miercuri, 4 martie 2015

Din realizările mărețe ale marelui primar al Sibiului

       Se știe deja cum și-a făcut campania pentru Cotroceni primul neamț al țării. Dl. nostru Klaus Iohannis ne-a povestit cum a gospodărit el Sibiul ca primar, cum l-a făcut el frumos și luminos, pas cu pas. Iar concluzia era de la sine înțeleasă și expusă în volumul autobiografic Pas cu pas: cum a gospodărit Sibiul, așa va administra și România.

     Ei bine, deschid eu astăzi saitul Muzeului Brukenthal și aflu de o campanie pentru care s-au strâns deja cinci-șase sute de semnături. Muzeul cel mai important al Ardealului se află într-o avansată stare de degradare și suntem invitați să semnăm o petiție pentru a se putea trece la restaurare.

      Sibiul a fost, cum știm, capitală culturală europeană în 2007, s-au investit zeci de milioane de euro, dar muzeul, aflat în aceeași piață cu Primăria și cu unele din cele șase case ale fostului primar, a rămas în paragină! Acest succes al actualului președinte nu figurează în Pas cu pas! Să fie vorba de un exces de modestie?!

      Să-l credem că așa va administra și România? De ce nu? Până acum nu s-a dovedit un mincinos.

2 comentarii:

Iosif de pe surse spunea...



Dan Diaconescu a fost condamnat miercuri de magistrații Curții de Apel București(CAB) la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul de șantaj în care este implicat

"Vă las foare săraci, foarte naivi, sper să nu vă găsesc la fel de săraci și de naivi”a declarat Dan Diaconescu

Sursa: http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/128528

Tudor Cicu spunea...

D-le Iosif: Dacă l-ar fi citat pe Brâncuși, D.D. ar fi aflat și care era rostul cuvântului „proști” cum i-a crezut el pe români. Cât privește cele spuse de DAD, eu mai am răbdare, ca legea întoarsă de Băsescu la Parlament (cu arondarea de la buget a banilor pentru revistele literare), să fie reluată de aleșii neamului și să fie adusă în discuție și de neamțul dela Cotroceni. Că, cineva ne tot pisa la cap: caracterul făurește destinul unui om. Hai să vedem: șampania îi îmbată pe lași, tot atât de repede ca și pe eroi?