Horror

       Ştire: Andreea Esca (cea din manualele de istorie!) joacă într-un film horror de la Hollywood.
       Cu tot respectul, cred că nu i se potriveşte. Făcea mai bine să renunţe în favoarea Monicăi Macovei.

România, casa mea!

Ieri, pe Radio România Actualităţi, academicianul Eugen Simion premia o scrisoare de la un ascultător patriot, o scrisoare în care respectivul patriot spunea că România e casa lui bla-bla-bla... Am preluat din mers metafora şi încerc acum cu scârbă s-o continui, eu nemafiind de mult timp patriot, cel puţin nu în accepţia lui Eugen Simion şi a celor care conduc România în calitatea lor josnică de parlamentari, miniştri etc. Eu sunt mai curând patriot în sensul titlului cărţii scriitorului Daniel Săuca de la Zalău: "România nu mai e ţara mea!"

Dar, să continuăm...
România este casa mea, mare şi frumoasă, într-adevăr, dar cu acoperişul ciuruit prin care plouă mai mereu, şi când e senin afară, cu un salon vast în care poţi face o nuntă, şi prin care mişună zi şi noapte hoţii care tot găsesc ceva de furat, deşi eu ştiam de mult că nu mai au ce; hoţii sunt dirijaţi pe acolo de cel pe care-l plătesc s-o administreze. Eu dorm într-un ungher în debara, pe un fotoliu cu arcurile ieşite. În dormitoarele calde cu paturi pufoase se destrăbălează marinari beţi cu târfe blonde, procurori şi judecători părtinitori cu buzunarele doldora de euro, domnişoare cu botox în buze şi silicon în ţâţe. În mijlocul salonului, mesele sunt pline mereu, ca la nuntă, ca la chiolhan, mâncare şi băutură ca la Vodă, le tot car de prin hypermarket şi din pieţe, iar drept recunoştinţă, îmi aruncă şi mie câte un coltuc de pâine şi un iadeş, că atât merit, că e criză, cică. Da, România este casa mea în care sunt străin şi în care administratorul noaptea organizează orgii, iar ziua îmi ţine cuvântări înflăcărate că el e solidar cu mine, cel din debara, că trebuie să fiu patriot, că trebuie să fac economie la curent electric, la gaz şi la apă de băut. Da, România e casa mea scumpă de pe pereţii căreia curge molozul, unde musafirii scrobiţi, grobieni şi vorbăreţi se privesc în ecranele televizorului hăhăind, unde miniştrii educaţiei şi culturii ies de la sindrofia dintre salon şi dormitor şi se pişă pe biblioteca mea strânsă carte cu carte o sută de ani.

Ce mai, România e casa mea, e ţara mea. Şi nu pot să nu-mi amintesc bancul cu viermele care o întreabă pe mama lui: "Mamă, noi am putea trăi într-un măr?" "Da, fiul meu!" "Atunci de ce locuim într-un căcat?" "Pentru că asta e ţara noastră!"

România paralelă

N-am mers la alegeri pentru că întreaga clasă politică ne prezintă o altă realitate decât cea din jurul nostru. România politicienilor noştri e paralelă cu tot ceea ce trăim noi şi cu tot ce se întâmplă în realitate. "Adevărul" clasei politice române fosilizate nu se va întâlni niciodată cu adevărul majorităţii populaţiei. Cine şi-a regăsit în capul listelor candidaţii demni de a fi trimişi în Europa, să fie sănătoşi! Până acei domni, capete de liste, nu pot explica modul cum şi-au făcut imensele averi, nu-i pot credita cu amărâtul meu de vot.

Un lucru bun s-a întâmplat totuşi. Acest sfert de electorat care a votat a eliminat din viaţa politică trei partide otrăvite conduse de trei lătrăi. E singurul semn că începe a se face curăţenie în România, că demagogii nu mai pot păcăli lumea la infinit.

P.S. Mesajul vid de mai jos e o greşeală de redactare. Deşi era o idee să nu scriu nimic.