Aşa se scrie istoria artei

Dimineaţa, m-am trezit cu dorinţa de a face o călătorie în Munţii Făgăraş. Înainte de a pleca, mi-am deschis căsuţa electronică unde am găsit - printre alte urări de sărbători - o colindă "strănouă" din Maramureş de la Ion Zubaşcu, poet, cantautor şi gazetar, pe care nu l-am văzut de vreun deceniu. Aşa sună minunata colindă: "Vine marea cât de mare/Da de mare/Margini n-are/Da marea ce ne adună?/Tot ne-adun-un bour sur/Cu coarnele de d-aor/Da-n corniţă/Ce ne-aduce?/Legănaş/De păltinaş/Da-n leagăn cine-i culcat?/On pruncuţ mic înfăşat/Cu făşie de mătasă/De la Doamna-Împărăteasă/Şi colinda nu-i mai multă/Să trăia cine-o ascultă/Să sporească binele/Cum roiesc albinele/Să roiască binele/Ca prin flori albinele!" Sigur că "strănouă" e o ironie. Pentru că mai jos poetul Zubaşcu îmi scrie: "De zeci de ani de când cânt această colindă, m-am întrebat ce-i cu marea cea mare într-o cântare de sărbători din munţii Maramureşului. Târziu de tot mi-am amintit din geologie că podişul transilvan e în realitatea preistorică fundul fostei Mări Panonice..." Este vorba, dar, de o străveche colindă, dar absolut minunată prin prodigioasa imaginaţie artistică a anonimului autor.

Am făcut, împreună cu familionul, călătoria pe Transfăgărăşan, până la Cabana Pârâul Capra, unde am văzut cetatea Poienari croită în gheaţă, apoi lacul Vidraru, culmile împădurite cu brazi plini de zăpadă...

Revenit acasă, deschid din nou căsuţa electronică şi găsesc un nou mesaj de la Ion Zubaşcu cu povestea unei colinzi de Anul Nou: "Prin anii 70 (mileniul trecut), am auzit de la soră-mea Ileana colinda "Scoală gazdă din pătuţ/Şi ne dă un colăcuţ/Florile, florile dalbe..." culeasă într-un sat din
Ţara Lăpuşului şi neînregistrată în nici o culegere de folclor din România, de la 1900 până în acei ani. Din clipa în care l-am auzit, n-am mai putut lăsa din cerul gurii acest diamant de colind, pe care am început să-l cânt pe scenele ţării, în săli polivalente şi pe stadioane, ani şi ani la rând, până l-au preluat în repertoriul propriu toţi cei care-l cântă acum, uitând cu desăvârşire cine l-a scos prima dată în larg. Anul acesta am reauzit acest colind, după 35 de ani de când l-am lansat, într-o reclamă la cafeaua Selected, pe toate televiziunile, dar şi în popularul serial "Inimă de ţigan" de pe Acasă TV, în metrou şi chiar la uşa apartamentului meu din Bucureşti, unde-au venit să mă colinde copii din cartierul Crângaşi..." Hm! Cam aşa se scrie istoria artei. Nu pot omite această frază-profesiune de credinţă: "Dacă mă va întreba Dumnezeu la Judecata de Apoi a conştiinţelor literare: Ce-ai făcut mai bun în viaţa pe care ţi-am dăruit-o pe Pământ, i-aş putea răspunde: Am salvat de la moarte o colindă".
Ion Zubaşcu îmi trimite pe attach colinda cântată de el. O voi copia pe un CD şi-o voi asculta adesea în maşină, mai ales când voi avea şi prieteni în dreapta.