Prozatoarea Doina Popa a publicat acum doi ani
un volum antologic, Pasărea cerului,
în cunoscuta colecţie Opera omnia a editurii Tipo Moldova, cuprinzând două romane şi o nuvelă. Citisem atunci de
acolo romanul Porumbeii sălbatici, un
roman cu textură densă, dar cursiv totuşi, un roman cu atmosfera unei familii
prinsă foarte bine, nu doar realist, dar şi psihologic. Îmi închipuiam că
destinul autoarei acesta e, de romancieră pour
toujours.
Surprinzător însă, Doina Popa publică ulterior
un volum de proză scurtă: Himera cu sfeşnic aprins (Editura RAFET, 2013). Deşi povestirile sunt
scrise de-a lungul anilor, cu acţiune înainte de 1989 sau după, volumul este
totuşi unitar stilistic şi tematic. Prozele sunt exemplare pe linia
realismului, nişte decupaje semnificative din cotidian, cu personaje
nesofisticate psihologic sau social, ci din lumea comună. Predomină variaţiuni
pe tema dragostei, poveşti de dragoste de actualitate, cu oameni marginali
care-şi caută dramul de fericire şi de cele mai multe ori nu şi-l găsesc,
aceasta fiind exact ce se spune în titlul cărţii: o himeră.
În Vară
pribeagă, povestea de iubire este melodramatică, plină de certuri,
scandaluri, mizerie, sărăcie cât cuprinde, împăcări compromiţătoare… Cuplul
este uşuratic, comic, dar şi nefericit.
Dragoste
de provincială scoate în relief un personaj feminin
ciudat, sucit, nehotărât şi, în fond, nefericit. Şi tot aşa, fiecare proză
dezvăluie nişte destine de umiliţi şi obidiţi, de oameni cu care soarta n-a
fost tocmai îngăduitoare.
Dar, poate că povestirea cu adevărat
impresionantă este cea intitulată În afara vârtejului, cu personaje cehoviene
într-un tablou de apăsătoare promiscuitate, de sărăcie lucie şi de unire nu a
două destine, cât a două nefericiri. Numitul Vlase (ca să folosim apelativul
administrativ pentru anonimi) este fiu de familie „bună”, de profesori, care-i
şi aranjează un mariaj cu o profesoară de franceză. Dar, din egoismul
părinţilor şi din delăsarea fiului, mariajul eşuează, iar fiul scapătă, ajunge
muncitor într-o întreprindere oarecare şi ia, cum se zice, darul beţiei. Se
însoară cu o femeie de joasă condiţie socială, îi toarnă unul după altul trei
plozi, vine acasă mai mereu beat şi, în mizeria în care locuiesc, mai iscă şi
scandaluri melodramatice: „Bărbatul înaintă bâjbâind prin întunericul holului,
lovi cu piciorul oala de noapte, care se balansă cu zgomot un timp, apoi îşi
revărsă pe duşumea conţinutul. Pătrunse în cameră, singura locuibilă de altfel,
cealaltă era încă neterminată şi stătea astfel de câţiva ani buni. Aerul uscat,
mirosul ascuţit de urină şi transpiraţie şi tot învălmăşagul de boarfe
risipite aiurea îi produse, brusc, o
strângere a stomacului. Înjură încet…” O trezeşte, ca de obicei, pe soţia
docilă şi-o alungă cu picioare în fund în via din grădină, cu plozii după ea,
unul fiind sugar. Dar, după ce bea zeama de lobodă găsită pe sobă, îi aduce pe
oropsiţi înapoi, se împacă brusc, aşa cum de altfel s-au şi certat, fac
dragoste şi-şi croiesc planuri de viitor… O candoare şi o tandreţe care ţes o
proză excelentă.
Textele volumului Doinei Popa sunt nişte
povestiri de dragoste exemplare.
3 comentarii:
Domnule Doman: Am scris pe 30 sept. 2013 pe blogul meu, la postarea nr. 417, comentariul meu la această carte. Cred că am fost f. exact. Cronica a apărut în nr. 10 - VATRA , 2013.
Scuze, îmi scăpase postarea aceasta. Am citit-o acum şi constat că aţi citit-o/comentat-o aplicat pe Doina Popa, poate mai bine decât mine. Felicitări!
Ei?! Nu mai bine, ci mai devreme! Că tot zicea Rodica Lăzărescu de la Pro Saeculum că n-am scris... de ex. despre M. Dinutz ori Doina Popa. Și, i-am răspuns: Mircea Dinutz, cronica la EDITORIALE e în VATRA nr. 11 - 2013/ iar Doina Popa, cartea premiată la Rm-Sărat în nr 11, 2013. „Porumbei sălbatici” a fost comentată de mine, ceva mult mai devreme. E tot pe blogul meu.
P.S Așa e când te grăbești! Nimeni nu observă!
Trimiteți un comentariu