Gigi Becali: scriu şi plâng!

           La o televiziune românească, s-a mărturisit unei reportere, ca la Domnul nostru Iisus Cristos, Gigi Becali. Scriitorul Gigi Becali. Cu cărţile pe masă, cu cele cinci cărţi scrise la închisoare, recunoscând că de citit n-a citit decât două-trei în toată viaţa lui, că lui nu-i place să citească. Acum, să nu ne pierdem umorul şi să-l urmărim pe autorul Gigi în febra creaţiei:
           "Dacă ai să citeşti cartea asta, asta-i cea mai interesantă, Muntele, plângi. Chiar eu am plâns, când am scris-o pe asta. Dacă o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o, eu şi-acuma plâng. Că sunt lucruri prea frumoase. Care nu poate să scrie Manolescu aşa ceva. Şi nici Pleşu nu poate să scrie aşa ceva. Trebuie să simţi aşa. Nu poţi să scrii ceea ce nu simţi. E adevărat, sunt unii filozofi, cum este Liiceanu care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deştepţi..."
        Încercând a trage noi o concluzie, în afară desigur de el, Gigi Becali ot Pipera, ceilalţi scriitori sunt nesimţiţi/nesimţitori care nu pot scrie ceea ce nu simt. Cu excepţia lui Liiceanu, care şi el e nesimţitor, dar e atâta de deştept că scrie şi ceea ce nu simte."
        Aş zice că Manolescu şi Pleşu pot să-şi bea liniştiţi cafeaua şi coniacul după ce-i desfiinţează Jiji. Mai complicat e cu Liiceanu. Când te laudă Gigi Becali, ar cam trebui să intri în panică.

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.
- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#more-10749

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.

- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#more-10749

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.

- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#more-10749

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.
- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#sthash.Q2cwfsFx.dpuf

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.
- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#sthash.YpawQYS7.dpuf

„Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.
„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.
„Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.
- See more at: http://mihaivasilescublog.ro/2016/01/24/eruditie-gigi-becali/#sthash.YpawQYS7.dpuf

Cum era ca Becali să devină preşedintele... pardon...regele Uniunii Scriitorilor

        Gigi Becali este un tip atât de simpatic că mori de plăcere privindu-l cum perorează la televiziuni în gol, spunând în milioane de cuvinte nimic. Dar, ca personaj literar vorbind, omul e simpatic, ce simpatic, e genial în felul lui. El i-a băgat în rahat pe cei vreo sută de scriitori de puşcărie, prin sinceritatea lui de scriitor coleg al acelora, cu declaraţia că dacă copiezi cu mâna ta, cu pixul, cu mâneca, o carte, aia e a ta!
       Altceva mi-l face simpatic. Milionarul în euro Gigi Becali a fost fraierit acum câţiva ani de o bătrână septuagenară, manipulată şi ea, că dacă achiziţionează cu 100 000 de euro nişte drepturi litigioase, va pune mâna pe Casa Vernescu (sediul Uniunii Scriitorilor din România), operă a arhitectului Ion Mincu, casă evaluată la două milioane de euro. Bătrâna i-a prezentat actele că ea este moştenitoarea vestitului Vernescu. Becali i-a dat banii ca pe nimic (eu n-am norocul ăsta să-i dau o ţeapă!). Când a ajuns la ANRP (nu ştiu dacă e exactă denumirea instituţiei!), aceasta i-a transmis lui Jiji că actele sunt false.

          Dar, dacă n-ar fi fost false şi Gigi Becali, precum alţi samsari de proprietăţi, ar fi intrat în posesie, parcă-l văd convocând în holul somptuos al Casei pe Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian şi Gabriel Chifu. "Bă Manolescule, l-ar fi interpelat lejer pe preşedintele USR, ce scriitor eşti tu?" Cu tot orgoliul lui, Manolescu, paralizat de tutuiala lui Jiji, ar fi răspuns automat: "Critic". "Bă, tu eşti al lui Satana, eşti un om rău, critici scriitorii. Uite cum facem. Nu vă dau afară, că la câteva sute de metri am palatul meu aurit. Dar, de azi nu mai eşti preşedintele scriitorilor. De acum eu sunt, şi nu preşedinte, eu sunt regele scriitorilor din România. Am atâtea cărţi scrise la Poarta Albă că vă bag în cofă!... Şi unim scriitorii voştri zdrenţe şi hahalere cu sutele de scriitori din puşcării. După ce iese de la pârnaie MM Stoica, îl pun pe el preşedinte".

