte, iar pe de
alta, pagini prin care scriitorul vrea să se salveze: “Sunt centrul unui Cerc a
cărui suprafaţă e cartea mea. Am
dreptul să pretind – scarabeu fiind în umbra unor faraoni şi piramide – că
Dumnezeu trebuie să mă ajute ca să-mi rostogolesc rostul până la capăt. Altfel, dacă nu îmi termin cartea, dacă îmi
ratez până şi actul ce îmi justifică şi certifică ratarea, atunci mă transform
în hienă şi, înainte de moarte, caut hoitul timpului meu spre a-l sfâşia şi a-l
distruge. Ca apoi să pot urla spre cerul înstelat sentimentul absurd şi tragic
al unei farse, disperarea de a fi crezut şi sperat, dispreţul faţă de Zeii
ironici ai cercului meu, ce nu a fost decât un simplu punct şi clipă din
traiectoria unei muşte sau unui vierme stupid”. Cartea şi rostul sunt
subliniate în text de chiar autorul. Aşadar, cartea are aici înţelesul de
opera, de totalitatea scrierilor lui I. D. Sârbu, aşternute în manuscris
conştient/conştientizat că nu era atunci timpul să fie publicate. A scris
intenţionat/lucid o literatură de sertar, grăbindu-se nu presat de vreun
editor, ci de boală şi ani.
Ion D. Sârbu
este excepţional prin amestecul de luciditate şi suferinţă, mai precis prin
luciditatea cu care priveşte suferinţa: “Pentru mine suferinţa este o formă de
investiţie: literară, religioasă, politică. Am motive intime să consider
suferinţele mele (ca şi suferinţele neamului meu) ca fiind materie primă din
care vom încerca să ne construim mica noastră Speranţă”.
Dar, I. D.
Sârbu este excepţional şi când e parabolic-anecdotic privind societatea socialistă
multilateral etc.: “La o defilare, de ziua recoltei, îmi spune Moşul, am văzut
o căruţă plină cu bostani frumoşi, doi boi o trăgeau înainte, alţi doi boi o
trăgeau invers, înapoi. Minunea consta în faptul că, totuşi, căruţa mergea.
Înainte? Înapoi? Părerile erau împărţite. Căruţa mergea cu orice preţ, conform
unei legităţi istorice, ireversibile, veşnice”.
Ziceam de
suferinţă? Ce se ascunde dacă nu suferinţă în spatele acestor rânduri?: “Europa
este un biet continent: Alutia (Oltenia) e o lume. Pleci de acasă dimineaţa, ca
un supus al regelui, mănânci la amiază într-un falanster republican şi seara te
întorci ca un ienicer al nu ştiu cărui Magnific Suleiman”. Sau, şi mai dureros,
despre schizoidia societăţii: “Aici, la noi, toate calităţile sunt defecte şi
toate defectele sunt calităţi, între cuvânt şi faptă există un divorţ total,
înscris ca zestre genetică în ereditate. Conştiinţele (ca morală, politică,
răspundere profesională) nu funcţionează decât în ilegalitate, pe şoptite, după
colţ. Proştii sunt deştepţi, lichelele sunt cinstite, ageamiii sunt cei mai
pricepuţi. Lumea bună e atee, dar ţine la religie, sărbători, datini”.
Ion D. Sârbu
este un judecător al lumii în care trăieşte, un judecător lucid, sceptic, dar
drept şi, din păcate, singuratic. Iată cum îşi structurează scriitorul
singurătatea în trei forme distincte: “1. singurătatea de bibliotecă şi maşina
de scris; 2. singurătatea în doi, cu blânda şi mucenica mea soţie; 3. ultima
singurătate, cea a antecamerei, cea prin care simt micşorarea cercului,
pierderea pădurilor şi a oamenilor, închiderea în tăcere, spre un fel de moarte
vie”.
