Clasa politică merge în Paradis

Clasa politică românească este o pioasă şi-o evlavioasă. Ea bate mătănii în pronaosul Palatului Victoria, în naosul Casei Poporului, în altarul (ptiu!) istoricului Palat Cotroceni.
Clasa politică respectă cu sfinţenie cele porunci, după cum urmează:

Cloaca...pardon!...clasa politică nu are alţi dumnezei în afară de Iliescu, Băsescu, Ponta, Antonescu, Udrea, Boc şi care-or mai fi.

Clasa politică nu-şi face chip cioplit şi nu se închină înaintea lor. Ba, de o parte şi de alta, chipurile cioplite(din topor) se scuipă şi se înjură de dimineaţa până-n miezul nopţii, în parlament, la radio, dar mai ales la televiziune.

Clasa politică dâmboviţeană nu ia numele Domnului în deşert, ci doar îl trădează când îi vine bine şi face partiduleţe bune la toate, unepereuri.

Pioasa clasă politică îşi aduce aminte de ziua de odihnă care ţine de luni dimineaţa până duminică seara.

Clasa politică cinsteşte pe tatăl ei şi pe mama ei, pe sfinţii împăraţi Nicolae şi Elena, ea fiind urmaşa lor.

Clasa politică nu ucide la drumul mare, ci încet, fin, subtil, la foc mic, cu legi şi ordonanţe, cu şomaj şi tăieri de salarii.

Clasa politică nici nu preacurveşte. Doar că ştiut fiind că politica e o curvă, clasa politică slujeşte la curvă.

Clasa noastră politică nu fură. Ea doar gestionează bugete, bani europeni, fabrici şi uzine şi combinate şi flote. Le gestionează până ele nu mai există, apoi... Dumnezeu cu mila!

Clasa politică nici nu mărturiseşte strâmb împotriva aproapelui său, din simplul motiv că n-are aproape.

În sfârşit, clasa politică dâmboviţeană, sireteană, olteană şi argeşeană nu pofteşte casa aproapelui şi nici nevasta aproapelui. Ea le ia pur şi simplu, nu mai are timp să le poftească, poftirea fiind un moft, un fel de pernicios preludiu.

Aşadar, pentru că respectă cu străşnicie aceste zece porunci, clasa politică merge în Paradis.