Bătaie cu fecale, ca-n filmele irlandeze

Cică, un biciclist român a fost atacat de nişte violenţi naţionalişti pe o stradă din Belfast cu fecale. Irlandezii nu ştiu cu cine se pun! Românul ăsta este un paşnic. Dar ia să pătrundă în Irlanda de Nord Parlamentul României!... Atunci să vadă ei adevărată bătaie cu căcat, între PSD şi PNL, între PMP şi PSD şi PDL, între PRM şi PRM şi tot aşa. Că Belfastul ar deveni o capitală stropită cu căcat de sus până jos şi de la vest la est.

Despre întâlnirea de la Tradem

În 10 decembrie anul deja trecut, am fost invitat la Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova să ţin o conferinţă. Vorba vine. Am amintit într-un anumit context de acest lucru şi un domn, Domnul Anonim, desigur, a găsit să mă ironizeze într-un comentariu. Ceea ce în definitiv nu mă supără deloc, pentru că nu sunt eu făcut să ţin conferinţe. Dar, găsesc o relatare a întâmplării apărută în revista on line Prăvălia Culturală, revistă păstorită de Cornel Mihai Ungureanu care a şi dat seamă, şi o reproduc aici:




Cornel Mihai Ungureanu

În balansoar. Cu Doman

Dumitru Augustin Doman a fost invitatul poetului Nicolae Coande în cadrul proiectului Scriitori la Tradem, în ultima lună din 2013.  La întâlnirea de pe 10 decembrie, de la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova, iniţiatorul şi moderatorul acestor întâlniri a făcut o scurtă prezentare a oaspetelui venit de la Piteşti, pe care l-a caracterizat drept “unul dintre prozatorii-spectacol ai generaţiei sale, un Daniel Harms al nostru”, poetul evocând, de exemplu, zilele când citea încântat pagini din Sfârşitul epocii cartofilor. Coande a amintit, de asemenea, activitatea lui Doman ca redactor-şef al revistei Argeş, la care este şi „cronicar de serviciu”, unul important, al prozei contemporane româneşti, dar a menţionat şi postările pasionale de pe blogul personal unde prozatorul „compătimeşte şi suferă la situaţiunea României de astăzi”. „Pe blog, Dumitru Augustin Doman nu face doar o fişă de temperatură a societăţii, ci are opinii ferme, chiar tinde să fie exagerat uneori, dar tocmai de-asta ţinem la el, pentru că nu-şi ascunde pasiunea, ci o devoalează”, a adăugat Coande.

În cuvântul său de bun-venit, Cosmin Dragoste, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, a vorbit despre reluarea proiectului Scriitori laTradem, cu o revenire în forţă după câteva luni de pauză în mandatul fostei conduceri, şase scriitori fiind prezenţi în ultimele trei ediţii. „Se mişcă lucrurile şi în direcţia literaturii, în perspectiva Craiova - Capitală Culturală Europeană 2021, la care toate instituţiile locale sunt implicate din plin. Prin acţiunile de la Tradem, prin proiectele pe care le plănuim pentru 2014, încercăm să aducem la Craiova scriitori de valoare, să-i prezentăm pe cei cu care ne putem mândri în afară şi, mai ales, să conectăm publicul, să-l pregătim pentru întâlnirea cu literatura de bună calitate”, a precizat Cosmin Dragoste.

După acest preambul, Dumitru Augustin Doman a susţinut conferinţa Despre realităţi literare vesele şi triste, o prezentare liberă, deschisă dialogului, a ce e vesel şi trist în viaţa literară la zi. „Vesel ar fi că există libertatea de expresie şi cu asta, credeam noi, atunci, în ’90, că dacă o avem, avem tot. Lucrurile nu au stat însă întru-totul aşa şi astăzi putem vorbi despre multiple crize”, a spus Dumitru Augustin Doman, oprindu-se cu precădere asupra crizei lecturii - au fost pomenite vremurile când Marin Preda sau Dumitru Radu Popescu publicau cărţi în 100.000 de exemplare, aceasta fiind limita de hârtie aprobată de Partid, tirajele de astăzi fiind, prin comparaţie, modice. O altă criză pe care prozatorul a semnalat-o a fost cea a lecturii profesioniste, care să facă ierarhie în literatură.