Închei cu o
profeţie a lui Ion D. Sârbu: “Consider că dosarul meu politic (sau cel penal,
sau cel profesional, sau cel de scriitor) constituie tot ce poate fi mai mistic
şi mai metafizic în viaţa mea, atât de meschină şi de materialist istorică. Nu
ştiu unde este, cine-l scrie, ce se scrie acolo, cu ce cerneală. Nu ştiu cine
mă judecă, habar n-am ce soartă îmi pregătesc aceste dosare ale neesenţialului
din mine. Într-un eventual viitor apocalips, trebuie să-mi închipui că îngerii
dreptăţii care vor sosi, în primul rând vor cere să vadă, apoi să dea foc în
pieţe, de-a valma, tuturor dosarelor noastre. Acolo, în ziua din urmă a lumii,
dosarul meu va arde alături de dosarul anchetatorilor şi turnătorilor mei”.
vineri, 2 august 2013
Hărţuirea generală
Ce înseamnă democraţia noastră românească şi cum se manifestă ea? Păi, simplu, ca un război de uzură, de gherilă, de hărţuire, ca să nu zicem de hărţuială generală.
Oamenii preşedintelui hărţuiesc pe oamenii lui Dan Voiculescu. Oamenii lui Dan Voiculescu de la Antene hărţuiesc cu ochii ieşiţi din orbite pe oamenii preşedintelui şi pe chiar preşedintele plecat prin ţară să facă băi calde de mulţime. Victimele colaterale ale acestui război de hărţuială nu mai contează.
Preşedintele îl hărţuieşte şi pe premier, premier care răspunde cu o hărţuială/răţoială, în sensul că - în actul coabitării - cei doi şi-au delimitat diviziunea socială a politicii: premierul cu pâinea, preşedintele cu circul...
Talpeş îl hărţuieşte pe Pacepa, general care cică încă e în război cu România. Mă rog, hărţuire între securişi cu ştate vechi!...
Piţurcă îl hărţuieşte pe Reghecampf, iar Ana Maria Prodan îl hărţuieşte pe Piţurcă.
Securiştii rămaşi aparent fără obiectul muncii, doar cu pensiile lor nesimţite, hărţuiesc în dreapta şi-n stânga, ba chiar în toate părţile deodată, să nu-şi iasă din mână.
Omar Hayssam cere rejudecarea tuturor dosarelor sale, promiţând dezvăluiri de persoane sus-puse în posturi nu tocmai onorante. Miroase a şantaj, dar poate fi luat totul şi ca hărţuire arabo-română.
Societatea civilă - câtă mai e - îl hărţuieşte pe securisto-comunistul Alexandru Vişinescu. Iată că se poate. I se scriu lucruri drăguţe pe zidul casei: "Torţionare, eşti acasă? Morţii nu te lasă!"
Canicula a intrat şi ea în joc şi ne hărţuieşte pe toţi, mamă, ce ne mai hărţuieşte!
Oamenii preşedintelui hărţuiesc pe oamenii lui Dan Voiculescu. Oamenii lui Dan Voiculescu de la Antene hărţuiesc cu ochii ieşiţi din orbite pe oamenii preşedintelui şi pe chiar preşedintele plecat prin ţară să facă băi calde de mulţime. Victimele colaterale ale acestui război de hărţuială nu mai contează.
Preşedintele îl hărţuieşte şi pe premier, premier care răspunde cu o hărţuială/răţoială, în sensul că - în actul coabitării - cei doi şi-au delimitat diviziunea socială a politicii: premierul cu pâinea, preşedintele cu circul...
Talpeş îl hărţuieşte pe Pacepa, general care cică încă e în război cu România. Mă rog, hărţuire între securişi cu ştate vechi!...
Piţurcă îl hărţuieşte pe Reghecampf, iar Ana Maria Prodan îl hărţuieşte pe Piţurcă.
Securiştii rămaşi aparent fără obiectul muncii, doar cu pensiile lor nesimţite, hărţuiesc în dreapta şi-n stânga, ba chiar în toate părţile deodată, să nu-şi iasă din mână.
Omar Hayssam cere rejudecarea tuturor dosarelor sale, promiţând dezvăluiri de persoane sus-puse în posturi nu tocmai onorante. Miroase a şantaj, dar poate fi luat totul şi ca hărţuire arabo-română.
Societatea civilă - câtă mai e - îl hărţuieşte pe securisto-comunistul Alexandru Vişinescu. Iată că se poate. I se scriu lucruri drăguţe pe zidul casei: "Torţionare, eşti acasă? Morţii nu te lasă!"
