Un om nefericit

Era de văzut dl. Gabriel Liiceanu la TV luni seara. Se întoarce în movila de la Păltiniş Constantin Noica. Autorul Tragic-ului este un personaj... tragic sau, oricum, nefericit. A scris în 1990 Apelul către lichele, un text care ne-a încântat. Acum, după exact 22 de ani, apelul a devenit caduc, ba a devenit un apel către el însuşi. Ne-a lămurit atunci de ce nu trebuie să fii sluga unui bolşevic ca Iliescu. S-a hotărât acum să fie servitorul umil al unui marinar veneric ("Balada marinarului veneric şi a femeii depravate" a lui Geo Bogza). Probabil că în contul avantajelor materiale, dl. Liiceanu a fost sunat de la TVR, că e criză, monşer, veniţi să vorbiţi proştilor, trebuie să salvăm puterea! Iar dl. Liiceanu a răspuns... apelului, a mers în studio şi ne-a explicat ce rău era acum dacă ar fi câştigat alegerile Mircea Geoană şi ce bine e că le-a câştigat Traian Băsescu! Păcat că oamenii sărmani din piaţă nu-l ascultau şi strigau ca inculţii: "Jos Băsescu!"
Măcar, dl. Liiceanu ar putea să creeze o teorie, un sistem, ceva, un studiu doct despre cum e să-l serveşti pe un ins grobian, incult, cu apucături de tiran în vremuri de minimă democraţie. Jean Jacque Rousseau, de pildă, îşi teoretiza scăpările de moralitate.

Apel către apelant

La ieşirea din...neagra dictatură, Gabriel Liiceanu s-a sacrificat şi a făcut un gest pe care mulţi oameni de bun simţ din ţară l-au gândit în casa lor şi în cutia lor craniană, dar n-au îndrăznit sau au renunţat din lehamite să-l facă: un apel către lichele. Adică, toţi cei care au contribuit la împingerea României până pe marginea prăpastiei erau rugaţi să facă un pas înapoi o vreme şi să se abţină de la a persista în rău. Rezultatul? Zero! Ca-n Balcani: bârfe, băşcălie groasă, şmecherii verbale, calambururi de doi lei... Şi ce nu reuşiseră să desăvârşească în comunism, lichelele s-au zbătut să ducă la capăt în nesfârşita noastră tranziţie.

După 18 ani, facând figură de Don Quijote, Gabriel Liiceanu a repetat apelul. Primele ecouri au venit de la Ion Iliescu care, după sistemul ba pe-a mă-tii!, denunţă pe... licheaua Liiceanu care perturbă liniştea din ţară. A urmat la cuvânt Nicolae Văcăroiu: cum hoţul strigă Hoţii!, zice preşedintele Senatului, şi licheaua strigă Lichelele! De-aici încolo, cum tot ne aflăm la Porţile Orientului, totul e posibil. Astfel, o sută de mii de oameni -curaţi sau lichele - s-ar putea solidariza cu Liiceanu şi-ar redacta şi semna un nou apel către lichelele de la Tisa pân' la mare. În replică, cinci milioane de români - lichele sau mici păcătoşi - le-ar returna apelul celor dintâi şi tot aşa, până nu s-ar mai şti om cu persoană, până n-ar mai înţelege nimeni cine-i drac şi cine înger, cine-i monstru şi cine vinovat fără vină, până sfânta confuzie se va aşeza peste ţară ca o ceaţă groasă de noiembrie, de nepătruns. Dar confuzia pare deja a se fi instalat. Văd deja oameni uitându-se prostiţi şi năuci şi buimaci unii la alţii. Te poţi trezi mâine dimineaţă pe prima pagină a ziarelor cu un apel al unui Dracula contemporan către oamenii oneşti şi cuminţi din România prin care le cere imperativ să facă o dată pentru totdeauna o sută de paşi înapoi.