Expunerea a fost pigmentată cu mărturisiri - despre felul în care scrie, despre grădina de la Curtea de Argeş şi scriitorul său de suflet, Ivan Bunin, din care citeşte de 35 de ani, aproape zilnic -, dar şi cu momente de dialog, şi, mai ales, cu lecturi din cartea la care lucrează - Despre moartea de după moarte, o perseverenţă tematică, în continuarea volumelor Meseria de a muri şi Moartea noastră cea de toate zilele. Unul dintre texte relata o întâlnire cu „Bobiţă”, Constantin Virgil Bănescu, şi a cucerit publicul prin emoţie, altele l-au câştigat prin umorul când frust, ca de snoavă, când subtil, cochetând adesea cu absurdul urmuzian, autorul fiind, se ştie, dintre Concetăţenii lui Urmuz. 

„Literatura nu e doar ceea ce se vede, iar Doman zgârâie coaja lucrurilor şi chiar dacă îşi râde de situaţiile în care ajung oamenii, este mereu zguduit de tragismul condiţiei lor. În scrierile sale există mereu un râsu-plânsu”, a constatat, la un moment dat, Coande. „Nu scriu încrâncenat despre moarte, scriu cât se poate de degajat”, a completat Dumitru Augustin Doman, şi a continuat să depene, cu aer uşor absent şi cu tonul unui povestitor de vocaţie, care nu e însă şi limbut, întâmplări amuzante. S-a râs, dar nu ca la stand-up comedy, pentru că în învelişul reconfortant al fiecărei poveşti, Doman ascunde, cu priceperea marilor scriitori, sâmburele grav al sfârşitului care pândeşte. E drept că în fraza următoare îl scuipă şi stârneşte hohote proaspete, când însă veselia e în toi, câteva cuvinte sunt de ajuns pentru a declanşa din nou ţiuitul tăios al lucidităţii. Pe această nonşalantă alternanţă, pe acest joc etern al uitării şi aducerii aminte îşi întemeiază prozatorul piteştean fermecătoarele fragmente. În acest balansoar i-a urcat, prieteneşte, pe cei prezenţi la Tradem, în 10 decembrie 2013, coborându-i la tristeţe şi urcându-i printre îngeri, punându-le în faţă inevitabilul întâlnirii cu "doamna aceea", ambalat însă agreabil, în umor şi solidară, empatică plăcere intelectuală. „Să vorbim despre moarte şi să putem să râdem”, cum ofta cineva la ieşire.

Ce s-a văzut şi ce nu s-a văzut

La confruntarea finală Băsescu-Geoană moderată de rockerul de la Piteşti s-au văzut: actori mari făcând figuraţie obedientă (Dorel Vişan, M.M., Mircea Diaconu...), academicieni asemeni (Eugen Simion), comentatori sportivi (Cristian Ţopescu), nonagenari de umplutură, vai! (Mircea Ionescu Quintus), actori politici lipsă, din motive de imagine sau din motive de inapetenţă la noile alianţe (Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marean Vanghelie, Călin Popescu Tăriceanu, Viorel Hrebenciuc ş.c.al.), un Geoană agresiv fără argumente şi fără spontaneitate, un Băsescu încălzindu-se greu, dar impetuos pe final, şi dacă tot suntem pe final, două misterioase dar previzibile cadouri: două Biblii, imprevizibilă fiind culoarea copertei - roşie, singurul punct marcat de Geoană, Biblie roşie pe care pesedistul a jurat că nu va da ţara lui Vântu, Voiculescu şi Patriciu.

Ce nu s-a văzut. Ieşind din platou, Geoană a deschis telefonul şi instantaneu acesta a sunat. Era Vântu care l-a luat cu severitate: - Ce-am vorbit noi azi-noapte, domnule? Ai un sfert de oră să ajungi la mine. - Am înţeles, să trăiţi! a răspuns prezidenţiabilul. A închis telefonul şi căuta din priviri şoferul. Dar telefonul a sunat din nou. Motanul Felix Voiculescu l-a apostrofat fără a saluta: - Domnule Geoană, m-ai dezamăgit, praf trebuia să-l faci pe marinar. Te aştept în zece minute să discutăm. - Da, să trăiţi! Dar n-a mai apucat să închidă telefonul, că l-a luat în primire Dinu Patriciu: - Bă Mircea, aşa ne-a fost vorba. De asta am băgat eu milionul de euro în campania din ultima săptămână, de aia am scos filmul de la Ploieşti? În cinci minute să fii la mine! - Bine, domnule Patriciu!

Şi nici asta nu s-a văzut la televizor. Mircea Geoană s-a urcat în maşina cu numărul de înmatriculare B 01 VVP şi-a pornit în trombă în trei direcţii deodată.