Canicula a intrat şi ea în joc şi ne hărţuieşte pe toţi, mamă, ce ne mai hărţuieşte!
marți, 9 iulie 2013
S-a dus codul de onoare al şpăgii
Şpagă s-a luat totdeuna în spaţiul carpato-danubiano-pontic, dar era confidenţială. Acum, parcă nu mai e nici o ordine. E o golăneală, am putea spune. Instituţia serioasă a dării/luării şpăgii a căzut în derizoriu. Discreţia, confidenţialitatea, secretul operaţiei erau puncte sacre ale codului de onoare al ofertantului şi primitorului de şpagă. Păi, acum?! Cum intri într-un spital, doar îi spui primului întâlnit (pacient oarecare sau liftier sau asistent sau brancardier că trebuie să te operezi de apendicită şi nu ştii cât se dă. Eşti privit ca un extraterestru. Oricare din cei de mai sus îţi poate spune cuantumul şpăgii la centimă: 700 de lei prima mână, 500 mâna a doua, 300 anestezistul, 200 asistenta. Postoperator: infirmiera 10 lei pe zi, asistenta 20 etc.
La fel stau lucrurile şi la primărie, la instituţiile bugetare în general. La guvernanţi, de asemenea, se ştiu comisioanele pe dinafară. La 20 de milioane de euro oferit de un minister unui primar, acesta trebuie să trimită un milion retur, la 40 de milioane - două şi tot aşa. Se ştie şi şpaga de la Bac, de la facultăţi...
Păi, asta-i curată debandadă. Şpaga se negociază şi rămâne confidenţială, că nu suntem la supermarket. Raportul cerere-ofertă nu mai înseamnă nimic în condiţiile astea. Corupţia, mare sau mică, trebuie să aibă un cod de onoare, că nu suntem în pădure!
La fel stau lucrurile şi la primărie, la instituţiile bugetare în general. La guvernanţi, de asemenea, se ştiu comisioanele pe dinafară. La 20 de milioane de euro oferit de un minister unui primar, acesta trebuie să trimită un milion retur, la 40 de milioane - două şi tot aşa. Se ştie şi şpaga de la Bac, de la facultăţi...
Păi, asta-i curată debandadă. Şpaga se negociază şi rămâne confidenţială, că nu suntem la supermarket. Raportul cerere-ofertă nu mai înseamnă nimic în condiţiile astea. Corupţia, mare sau mică, trebuie să aibă un cod de onoare, că nu suntem în pădure!
marți, 2 aprilie 2013
Angela promite progres în austeritate
duminică, 3 martie 2013
Încremenire
Scrie Petre Pandrea în "Memoriile mandarinului valah": "Situaţia psiho-socială a Valahiei Anno Domini 1955 se caracterizează prin labilitate, nesiguranţă şi confuzie". Îl asigurăm pe mandarinul de la Balş, acolo unde se va afla el, că şi la 2013 lucrurile stau la fel, nimic nu s-a schimbat...psiho-social. Doar că nu ne duce securitatea la Aiud în miez de noapte, în rest...
luni, 10 decembrie 2012
Iarna a spulberat PDL-ul! Călătorie sprâncenată!
În 22 de ani, este pentru prima oară când câştigă alegerile exact ăia cu care votez eu. Dar, vaccinat fiind, nu exult, nu sunt nici măcar bucuros moderat. Recunosc că n-am votat cu USL de dragul ei, ci frustrat, din ură pentru nişte politicieni pârâţi şi aroganţi care au tratat o ţară întreagă ca pe o turmă ineptă. E bine ca cei de la USL să nu stea de acum beţi de succes patru ani şi să înţeleagă că mulţi români au votat ca mine, din disperare şi frustrare şi ură. Mai mult, când se vor aşeza temeinic la Casa Republicii şi la Palatul Victoria e bine ca pesediştii şi liberalii să înţeleagă că trebuie să mai guverneze şi pentru oameni, nu doar pentru ei. Spulberarea PDL-ului să le fie o lecţie. Pot să te proptească ăia de la Bruxelles şi de la Washington cât or vrea, când vine tăvălugul votului popular nu mai ai soluţie.
Nici n-a viscolit cine ştie ce şi PDL-ul a fost spulberat. Îi doresc călătorie sprâncenată spre groapa comună a istoriei!
Nici n-a viscolit cine ştie ce şi PDL-ul a fost spulberat. Îi doresc călătorie sprâncenată spre groapa comună a istoriei!
joi, 25 octombrie 2012
Sărbători care nu există
Democraţia - în splendoarea ei - ne permite să sărbătorim şi ceea ce nu există.
Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai I al României împlineşte venerabila vârstă de 91 de ani. Dacă de jure, Alteţa Sa este rege (în decembrie 1989 fiind, cică, o revoluţie, deci revenirea la momentul 30 decembrie 1947), de facto, în fruntea ţării se află un marinar hăhăitor şi behăitor, încăierând clasa politică, jurnaliştii, societatea civilă. Halal democraţie! Dar, oricum, să transmitem La mulţi ani cu sănătate Majestăţii Sale.
Tot astăzi este şi Ziua Armatei! Poftim?! Care armată? Aia cu mai mulţi generali în rezervă decât sergenţi şi caporali activi la un loc? Aia fără tancuri, fără avioane de luptă, fără elicoptere, fără rachete şi fără flotă? Dacă Regelui îi putem spune La mulţi ani, că măcar există ca om, Armatei nu-i putem zice din simplul motiv că n-avem. Hm! Era pe când nu s-a zărit!...
Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai I al României împlineşte venerabila vârstă de 91 de ani. Dacă de jure, Alteţa Sa este rege (în decembrie 1989 fiind, cică, o revoluţie, deci revenirea la momentul 30 decembrie 1947), de facto, în fruntea ţării se află un marinar hăhăitor şi behăitor, încăierând clasa politică, jurnaliştii, societatea civilă. Halal democraţie! Dar, oricum, să transmitem La mulţi ani cu sănătate Majestăţii Sale.
Tot astăzi este şi Ziua Armatei! Poftim?! Care armată? Aia cu mai mulţi generali în rezervă decât sergenţi şi caporali activi la un loc? Aia fără tancuri, fără avioane de luptă, fără elicoptere, fără rachete şi fără flotă? Dacă Regelui îi putem spune La mulţi ani, că măcar există ca om, Armatei nu-i putem zice din simplul motiv că n-avem. Hm! Era pe când nu s-a zărit!...
marți, 16 octombrie 2012
Iorga şi (b)oier Becali
Este arhicunoscută disputa din Aula Parlamentului dintre Nicolae Iorga şi Brătianu, în care savantul i-ar fi zis liderului liberal: "Ce pot învăţa eu de la un inginer ca dumneata?" Replica a fost promptă: "Măsura, domnule Iorga, măsura!" Hm! Aşa era. Enciclopedistul Iorga, omul cu cea mai prodigioasă memorie din lume, istoricul strălucit, scriitorul, omul politic avea de toate, mai puţin măsură.
Parcă-l văd apărând în 2013 pe Brătianu în plenul reunit al celor două Camere. Iar oierul, vreau să zic boierul, senatorul liberal Gigi Becali se va întoarce spre el şi-i va zice: "Ce să învăţ eu de la tine, bă hahaleră?!" Iar bătrânul Brătianu se va uita la el, va da din umeri şi va răspunde timid: "Nimic, domnule Becali, nimic nu poţi învăţa de la Brătianu. Întreabă-l pe profesorul Crin". Dar, Crin îşi va face somnul de frumuseţe în biroul lui cât palatul de la şosea al oierului.
Parcă-l văd apărând în 2013 pe Brătianu în plenul reunit al celor două Camere. Iar oierul, vreau să zic boierul, senatorul liberal Gigi Becali se va întoarce spre el şi-i va zice: "Ce să învăţ eu de la tine, bă hahaleră?!" Iar bătrânul Brătianu se va uita la el, va da din umeri şi va răspunde timid: "Nimic, domnule Becali, nimic nu poţi învăţa de la Brătianu. Întreabă-l pe profesorul Crin". Dar, Crin îşi va face somnul de frumuseţe în biroul lui cât palatul de la şosea al oierului.
duminică, 14 octombrie 2012
Dom' Barroso nu uita, România e a ta!
Nu, nu aşa procedează nişte gazde, cum au procedat grecii din stradă în orele în care săptămâna trecută doamna de fier Angela Merkel a vizitat ţara lui Platon, Aristotel, Alexis Zorba şi Onassis. Nu, nu, nu! De trei ori nu! Păi, ăştia sunt urmaşii democraţiei de acum 2500 de ani? Pietre, cocteiluri Molotov, tot arsenalul. Ruşine! NU celui de-al IV-lea Reich! au scris ei pe pancarte. Şi de ce nu, mă rog, dacă aşa trebuie? Să înghiţim în sec şi să tăcem!
