Singurătatea cititorului în pădurea
cu un milion de volume. Cum să mai vadă el pădurea din pricina cărților?!
*
„Cititorul adevărat e
cel care nu scrie. Doar el este în stare să citească o carte în chip naiv – singurul mod de a simți o operă” (Cioran). Dar, acest
cititor e pe cale de dispariție. Apoi, e bine că această sentință nu e aflată
de anumiți critici, care știu citi și „în chip naiv”, că s-ar simți vexați.
*
Ar trebui mai multă
grijă când deplângem sacrificarea copacului pentru tipărirea cărților. Peste
zeci de ani de nefrecventare a unei biblioteci, aceasta revine la stadiul ei de
lemn, de copac bătrân și tăcut.
*
Jules Renard: „Degeaba scriem puține
cărți; oricum lumea se încăpățânează să nu le cunoască pe toate”. Altfel zis,
oricât de puțin ar scrie autorii, cititorii vor citi și mai puțin.
*
Când
vulpea e desconsiderată: „Ori de câte ori cuvântul Jules nu-i urmat de cuvântul
Renard, mă întristez” (Jules Renard).
*
În
zilele noastre, orice poezie care depășește șapte versuri e deja o epopee
antică indigestă pentru majoritatea grăbită a cititorilor.
*
Proză
lungă, fără cap și coadă, în stil neted, plat, câmpie lungă și lată cât vezi cu
ochii, fără măcar un mușuroi de cârtiță, o adiere de vânt sau un cântec de
cuc...
*
Vreo
duzină de poeți buni, cei mai buni, tot încearcă să facă pe mediocrii pentru
a-l face fericit pe eseistul XY. Nu reușesc, pentru că eseistul are nas, îi
miroase imediat că-s remarcabili și-i toacă mărunt, zugrăvindu-i ca pe niște
impostori. Mediocrii, în schimb, joacă rolul submediocrilor și se bucură de
niște eseuri extrem de elogioase din partea eseistului XY.
*
Reflecțiile
imposibile ale lui Cioran și voioșia cu
care le emite: „Voluptatea de a nu gândi! Și de a ști că nu gândești”.
*
Un
veleitar bine intenționat. El aude sau intuiește că literatura ar trece printr-o
criză și se simte musai dator s-o salveze cu versurile lui șchioape și neapărat
agramate.
*
„Viața
e plină de evenimente ce nasc în noi dorința de-a fi mai bătrâni”. Camus își
nota asta la tinerețe, desigur. La bătrânețe, evenimentele întâlnite nasc în
noi dorința de a mai fi mai tineri.
*
E
un bun poet, dar este toată noaptea amoral și, de la răsăsărit până la apus – imoral.
Iar eu, fostul lui cititor, descopăr zi de zi că pot trăi fără poezia lui.
*
Ca
bătrân cititor, trăiesc la marginea lumii și-i compătimesc pe toți scriitori
care nu știu unde-i marginea lumii, deci unde ajung cărțile lor.
*
Oh,
ce-mi mai face mie, cititorul, Adrian Alui Gheorghe, poetul!: „oh, ipocrit
cititor/de iluzii/oh, ipocrit/cântăreț de sudalme/oh, ipocrit/devorator de simboluri//sub pielea ta doarme -/oh, cum
mai doarme!-/moartea de carne/și viața de carne”.
*
Înmormântarea
scriitorului X ca o sesiune de comunicări științifice.
*
Suntem
ceea ce citim, ceea ce trăim din cărți.
(fragmente apărute în revista „Acolada” nr. 3/martie 2017)
2 comentarii:
Felicitări și mulțumiri! Acest regal de idei, imagini, ironii, viziuni, ne alină spiritul și ne vindecă de toate suferințele. Ești un Cioran mai înțepător, pe măsura pielii mai groase a românilor noștri.
AAG mai știe că pe măsură ce devenim tot mai cititori, ne gândim tot mai des că „cel mai neaşteptat lucru care ni se întâmplă în viaţă este că îmbătrânim”. –Tolstoi. Cât despre Jules Renard, nu avem cum să nu-i dăm dreptate, mai ales când spunea: „E loc sub soare pentru toată lumea. Mai ales că toată lumea vrea să stea la umbră”. Revin la pilulele dvs., întărind prin cele scrise în tableta de azi și vorbele lui Galileo Galilei: „Nu poţi învăţa pe cineva un lucru, îl poţi doar ajuta să-l găsească înlăuntrul său”. Vă citesc cu plăcere aceste tablete.
Trimiteți un comentariu