Variaţiuni pe tema dealului

Ioan Vintilă Fintiş, Dealul (Editura Karta-Graphic, 2007). Un volum în linia obişnuită a poetului de la Ploieşti: pe de o parte, o frumoasă carte-obiect, un spectacol (grafic, mă rog... graphic), în sine, iar pe de alta, o carte-poem, structurată pe tema dealului, variaţiunile fiind: Dealul Om, ...Coridor, ...Cub, ...Treptelor, ...Lăuntric, ...Organ, ...Mirat, ...Vedeniilor, ...Singur,... Cimitir, ...Răsfrângerii, ...Taină, ...Absurd, ...Pustiu. Adică 14 secţiuni (2x7), fiecare cuprinzând şapte scurte poeme. Fintiş este un credincios, ca să nu zicem obsedat, al cifrei 7. O slujeşte cu credinţă, dar şi cu acribie stilistică. Să cităm la întâmplare o „bijuterie”, indiferent din care secţiune face parte: „Curge timpul/umed/poros/către sine.//Spre el ne atrage/ ireversibil/şi/muzical.//Amintirile suflet/sunt aripi/pentru amintirile corp.//Partitura nedescifrată/pentru/pianistul secundei”. Aşadar, poezie de raftul de sus, vădită fiind propensiunea poetului spre concentrarea poemului, spre despodobirea stilistică, spre „gradul zero al scriiturii”, ca să cităm o sintagmă celebră.