Dar, săptămâna asta vom fi vizitaţi şi noi de Doamna Merkel, de domnul Barroso, de doamna Reding, de ceilalţi tătuci şi celelalte mămuci, plini (e) de înţelepciune. Noi îi vom primi cum trebuie, cu pâine şi sare, cu flori şi cu versul nemuritor uşor adaptat: "Cum suntem încă pe pace, vă dorim un bun venit!" Istoria noastră bimilenară ne arată că noi am fost primitori şi amabili cu cotropitorii. Au venit romanii să ia dacilor fierul, aurul şi arama? Dacii le-au dat ca bonus şi femeile, că trebuia îndeplinit programul trisecular de formare a poporului român. Voia sultanul de la Stanbul o căruţă de galbeni pe an, primea două-trei de la diferiţii pretendenţi la tron, care - mai mult - le ofereau şi nişte băieţi vicioşi. Şi tot aşa.
Aşadar, săptămâna asta îi vom primi pe capii Uniunii Europene cu petale de tradafiri, coloane de copii de clasa 0 (zero) frumos îmbrăcaţi, cu tinere croitorese dăruindu-le crizanteme albe. Plus pancarte mari pe care să se lăfăie lozinci paşnice: DOM' BARROSO NU UITA/ROMÂNIA E A TA/POŢI SĂ FACI CE VREI CU EA! sau: NOI VOTĂM - VOI DECIDEŢI!
Ei da, aşa trebuie procedat! Aţi învăţat, grecilor?
Dar, săptămâna asta vom fi vizitaţi şi noi de Doamna Merkel, de domnul Barroso, de doamna Reding, de ceilalţi tătuci şi celelalte mămuci, plini (e) de înţelepciune. Noi îi vom primi cum trebuie, cu pâine şi sare, cu flori şi cu versul nemuritor uşor adaptat: "Cum suntem încă pe pace, vă dorim un bun venit!" Istoria noastră bimilenară ne arată că noi am fost primitori şi amabili cu cotropitorii. Au venit romanii să ia dacilor fierul, aurul şi arama? Dacii le-au dat ca bonus şi femeile, că trebuia îndeplinit programul trisecular de formare a poporului român. Voia sultanul de la Stanbul o căruţă de galbeni pe an, primea două-trei de la diferiţii pretendenţi la tron, care - mai mult - le ofereau şi nişte băieţi vicioşi. Şi tot aşa.
Aşadar, săptămâna asta îi vom primi pe capii Uniunii Europene cu petale de tradafiri, coloane de copii de clasa 0 (zero) frumos îmbrăcaţi, cu tinere croitorese dăruindu-le crizanteme albe. Plus pancarte mari pe care să se lăfăie lozinci paşnice: DOM' BARROSO NU UITA/ROMÂNIA E A TA/POŢI SĂ FACI CE VREI CU EA! sau: NOI VOTĂM - VOI DECIDEŢI!
Ei da, aşa trebuie procedat! Aţi învăţat, grecilor?
sâmbătă, 9 iunie 2012
Domnule Ponta, spuneţi-ne topul ilegalităţilor!
Domnul nostru premier Victor Ponta decretează: "Contractele lui Videanu cu băieţii deştepţi, cea mai gravă ilegalitate din ultimii 22 de ani". Hm! Sunt de acord că asta e o mare ilegalitate. Dar, întreb: Privatizarea PETROM pe unde se situează? Dar vânzarea deja în februarie 1990 a INTERCONTINENTAL-ului fraţilor Păunescu? Apoi, privatizarea ROMTELECOM?! Dar, volatilizarea flotei pe ce loc e? FNI are vreun loc în top?
Domnule Victor Ponta, după cum vedeţi, n-am parti-pris-uri. Faceţi - dacă tot v-aţi apucat - un top al ilegalităţilor din ultimii 22 de ani, pe bune, fără să vă intereseze partidul acaparator prin reprezentanţii săi.
