Se afișează postările cu eticheta Kalinderu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kalinderu. Afișați toate postările

duminică, 8 iunie 2014

Rusalii la Tecuci Kalinderu

Am însoţit pe nişte prieteni la Tecuci Kalinderu, sat din Teleorman. Am oprit maşina direct la cimitir, unde mai bine de o mie de oameni (din sat, dar şi rude venite de la Roşiori de Vede, Alexandria, Bucureşti), strânşi la mormintele rudelor lor, dădeau pachete cu mâncare la săraci, dar şi schimbau ei între ei. Un obicei de care nu ştiam nimic până acum. Străchini şi castroane pline cu mezeluri, brânzeturi, cozonac, colivă, dulciuri, linguri de lemn alb, cireşe şi căpşuni şi le dădeau de pomană unii altora. Mi-a spus cineva că e singura oară în an, de Rusalii, când lumea se strânge voioasă la cimitir, nu pentru a-şi plânge morţii, ci pentru bucuria de a dărui unii altora pomană din pomană, cu care să construiască Raiul. Mi-a adus aminte de zisele Sfântului Apostol Pavel: "Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cu inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună". Dacă te uitai peste cuprinsul cimitirului de la Tecuci Kalinderu, vedeai că toţi dăruiau cu voie bună. Pe cruci şi pe morminte erau aşezate crenguţe înfrunzite de nuc, usturoi verde, pelin şi flori.

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Toamnă la Kalinderu

Mohoreală. Ca semne de speranţă, mici reprize în care soarele străpunge negrul plafon de nori. Vizită în Tecuci, Tecuciul teleormănean, la 15 kilometri de Siliştea Gumeşti a lui Marin Preda. Tecuci Kalinderu - fostă comună până-n 1968 - este un sat mare structurat ca un oraş, cu numeroase uliţi paralele şi perpendiculare, dar şi străbătut de trei văi pe malurile cărora e plin de măceşi cu fructe roşii. Pe la porţi, printre ronduri cu flori tomnatice (tufănele) pasc măgăruşi blânzi, cuminţi, parcă jigniţi de etichetarea bădăranilor cu numele lor. Plopii care străjuiesc şoseaua au o culoare unică, un degrade de la verde spre galben de lămâie. Dinspre Curtea de Argeş se simte un vânt aducător de iarnă care să-i dezgolească. Maestrul Ion Aurel Gârjoabă, care mă însoţeşte, stă în cumpănă. Să-i picteze în culorile astea? Să revină peste două luni şi să-i imortalizeze albi de nea? "Revenim la primăvară, bătrâne, îl încurajez eu, când se mai întăreşte vinul la Kalinderu!"