În anii 1975/76/77 ai veacului trecut - deh! - la orele cinci după-amiază, ora ceaiului, mă întâlneam aproape zilnic cu poetul Nichita Danilov în faţa anticariatului din Strada Lăpuşneanu din centrul Iaşiului. Aşteptam să se deschidă. Se aranjau pe rafturi cărţile achiziţionate în timpul dimineţii. Asta vedeam prin geamul mare şi pătrăţos. În aşteptare se afla invariabil Emil Brumaru. La crăparea uşii, ne dădeam la o parte, îi făceam loc. Cumpăra lacom, cu braţul. Pleca spre Piaţa Unirii cu teancul la vedere. Citesc acum (hm! lunile trecute) un interviu cu Brumaru în "România literară" unde-şi mărturiseşte voluptatea lecturii: "Cititul, cred, rămâne până la moarte...Mă scufund în el... Aş citi trei sute de ani... Iubesc cărţile ca pe femei... Cu cele preferate dorm în pat...Le mângâi prin somn. Rafturile bibliotecilor din toate camerele gem de volumele aranjate pe câte trei rânduri... Numai răsfoindu-le, simt cum mi se tulbură minţile de dorinţă..."
Iar eu, numai citind aceste destăinuiri, o iau val-vârtej spre propriile-mi rafturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu