Se afișează postările cu eticheta ştiinţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ştiinţă. Afișați toate postările

miercuri, 4 septembrie 2013

De la Centrul de Ştiinţă pentru Oamenii-lupi

Cercetătorii de la Centrul de Ştiinţă pentru Lupi (sic!) din Viena au făcut recent descoperirea epocală că lupii urlă din motive de dragoste, de afecţiune pentru tovarăşele lor de viaţă sau ...tovarăşii lor (luposexualii!). Impresionant.

Propun guvernului român să înfiinţeze undeva pe Calea Victoriei un Centru de Ştiinţă pentru Oamenii-lupi. Ar descoperi peste nu mult timp că oamenii din România urlă pentru că:
* aurul, argintul şi platina se vând pe nimic direct din subsolul ţării, lor fiindu-le rezervată cianura; şi trebuie să recunoaştem că este nevoie de atâta cianură!...
* câinii sfâşie mortal copii pe stradă şi în parc ziua în amiaza mare, autorităţile găsind vinovat pentru această situaţie pe un paznic pentru că "nu avea atestat de pază"; ei, dacă avea atestat, chiar nu mai era nimeni vinovat!...
* guvernul anunţă cu surle, cu trâmbiţe creştere economică şi cea mai mare producţie agricolă din istorie, dar în buzunarul românilor nu se vede nimic...

Ei, multe asemenea vor descoperi cercetătorii de la Centrul de Ştiinţă pentru Oamenii-lupi, nu înşir eu aici totul, pentru a nu le lua pâinea de la gură.

vineri, 11 ianuarie 2013

Mai e valabil la 2013?

Zicea Emil Cioran în 1937: "Ştiinţa nu este decât o sumă de îndoieli vulgare pentru o prostie cultivată". Este o zisă paradoxală, în inimitabilul stil cioranian. Şi totuşi, maxima mai poate fi valabilă acum, după 75 de ani de progres extraordinar al ştiinţei? Chiar şi în logica aceasta întoarsă a lui Cioran!