Altfel, citez din revista "Acolada", din rubrica Comedia numelor: "Îi dorim lui Victor Ponta ce altceva decât să fie...victorios". Aţi înţeles? Redactorul n-a zis...pontos. Fiţi, deci,...victorios şi faceţi pe bune un top al hoţiilor de peste 500 de milioane de euro!
Domnule Victor Ponta, după cum vedeţi, n-am parti-pris-uri. Faceţi - dacă tot v-aţi apucat - un top al ilegalităţilor din ultimii 22 de ani, pe bune, fără să vă intereseze partidul acaparator prin reprezentanţii săi.
Altfel, citez din revista "Acolada", din rubrica Comedia numelor: "Îi dorim lui Victor Ponta ce altceva decât să fie...victorios". Aţi înţeles? Redactorul n-a zis...pontos. Fiţi, deci,...victorios şi faceţi pe bune un top al hoţiilor de peste 500 de milioane de euro!
sâmbătă, 2 iunie 2012
Caragiale, ne-reformatorul
În memoriile sale, Adrian Marino, referindu-se la Caragiale, scrie: "I-aş reproşa totuşi lipsa unui proiect precis de reformă. Nu este suficient doar să demolezi. Ceea ce face în mod admirabil. Este însă necesar să şi construieşti, să pui ceva în loc. Măcar la modul ideal. El a văzut cu o luciditate fără egal pseudosocietatea postpaşoptistă. Nu avea însă ochii îndreptaţi şi spre viitor".
Ba, iată că după mai bine de o sută de ani, moravurile şi năravurile românilor sunt exact cele de pe vremea lui, mai sofisticate, poate, dar la fel de găunoase. Asta nu înseamnă că a privit, drăguţul de el, spre viitor, că a fost un perfect vizionar? Iar dacă s-ar fi apucat să creioneze proiecte de reformă altfel decât la modul parodic (v. pe cea a lui Marius Chicoş Rostogan!), abia atunci ar fi devenit necredibil şi ridicol. Cei care îl critică pe Caragiale, politicienii de azi care se simt jigniţi de viziunea nimicitoare a conului Iancu, ei ar trebui să croiască proiecte de reformă. Dar, o fac? N-o fac, pentru că e mai aproape cămaşa interesului personal decât haina interesului naţional.
Ba, iată că după mai bine de o sută de ani, moravurile şi năravurile românilor sunt exact cele de pe vremea lui, mai sofisticate, poate, dar la fel de găunoase. Asta nu înseamnă că a privit, drăguţul de el, spre viitor, că a fost un perfect vizionar? Iar dacă s-ar fi apucat să creioneze proiecte de reformă altfel decât la modul parodic (v. pe cea a lui Marius Chicoş Rostogan!), abia atunci ar fi devenit necredibil şi ridicol. Cei care îl critică pe Caragiale, politicienii de azi care se simt jigniţi de viziunea nimicitoare a conului Iancu, ei ar trebui să croiască proiecte de reformă. Dar, o fac? N-o fac, pentru că e mai aproape cămaşa interesului personal decât haina interesului naţional.
marți, 22 mai 2012
Cultură şi agricultură
Noi, argeşenii, nu ne mai încăpem în piele de mândri ce suntem că avem doi noi miniştri, ale căror portofolii chiar rimează: Cultură şi Agricultură. Deocamdată omul de teatru şi film Mircea Diaconu nu se evidenţiază şi bine face. Când cultura României are un buget de 0,0... (zero virgulă zero şi ceva), nici nu contează.
În schimb, Daniel Constantin, copilul de suflet al lui Dan Voiculescu, a şi ieşit în lume, duminică, la un târg de bovine. Şi acolo a şi făcut promisiuni. Că, cică, va da el un pachet de legi prin care supermarketurile germane, franceze şi de alte naţionalităţi din România să vândă produse alimentare de la noi din ţară. Hm! S-o vedem şi pe asta. Dar, am vaga impresie că domnul ministru n-a vorbit pentru noi, ci că asta a spus-o chiar protagoniştilor din târg, bovinelor adică.
