joi, 11 septembrie 2008

Aşa mi-am petrecut sfârşitul lumii

În ziua de 10 septembrie era programată (încă de acum o lună) lansarea cărţii mele Moartea noastră cea de toate zilele în cadrul Clubului iubitorilor de cultură din Curtea de Argeş. Titlul cărţii mele coroborat cu experimentul din tunelul de la Geneva, experiment ce se putea încheia cu o gaură neagră în care ar fi căzut Pământul, după unele voci, părea de rău augur. Mai ales că la pagina 87 a cărţii mele scrisesem... premonitoriu: "O gaură neagră în mijlocul vieţii. Gaura neagră se doreşte a fi un tunel cu lungime variabilă. O gaură de vierme prin care se scurge viaţa din oameni încet şi continuu, dinspre moarte - via viaţă (ce cacofonie!) - spre moarte". Şi recunosc că m-am cam speriat, cunoştinţele mele de fizică nucleară, de fizică în general fiind ca şi inexistente.

Dar, cum mi-am pregătit sfârşitul lumii? Am fost de dimineaţă la serviciu, la Centrul Cultural Piteşti, unde am citit 50 de pagini din Noi glose despre Mircea Eliade de Mircea Handoca.

Apoi, am prânzit cu prieteni dragi, bând un păhăruţ înainte, un pahar după...

A urmat lansarea cărţii, într-un program care a mai cuprins vernisajul expoziţiei de plastică al...prozatoarei Aurelia Corbeanu şi un intermezzo muzical cu un grup de cântăreţi din frunză şi din solzi , grup condus de profesorul Cezar Bădescu din Arefu.
Despre cartea mea au vorbit, la obiect, dar şi cu căldură: criticii Nicolae Oprea şi Al.Th.Ionescu, Radu Gârjoabă şi Simona Fusaru - cei care au fost alături de mine în redactarea cărţii -, profesorul Mihăilă, inginerul Vasilescu, profesoara Ileana Gârjoabă, scriitorul Dumitru M.Ion şi, desigur, academicianul Gheorghe Păun, liderul Clubului care a şi publicat o cronică despre carte în gazeta "Pietrele Doamnei".

Iar Apocalipsa nu putea fi încununată decât pe o terasă, la o bere, profitând de vremea frumoasă de sfârşit de vară.

Aşa mi-am petrecut eu sfârşitul lumii.

24 de comentarii:

Anonim spunea...

Vand 100 de capre.

Anonim spunea...

RATATUL ACTOR FLOCEA CALINESCU "JOACA" PENTRU PNL ARGES.CE UMILIRE PENTRU ARGESENI!

Anonim spunea...

dafir-care lansare,care carte?prostioare de provincie...sfarsitul lumii? sfarsitul tau de scriitoras minor!

Anonim spunea...

vand Dacia 1100 pret convenabil.astept provincia.

Anonim spunea...

Citind despre "cum v-ati petrecut sfarsitul lumii", constat ca nu va dezmintiti.Citind, lansand o carte, band o bere cu prietenii, traind la maxim? fiecare clipa, continuati sa persiflati moartea facand din fiecare zi o celebrare a vietii.Am avut onoarea sa petrec alaturi de dumneavoastra o mica parte din "ziua sfarsitului lumii" si am invatat o lectie d importanta:iubind viata ne impacam zilnic cu iminenta mortii si o invingem. Cu respect!

Anonim spunea...

CEL MAI TARE PROZATOR DIN CURTEA DE ARGES SCRIE PENTRU SUB-MEDIOCRII PRECUM GABRIELA IONESCU.ASTA-I VALOAREA!

Anonim spunea...

Vand matreata.

Anonim spunea...

Domnule Anonim! Ce stiti dumneavoastra despre valoare daca nici macar nu aveti curajul de a va spune numele?

Anonim spunea...

Si inca ceva...daca dumneavoastra, Domnule Anonim, imi situati inteligenta sub medie, inseamna ca inca nu v-ati dezmeticit din socul caderii din copac.

Anonim spunea...

Doamnei Ionescu G. Doman v/a dat cartea gratis ? Dar berea ?

Anonim spunea...

Domnule Doman. Publicati carti pe bani proprii si le dati gratis. Cum explicati ?

Anonim spunea...

Lansarea cartii s/a facut cu bere, sprit si alte resturi de la o nunta.

Anonim spunea...

Ce se afla in spatele gaurii negre ?

Augustin spunea...

Dom' vânzător caprele le cumpăr. Sunt cu coada pe sus? Şi Dacia 1100.
Sfârşit de scriitoraş minor? Lasă pleonasmul!...Dar, la câtă ură ai, ai crăpa. Sfârşitul de scriitoraş ar însemna, după o logică de bun simţ, un început de scriitoroi mare, ca să respect pleonasmul. Şi-ai muri de fiere.
În legătură cu Călinescu. Dincolo de faptul că a cochetat cu PSD, chiar are rude şi prieteni în PSD Argeş, el e urmaşul Brătienilor? El şi Miuţescu? Dar, nu e nicio umilinţă pentru argeşeni candidatura actorului. Umilinţă va fi doar după ce i se vor pune în urmă suficiente voturi. Până atunci, să nu ne ambalăm!

Anonim spunea...

Editura serioasa, republicam integral opera prozatorului Doman, daca mai are bani.

Anonim spunea...

Restaurant autorizat ISO pentru nunti, donam resturi pentru lansari de carte.

Anonim spunea...

Sefu de la Secu. Cenzureaza, Domane ! Sterge ! Sa ramana doar comentariile doamnei Ionescu ! Executarea !

Anonim spunea...

doamnei ionescu.cu furculita sau cu gheruta ati mancat? ca sunteti cam de la tara ca Doman,scriitorasul minor...UNII DE LA IASI.

Anonim spunea...

TUTUIANU DE LA BRAILA-DOAMNA IONESCU E DOMAN,A CANTAT DIN FRUNZA LA LANSARE,ERA BEATA CRITA.DOMAN ERA...

Anonim spunea...

Vand 100 de Gauri Negre.

Anonim spunea...

Vand detector de grafomani.

Anonim spunea...

Caut volumul "Public si nu stiu de ce".

Anonim spunea...

Lansam cartea "Public din banii nevestei".

Anonim spunea...

Sefu de la Secu. Capacul, Domane ! Pune capacul cu un nou personaj balzacian ! Repede-repede, ca ne fac astia arsice !