Analist de pușcărie

      Ne-an pricopsit. Cocoșul ăla jumulit pe supranumele lui Luceafărul huilei, Miron Cozma, merge prin Petroșani ca ultimul anonim. Nimeni nu-l mai ia în seamă. Un pârlit oarecare, par a spune prin atitudinea lor oamenii.
      Ei bine, pletosul e luat în seamă însă de televiziunile din București. Cum intră un demnitar la mititica, el e chemat să-și dea cu presupusul, ca un expert, să ne spună el cam ce-l așteaptă pe noul încarcerat. Mare specialist, vezi bine!
      În aceste zile,scăpătatul Luceafăr în mizerie are de lucru din plin. Se revoltă pușcăriașii din toată țara. Cine să-și dea cu părerea la televiziuni? Desigur, analistul de pușcărie Miron Cozma. Presă de doi bani. Zău că-mi vine să las baltă toate ineresele și să cer azil în Burkina Faso!

Ştiinţific, Iisus n-a existat

         În sfârşit, după 2000 de ani, a apărut cercetătorul ştiinţific Michael Paulkovich care a făcut o descoperire epocală, aceea că Iisus Hristos n-a existat. A studiat el 126 de texte istorice şi a tras concluzia sută la sută ştiinţifică precum că Iisus e doar un "personaj mitologic", care "n-a existat niciodată".
        Da, aşa e, Iisus n-a existat. Dar, vorba lui Sorescu despre Eminescu, a existat un prunc născut din Fecioara Maria din Nazaret la anul 1, apoi un tânăr melancolic şi înţelept, care l-a înfruntat pe Lucifer, s-a botezat în apa Iordanului, a lăsat pilde pe care încercăm să le urmăm, nevrednicii de noi, a prefăcut apa în vin, a vindecat şchiopi şi orbi, a înviat pe Lazăr, a scos dracii din oameni nefericiţi, s-a însoţit de 12 oameni tineri, pe care i-a făcut pescari de oameni, unul dintre ei l-a vândut, evreii l-au răstignit, iar a treia zi s-a ridicat la Tatăl... Şi pentru că toate acestea care ne-au schimbat viaţa în ultimii 2000 de ani, pentru că toate trebuiau să se numească într-un fel li s-a zis Iisus Hristos.

        După cum cercetătorul Michael Paulkovich, dacă trebuie şi el să poarte un nume, i se zice Antihrist.

Mii de drame sfidează previziunile analistului

Zilele trecute, am văzut cu toţii impresionantele scene cu cele trei femei de vârsta a treia din comuna Valea Danului de lângă Curtea de Argeş trimise la închisoare pentru că n-au vrut să renunţe la pământ nici după ce l-au pierdut legal printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Nu discut aici dacă hotărârea e dreaptă sau abuzivă, cum o fac colegii mei de la toate ziarele, că nu cunosc speţa. În schimb, mi-a adus aminte de o întâmplare.
La sfârşitul lui 1991 sau începutul lui 1992 eram (încă) tânăr reporter la "Expres Magazin", revista lui Ion Cristoiu. Şi-am plecat prin ţară să fac un reportaj despre legea fondului funciar care abia fusese promulgată. Cristoiu mi-a sugerat că este interesat să afle dacă ţăranii chiar îşi doreau pământul înapoi. Peste tot pe unde am umblat, o singură concluzie am tras: oamenii erau înnebuniţi să se vadă, în sfârşit, din nou proprietari pe pământ. Îmi amintesc de un bătrân din comuna Hinova de lângă Turnu Severin care-mi mărturisea că abia aşteaptă să fie iar stăpân pe pământul părinţilor săi. Cu ce-l va lucra? l-am întrebat. De l-ar ara cu toporul, dar să fie al lui, mi-a spus.
Am ajuns la Bucureşti cu reportajul. Deşi, în general, reportajele mele erau anunţate pe prima pagină cu o bandă oblică pe care scria SENZAŢIONAL, de data asta, Cristoiu mi-a spus că nu crede că românii-şi vor pământul. Ştia de la mama lui din Găgeştii Vrancei. Aşa că mi-a aruncat reportajul la coş.
N-au trecut decât câteva luni şi presa era plină zilnic de cazuri tragice de rude, părinţi şi copii, fraţi şi surori, vecini omorându-se pentru o palmă de teren, arabil sau vreo râpă stearpă. În 1993, în "Evenimentul Zilei", fondat chiar de Ion Cristoiu, am deschis o rubrică intitulată "Brambureala aplicării legii fondului funciar". De 16 ani, pământul este generator de drame şi tragedii. Lupta pe pământ a provocat mai mulţi morţi decât revoluţia şi mineriadele la un loc. Pământul care, zicea analistul, nu e dorit de ţărani, că-i o pacoste şi n-au cu ce-l munci.
Mi-am adus aminte săptămâna trecută, când trei bătrâne de lângă Curtea de Argeş au mers la închisoare, dorindu-şi bucata de pământ chiar şi împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti. O dramă din miile care sfidează previziunile analistului.

