Caragiale, salvatorul din zori

Dacă în zori, înainte de a pleca de acasă, vei citi un poem de Rainer Maria Rilke, îţi zici, vei avea o zi bună. Şi ai o zi proastă. Dacă marţi în zori vei citi două schiţe de Cehov, îţi spui, vei avea parte de o zi fastă. Ai parte de nervi, stres şi farse sinistre. Dacă înainte de răsăritul soarelui, vei reciti câteva pagini din Dostoievski, te încurajezi singur, vei avea o zi interesantă, cu întâlniri plăcute şi conversaţii înalte, de bună seamă. Şi, de dimineaţă până la apusul soarelui, te opresc pe stradă femei şleampăte şi vulgare, inşi tâmpiţi şi handicapaţi pisălogi. După o noapte de insomnie şi coşmaruri, îţi spui că numai Caragiale îţi mai lipseşte în zori. Citeşti momente, schiţe, scenete. Şi toată ziua vezi enorm, colorat, pastelat şi simţi un monstruos sentiment de uşurare, o veselie de început de lume, o bucurie luminoasă ciuruită de mii de găuri negre.