       Afară e soare în ianuarie, e senin şi fetele umblă cu minijupe. Şi totuşi, parcă mi-e şi teamă să trec pe Calea Victoriei.

Schimb teren mlăştinos pe malul Neajlovului cu Armata română!

Colecţia aceasta de 964 de tablete de pe prezentul blog dovedeşte că n-am lovit niciodată pe cei doborâţi de soartă, chiar dacă au fost corupţi, hoţi, jefuitori etc. Aşa am procedat şi în cazul oierului nostru miliardar Gigi Becali. Dar, gata, în cazul lui, renunţ la mănuşi. Mitocanul este irecuperabil.

Altfel zis, Jiji se vrea afară. El nu mai poate sta la Jilava. Printre motivele invocate? Păi, una din fetiţe îşi serbează majoratul. Îi zic de acum la mulţi ani domnişoarei! Dar, Steaua trebuie condusă de el şi numai de el, se află în campanie de achiziţii, asta-i de glumă?

 Apoi, le mai sugerez eu îmbuibaţilor ălora de avocaţi ai oierului nişte motive, la liniuţă:
* GB şi-a făcut un tic din a fuma non stop cu luleaua şi de a scoate tufla de 100 000 de euro cu care să miluiască în dreapta şi-n stânga, şi cum să facă chestiile astea din puşcărie?!
* I-a promis lui Dan Puric să-i finanţeze o clinică şi trebuie lăsat s-o facă.
*A observat toată lumea că la Jilava Gigi B nu mai e contactat în direct nici măcar de România TV şi aşa-l mănâncă limba să arunce nişte drăgălaşe adjective sau ...substantive adjectivate: hahaleră, zdreanţă...
* Dar, poate că cel mai important motiv este acela că are un teren mlăştinos pe malul Neajlovului pe care vrea să-l dea Armatei (că dacă vin turcii!?), la schimb cu un teren din curtea Ministerului din Drumul Taberei.
Ei, este ăsta ultimul un motiv temeinic, domnilor avocaţi? Ba bine că nu!

Fotbalul românesc, un sport de credinţă şi pioşenie

Mai sunt vreo două ore până la meciul Chelsea-Steaua. Nu sunt nerăbdător şi nici n-am emoţii. Îl voi vedea ca pe un spectacol fotbalistic oarecare.
De altfel, cred că emoţii mari nu au nici fotbaliştii stelişti pe Stamford Bridge, nici Reghe, nici măcar jucătorii de la casele de pariuri (apropo, săptămâna trecută am investit un leu pe meciul tur şi am câştigat cinci).
Emoţiile mari sunt pe capul bieţilor călugări din Muntele Athos. Acolo se află Baciul Becali urcând cu samarul plin de un milion de euro cash. Sărmanii călugări, pentru banii ăştia, probabil că sunt biciuţi de latifundiarul din Pipera să bată mătănii, să se roage fierbinte la Împăratul lumii Iisus, să cânte imnuri de slavă, să bată pământul cu fruntea de mii de ori în 90 de minute. Şi toate astea la lumina lumânărilor de ceară, că acolo n-a ajuns curentul electric.
Nici nu ştiu englezii lui Abramovici de ce sunt ei echipă de un sfert de miliard de euro, când Jiji îi va bate cu mătănii, cruci şi rugăciuni! Fotbalul e un sport de credinţă şi pioşenie!

Mielul Domnului

Prietenul meu Vasile S., critic literar, îmi trimite pe e-mail în chip de felicitare de Crăciun următorul text, sub titlul de mai sus: „Dumnezeu a creat pentru om oaia ca să-i dea lapte şi lână, albina ca să-i dea miere, viţa ca să-i dea struguri şi vin. Omul n-are decât să ia un fluier şi să se aşeze pe iarbă şi oaia îl urmează, să ridice mâna în sus în septembrie şi să culeagă ciorchinele. Nu are nevoie de nicio investigaţie ştiinţifică afară de cunoaşterea, uşor de căpătat prin tradiţie, a ciclurilor. (...) Păstorii n-au biografie, cum n-are oaia sau boul. Ea se înlocuieşte cu câteva momente biologice.”
C. Călinescu, Principii de estetică, București, Ed. pentru literatură, 1968, p. 241.

De, criticii rămân cu nasu-n cărţi şi-n ziua de Crăciun!