Personaj în Iluzii pierdute, Beatrix, Memoriile a două tinere căsătorite, Modeste Mignon, Liturghia ateului, Alt studiu de femeie, Pescuitoarea în ape tulburi.
În Iluzii pierdute, Daniel d'Arthez este unul din personajele principale. E cunoscut de Lucien de Rubempre la biblioteca Sainte-Genevieve. Avea cam douăzeci şi cinci de ani şi era "scund, slab şi palid". Portretul fizic al scriitorului este făcut cu vădită simpatie: "...cărturarul acesta ascundea o frunte înaltă sub un păr negru şi lung" şi avea mâini frumoase. Printr-o metodă cunoscută la Balzac, portretul lui D.d'A. este completat prin asemănarea chipului acestuia cu cel al lui Napoleon din gravura după Robert Lefebvre, romancierul trecându-i personajului său trăsături din respectiva gravură: "melancolia arzătoare", "ambiţia stăpânită", "munca tăinuită", atrăgând atenţia asupra a ceea ce degajă gravura: "geniu şi discreţie, agerime şi măreţie". În modul cum se îmbrăca, purtând haine sobre şi ieftine, refuzând podoabele de orice fel, se ghicea dispreţul lui pentru ieşirea în evidenţă prin cele exterioare. În schimb, privindu-i cu atenţie fruntea "nobil tăiată", ochii "negri şi ageri, foarte pătrunzători", modul tăcut şi discret de a fi, îţi dădeai seama că e un spirit profund, aplecat spre meditaţia fecundă, închinată unui ţel măreţ.
În concluzie, D.d'A, după cum spune Jean-Francois într-un vers, întruchipează "l'accord d'un beau telent et d'un beau caractere".
Lui D.d'A. îi citeşte Lucien romanul său, acesta oferindu-i opiniile sale probe, nuanţate, competente, pertinente. D.d'A. avea deja un crez artistic, un adevărat program pe care vroia să şi-l ducă la bun sfârşit prin muncă asiduă. El "nu admitea că poate exista talent ieşit din comun fără să fie dublat şi de adânci cunoştinţe metafizice". În acea perioadă, D.d'A. "proceda la cercetarea tuturor comorilor filosofice din epocile antice şi moderne ca să şi le asimileze. Ca şi Moliere, voia să fie un filosof profund, înainte de a scrie comedii. Studia lumea scrisă şi lumea vie, gândirea şi faptele. Îşi făcuse prieteni câţiva savanţi naturalişti, medici tineri, scriitori politici şi artişti, un grup de oameni studioşi, serioşi, plini de viitor". E vorba de Cenaclul ţinut de D.d'A. în cămăruţa lui. În ce priveşte viaţa lui propriu-zisă, D.d'A. "trăia din articole conştiincioase şi prost plătite, strecurate prin diferite dicţionare biografice, enciclopedice sau de ştiinţe naturale; nu scria decât atâta cât îi trebuia ca să trăiască şi ca să-şi poată vedea înainte de propriile lui preocupări". În privinţa convingerilor politice, D.d'A. era monarhist, fiind "gentilom de Picardia". Minte strălucită, om de mare travaliu intelectual, creator de excepţie, D.d'A. era în acelaşi timp un om modest, serios, chiar timid.
La începutul romanului, Lucien de Rubempre găseşte un virtual model şi un nepreţuit prieten în D.d'A.. La sugestia acestuia îşi rescrie romanul, cu rezultate notabile. Apoi acceptă chiar intervenţiile pe text ale lui Daniel. Pentru început, chiar frecventează Cenaclul, cu timpul însă, Lucien este influenţat decisiv de Etienne Lousteau, muncii serioase, sistematice, în condiţii de austeritate propusă - prin propriul exemplu - de D.d'A., el preferându-i succesele mici, dar imediate, ale gazetăriei făcute în cabinele actriţelor sau la mese îmbelşugate. D.d'A. se dovedeşte a fi şi un bun prieten, loial, gata să-şi împartă ultimul ban cu cei la care ţine, sincer, preferând să spună un adevăr supărător decât să încerce a menaja, aceasta putând avea urmări de multe ori nefaste. Ba, chiar îi trece cu vederea lui Lucien scrierea unui articol defavorabil cărţii lui. Mai mult, chiar el corectează articolul denigrator, lăsându-l la fel de negativist, dar înlocuind zeflemeaua cu gravitatea.
Personaj integru, nobil prin muncă şi prin caracter, el pare a fi creat în antiteză cu Etienne Lousteau. Pe o imaginară axă a numerelor reale, dacă Lucien este punctul 0 (zero), Etienne Lousteau este minus infinit, iar D.d'A. plus infinit. Se poate spune că tot ce a dobândit bun în caracter, la Paris, Lucien de Rubempre lui Daniel d'Arthez îi datorează, după cum toată partea întunecată a fiinţei lui o moşteneşte de la Lousteau.
După opinia multor exegeţi balzacieni, D.d'A. a avut drept model real pe filosoful Philippe-Joseph Banjamin Buchez (1796-1865), partizan al ideilor lui Saint-Simon, apoi unul din fondatorii socialismului creştin. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că că D.d'A. preia multe din trăsăturile chiar ale lui Balzac din tinereţe: aplecarea spre studiu, munca de creaţie susţinută, viaţa marcată de tot felul de privaţiuni, propensiunea permanentă spre filosofie. Se poate spune, deci, că Daniel d'Arthez este una din "figurile din oglindă" ale lui Balzac.
În Memoriile a două tinere căsătorite este evocat de Louise de Chaulieu ca "marele nostru scriitor" care l-a ajutat pe Marie Gaston când acesta încerca să-şi facă o situaţie, l-a ajutat cu mâncare şi casă, dovedindu-se şi loial prieten, participând ca martor la tainica , secreta căsătorie a lui Marie Gaston cu Louise de Chaulieu.
În Modeste Mignon, este de asemenea evocat. În ziua în care Modeste cumpără portretul litografiat al lui Canalis, tocmai apăruse "una dintre cele mai frumoase cărţi ale lui d'Arthez". Şi tânăra fată ezită mult înainte de a se hotărî cui să-i scrie, lui Canalis sau lui d'A.
În Alt studiu de femeie, e personaj de figuraţie. Prezent în salonul domnişoarei des Touches într-o seară din 1832 sau 1833.
În celelalte romane e doar pomenit.