Analistul infractor

Mircea Badea este un golan din cartierul Balta Albă care prezintă zilnic presa la o televiziune. Sau un tip, cu umor, e adevărat, care face revista presei în termeni şmechereşti. El nu se consideră jurnalist, deşi a fost premiat în gala Zece pentru România, tocmai la categoria jurnalişti. Dar acum apare la Antenele lui Dan Voiculescu şi pe post de analist politic, în acelaşi glas cu Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Ion Cristoiu, hotărât să-l spele pe ministru Ludovic Orban de petele rămase de la accidentul cu maşina portofoliului Transporturi. Şi asta n-ar fi ceva nefiresc. E normal să ia apărarea adversarilor lui Traian Băsescu, e normal să se alieze cu prietenii săi Gâdea (sic!), Ciutacu şi Cristoiu... Doar un mic amănunt îl pune pe băiatul de cartier Badea în postura de a vorbi de funie în casa spânzuratului. El a lovit cu maşina o fată pe trecere de pietoni, ispravă în urma căreia nu i s-a suspendat permisul, nu a fost urmărit penal. În acest caz, cel mai indicat ar fi fost să stea cu capul la cutie, să doarmă la domiciliu, să vorbească în emisiunea lui despre poliţiştii sau miliţienii de la Bâlea Lac, necum despre accidentele de circulaţie ale miniştrilor iresponsabili şi încă de pe poziţii partizane. Ce tupeu poate avea!

Altfel, toate "organele" terfelite de Badea (nu-i zicem Bădelu, aşa cum îi zice el preşedintelui Băselu) îşi merită soarta. De 18 ani (fix 18 ani) avem analişti politici, analişti militari, analişti pârâţi, analişti de doi bani... Acum avem şi analişti infractori, chiar dacă nedovediţi.

Bătrâneţe de analist

Pe de o parte, admir imaginaţia lui Ion Cristoiu. Să-l ataci pe Traian Băsescu şapte zile pe săptămână trei ani încheiaţi şi să găseşti mereu câte ceva nou pe lângă un milion de repetiţii nu e de ici, de colea.
Pe de altă parte, Ion Cristoiu face şi multe imprudenţe. Dă un titlu de editorial îm ziar: Pierdut preşedinte. Declar nul. În primul rând, că Băsescu n-a fost niciodată preşedintele lui pentru că nu l-a ales şi nici nu l-a recunoscut ca atare. Apoi, ce-ar zice de nişte texte despre ele intitulate, prin similitudine: Pierdut mic activist utecist. Declar nul. Sau: Anunţ cu durere. Pierdut analist politic. Declar nul. Sau:Ion Cristoiu, pierdut uzul raţiunii. Declar nul. Şi tot aşa. Dacă-i mică publicitate, mică publicitate să fie. Din păcate pentru el, nu cred că cineva ar mai putea să-l ia în serios şi să scrie asemenea texte care să-l aibă erou. El a ales o cale a pierzaniei. Acum ia câteva zeci de mii de euro pe lună pentru serviciile pe care i le aduce mogulului securisto-comunist Dan Voiculescu, zis motanul Felix. Ce viitor de analist politic şi editorialist va avea însă după ce Partidul Conservator nu va mai intra în Parlament, iar Băsescu va câştiga un nou mandat? Va fi aruncat de la INTACT ca o cutie de conserve golită de conţinut. Biblioteca Academiei îl aşteaptă. Bătrâneţe liniştită!