În schimb, Daniel Constantin, copilul de suflet al lui Dan Voiculescu, a şi ieşit în lume, duminică, la un târg de bovine. Şi acolo a şi făcut promisiuni. Că, cică, va da el un pachet de legi prin care supermarketurile germane, franceze şi de alte naţionalităţi din România să vândă produse alimentare de la noi din ţară. Hm! S-o vedem şi pe asta. Dar, am vaga impresie că domnul ministru n-a vorbit pentru noi, ci că asta a spus-o chiar protagoniştilor din târg, bovinelor adică.
sâmbătă, 12 mai 2012
Prin comparaţie, ne merge bine
Îmi amintesc cum prin anii '70, Teodor Mazilu a scris o schiţă, o povestire sau un articol, nu-mi mai aduc bine aminte, în care se folosea de sintagma asta - prin comparaţie.
Pornind de aici, constat că noi românii suntem nişte plângăcioşi: că totul e dezastruos, că toate sunt absurde, pe dos întoarse. Dar, nu avem dreptate. Să gândim prin comparaţie şi vom vedea că...oficial ne merge bine.
Cică, la noi rata şomajului e mare, mare, de peste zece la sută. Cum să fie mare?! Ia să ne gândim la tribul Oua-Oua din Africa de Vest, unde şomajul este de peste 98 la sută, în afară de şeful comunităţii de coioşi şi de vraci toţi fiind fără slujbă...
Dar, ce mai înjurăm că drumurile sunt presărate cu gropi în asfalt şi ne rupem maşinile în ele. Prin comparaţie însă cu drumurile de pământ din nordul Mongoliei sau cu cele încă bombardate din anumite zone ale Irakului şi Afghanistanului sau cu cele de nisip mişcător din Sahara, trebuie să recunoaştem că stăm cât se poate de bine.
Ei, dar şi la fotbal stăm foarte prost, zicem noi, naţionala noastră situându-se pe locul 45 mondial, ceea ce ne face să înşirăm vorbe de duh şi bannere despre Mitică Dragomir, Mircea Sandu şi Victor(fără victorii!) Piţurcă. Asta pentru că - îndărătnici - nu vrem să ne comparăm cu Andorra care e pe locul 205 şi pe care o batem mereu; tot mai greu, dar o batem.
Salariul minim în România e de 320 de dolari (hm! statistica asta! eu am mai puţin...). E mic, e o mizerie, mârâim noi. Asta pentru că suntem răi şi nu vrem să facem comparaţie cu Burundi, unde salariul minim e de 6 dolari. (Sper ca preşedintele nostru de apă sărată Traian Băsescu să nu citească această postare, că-i vin idei!...)
Şi tot aşa, şi tot aşa. În concluzie, prin comparaţie, oficial ne merge bine.
Pornind de aici, constat că noi românii suntem nişte plângăcioşi: că totul e dezastruos, că toate sunt absurde, pe dos întoarse. Dar, nu avem dreptate. Să gândim prin comparaţie şi vom vedea că...oficial ne merge bine.
Cică, la noi rata şomajului e mare, mare, de peste zece la sută. Cum să fie mare?! Ia să ne gândim la tribul Oua-Oua din Africa de Vest, unde şomajul este de peste 98 la sută, în afară de şeful comunităţii de coioşi şi de vraci toţi fiind fără slujbă...
Dar, ce mai înjurăm că drumurile sunt presărate cu gropi în asfalt şi ne rupem maşinile în ele. Prin comparaţie însă cu drumurile de pământ din nordul Mongoliei sau cu cele încă bombardate din anumite zone ale Irakului şi Afghanistanului sau cu cele de nisip mişcător din Sahara, trebuie să recunoaştem că stăm cât se poate de bine.
Ei, dar şi la fotbal stăm foarte prost, zicem noi, naţionala noastră situându-se pe locul 45 mondial, ceea ce ne face să înşirăm vorbe de duh şi bannere despre Mitică Dragomir, Mircea Sandu şi Victor(fără victorii!) Piţurcă. Asta pentru că - îndărătnici - nu vrem să ne comparăm cu Andorra care e pe locul 205 şi pe care o batem mereu; tot mai greu, dar o batem.
Salariul minim în România e de 320 de dolari (hm! statistica asta! eu am mai puţin...). E mic, e o mizerie, mârâim noi. Asta pentru că suntem răi şi nu vrem să facem comparaţie cu Burundi, unde salariul minim e de 6 dolari. (Sper ca preşedintele nostru de apă sărată Traian Băsescu să nu citească această postare, că-i vin idei!...)
Şi tot aşa, şi tot aşa. În concluzie, prin comparaţie, oficial ne merge bine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)