vineri, 7 aprilie 2017

Înmormântarea ca o sesiune de comunicări științifice



                       
            Singurătatea cititorului în pădurea cu un milion de volume. Cum să mai vadă el pădurea din pricina cărților?!
                                                                *
            „Cititorul adevărat e cel care nu scrie. Doar el este în stare să citească o carte în chip naiv – singurul mod de a simți o operă” (Cioran). Dar, acest cititor e pe cale de dispariție. Apoi, e bine că această sentință nu e aflată de anumiți critici, care știu citi și „în chip naiv”, că s-ar simți vexați.
                                                                 *
Ar trebui mai multă grijă când deplângem sacrificarea copacului pentru tipărirea cărților. Peste zeci de ani de nefrecventare a unei biblioteci, aceasta revine la stadiul ei de lemn, de copac bătrân și tăcut.
                                                        *
            Jules Renard: „Degeaba scriem puține cărți; oricum lumea se încăpățânează să nu le cunoască pe toate”. Altfel zis, oricât de puțin ar scrie autorii, cititorii vor citi și mai puțin.
                                                                *
            Când vulpea e desconsiderată: „Ori de câte ori cuvântul Jules nu-i urmat de cuvântul Renard, mă întristez” (Jules Renard).
                                                                  *
            În zilele noastre, orice poezie care depășește șapte versuri e deja o epopee antică indigestă pentru majoritatea grăbită a cititorilor.
                                                                *
            Proză lungă, fără cap și coadă, în stil neted, plat, câmpie lungă și lată cât vezi cu ochii, fără măcar un mușuroi de cârtiță, o adiere de vânt sau un cântec de cuc...
                                                                *
            Vreo duzină de poeți buni, cei mai buni, tot încearcă să facă pe mediocrii pentru a-l face fericit pe eseistul XY. Nu reușesc, pentru că eseistul are nas, îi miroase imediat că-s remarcabili și-i toacă mărunt, zugrăvindu-i ca pe niște impostori. Mediocrii, în schimb, joacă rolul submediocrilor și se bucură de niște eseuri extrem de elogioase din partea eseistului XY.
                                                                    *
            Reflecțiile imposibile ale lui Cioran și voioșia  cu care le emite: „Voluptatea de a nu gândi! Și de a ști că nu gândești”.
                                                                 *
            Un veleitar bine intenționat. El aude sau intuiește că literatura ar trece printr-o criză și se simte musai dator s-o salveze cu versurile lui șchioape și neapărat agramate.
                                                                 *
            „Viața e plină de evenimente ce nasc în noi dorința de-a fi mai bătrâni”. Camus își nota asta la tinerețe, desigur. La bătrânețe, evenimentele întâlnite nasc în noi dorința de a mai fi mai tineri.
                                                                 *
            E un bun poet, dar este toată noaptea amoral și, de la răsăsărit până la apus – imoral. Iar eu, fostul lui cititor, descopăr zi de zi că pot trăi fără poezia lui.
                                                                 *
            Ca bătrân cititor, trăiesc la marginea lumii și-i compătimesc pe toți scriitori care nu știu unde-i marginea lumii, deci unde ajung cărțile lor.
                                                                  *
            Oh, ce-mi mai face mie, cititorul, Adrian Alui Gheorghe, poetul!: „oh, ipocrit cititor/de iluzii/oh, ipocrit/cântăreț de sudalme/oh, ipocrit/devorator  de simboluri//sub pielea ta doarme -/oh, cum mai doarme!-/moartea de carne/și viața de carne”.
                                                                   *
            Înmormântarea scriitorului X ca o sesiune de comunicări științifice.
                                                                    *
            Suntem ceea ce citim, ceea ce trăim din cărți.

(fragmente apărute în revista „Acolada” nr. 3/martie 2017)

2 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Felicitări și mulțumiri! Acest regal de idei, imagini, ironii, viziuni, ne alină spiritul și ne vindecă de toate suferințele. Ești un Cioran mai înțepător, pe măsura pielii mai groase a românilor noștri.

Vladimirescu Misu spunea...

AAG mai știe că pe măsură ce devenim tot mai cititori, ne gândim tot mai des că „cel mai neaşteptat lucru care ni se întâmplă în viaţă este că îmbătrânim”. –Tolstoi. Cât despre Jules Renard, nu avem cum să nu-i dăm dreptate, mai ales când spunea: „E loc sub soare pentru toată lumea. Mai ales că toată lumea vrea să stea la umbră”. Revin la pilulele dvs., întărind prin cele scrise în tableta de azi și vorbele lui Galileo Galilei: „Nu poţi învăţa pe cineva un lucru, îl poţi doar ajuta să-l găsească înlăuntrul său”. Vă citesc cu plăcere aceste tablete.