Dacă n-avem o cantitate uriaşă de umor , murim. CNSAS a dat verdictul: Scroafa naţională Adrian Păunescu n-a colaborat cu Securitatea! Ei, nu! Nici gând! Doar bietul şi regretatul Ştefan Aug.Doinaş a colaborat, denunţându-l – culmea! – tocmai pe bardul bârcan. Sigur că Păunescu n-a colaborat . În sensul că n-a semnat vreodată un angajament cu temuta instituţie. Întreb eu acum: care securist ar fi îndrăznit în anii 70-80 să meargă la Păunescu pentru a-i propune să semneze un angajament de colaborare, când se ştiau relaţiile lui familiare cu Ceauşeştii? Păi, în acea vreme, Păunescu avea putere mai mare în România decât familia Ceauşescu. Ei, cum aşa? veţi întreba. Simplu! Ceauşeştii se mai ocupau şi de hidrocentrale, şi de îndiguirea unor râuri, de construirea blocurilor de bolţari şi beton, de combinate, fabrici şi uzine. Păunescu, în schimb, se ocupa în voie – în afara versificărilor – de manifestarea puterii sale, ţipând când i se năzărea la primarul Capitalei, la premier, la prim-secretarii din judeţe şi la tot ce mişcă, intervenind pentru binele unora, pentru a face rău altora…
Dar, să revenim. În revista pe care o conducea, exista o pagină intitulată Flacăra la dispoziţia dumneavoastră. Acea pagină era un fel de Maglavit al presei româneşti. Oameni de pe întinsul României spuneau ce-i doare, crezând – naivi – că obezul redactor şef le rezolvă problemele prin influenţa pe care o avea asupra familiei regale…mă rog, prezidenţiale. Iar tov. Adrian Păunescu, între două poezele, între două cântecele, chiar rezolva problema chibriturilor de Brăila care nu scăpărau toate, a zdrahonilor care nu respectau rândul la unt şi lapte în zori, a şoferilor de autobuz care nu opreau în toate staţiile pentru oamenii mergeau pe scară… În schimb, la scrisoarea – de pildă – a unui Stroescu din Buftea, care făcuse 14 ani de închisoare politică împreună cu Păunescu senior, tatăl lui Adrian, şi care Stroescu a reacţionat printr-o scrisoare la un reportaj al lui Ilie Purcaru despre măreţul canal Dunăre-Marea Neagră, prin care cerea să nu mai deschidă nişte răni necicatrizate despre tragedia de acolo, ei bine, la acea scrisoare tov. redactor şef a luat alte măsuri. Vajnicul ex-senator contemporan a sesizat Securitatea Municipiului Bucureşti că numitul Stroescu Nicolae din oraşul Buftea deţine „înscrisuri cu conţinut duşmănos orânduirii sociale din ţara noastră”. După această adresă oficială cu antetul revistei „Flacăra”, ştampilată şi semnată Redactor şef, Adrian Păunescu, la uşa oropsitului deţinut politic s-au prezentat trei ofiţeri de securitate şi au făcut o percheziţie la sânge şi au confiscat aproape 1000 de pagini de manuscris reprezentând memoriile acestuia. Procesul verbal de percheziţie domiciliară a fost reprodus de „România liberă” din 9 noiembrie 1990, eu reluând aici doar concluzia:”Percheziţia şi ridicarea manuscriselor au avut loc în urma denunţului lui Adrian Păunescu (redactorul şef de la „Flacăra”).”
Decizia CNSAS este limpede : milionarul în euro Adrian Păunescu n-a colaborat cu Securitatea şi deci poate candida liniştit la încă un mandat de senator. Dacă s-ar lua arhiva revistei, s-ar vedea că în fiecare zi existau asemenea denunţuri semnate de redactorul şef. Iar acestea chiar însemnau poliţie politică, cei pârâţi chiar având de suferit. Cazul Stroescu este concludent. Eu l-am cunoscut în 1991 pe om şi mi-a povestit tot calvarul.
Un comentariu:
Stimate domn. Referitor la articolul " zarurile ... " . Rau faceti ca nu mai mergeti la vot. Vor decide cei care vin negresit , carora cineva le promite , adica eu le spun alde " sa-mi dea Guvernul , Primarul , etc. " . Bineinteles ca aveti dreptate : pe cine alegem ? Sigur ca in nici un caz pe acolitii lui Felix. Si cand te gandesti ca toti stiu ca acesta a folosit fondurile securitatii si nu pateste nimic, sigur cu APROBARE pentru un interes ... Dar numai el este in situatia asta ? Ce tara o mai fi si Romania , unde coruptia mare e..... mare si tare ?
Sanatate
Trimiteți un comentariu