Mercenar în războiul cu cartea

                          

 Un președinte american a spus senin într-un interviu că el nu citește cărți, dar că are prieteni care citesc. Să fie vorba despre niște mercenari care citesc cărți pentru un om politic care n-are timp de așa ceva? Cred că eu însumi aș putea fi un asemenea mercenar. Aș citi pentru președintele nostru sau pentru premier, pentru miniștri, pentru senatori și deputați. Pentru o soldă decentă aș citi, le-aș face fișe de lectură, conspecte, le-aș livra la botul calului citatele cele mai suculente, aș fi cel mai sârguincios mercenar al aprigului război cu cartea.

                                                                  *  

În dimineața de primăvară înflorită, cei doi condeieri stau pe terasa goală, sub copertina pe care țârâie ploaia încet, ca o idee de ploaie. Mănâncă brânză cu scobitoarea și beau un vin spaniol acrișor. Trag alene din pipă și vorbesc de dragul de George Bălăiță, prăpădit cu o zi în urmă. Și recitesc cu voce tare fragmentul de acum peste 40 de ani din Lumea în două zile:

„Săracul, ieri am vorbit cu el, era viu.

Era viu.

Eu azi-dimineață, era viu.

Mi se pare că are un băiat student, nu?

Avea ceva cu ficatul?

Urmările nefaste ale alcoolului.

Suferea cu inima?

Nimic.

Era viu, extraordinar, era viu.

Patru scânduri, doi metri cubi de pământ. Era viu.

Mai puțin de doi.

Cine stă să calculeze!

Era viu. Era viu. Era viu.

Azi ești, mâine nu ești. Era viu. Era viu...”

                                                     *

            Ce nu citim la timp, s-ar putea să ne răsplătească indolența peste ani cu multe revelații pe care la eventuala recitire nu le-am fi trăit.

                                                       *

            De notat surprinzătoarea decență a unui savant orgolios peste măsură ca Freud: „Pe oriunde am umblat, poetul a fost înaintea mea”.

                                                     *

            Ion Caraion: „E vremea suavelor nerușinări ale naturii”.

                                                          *

            Definiția efemerului?: „Soarele scrie lumini pe frunze ce-n vânt au să plece” (Adrian Maniu).

                                                            *

            Poem despre trecerea timpului: „Drumurile, noaptea, sunt solitare și a fost văzută o umbră, în seara aceea, la San Nicola, aproape de capelă. Atunci, câte unul desprinde pușca din perete, o scutură de praf și cumpără cartușe. Rămâne o pată lungă pe perete, acolo unde era rezemată pușca. Și totuși, ți se pare că ieri a fost folosită ultima oară./.../ Parcă a fost ieri, și totuși, încet-încet s-a făcut pata pe perete. Chiar  așa trece timpul” (Dino Buzzati – Barnabo).

                                                             *

            Un prânz de o geometrie muzicală, pe Insula Laputa: „Mâncăm întâi o pulpă de miel tăiată în triunghiuri echilaterale, friptură de vacă în formă de romburi și cârnați în formă de cicloide. Rândul al doilea se compune din două rațe, cu aripile și picioarele legate, având forma unei viori, salam și cârnați semănând cu niște fluiere și oboaie, precum și un piept de vițel în forma unei harfe. Servitorii tăiară pâinea în conuri, cilindri, paralelograme și mulțime de alte figuri geometrice.” (Swift – Călătoriile lui Gulliver).

                                                              *

            Cum încep romanele? Uneori diplomatic-ironic. „Înainte de a întreprinde descrierea evenimentelor atât de stranii, survenite recent în orașul nostru, în care nu se petrecuse până atunci nimic remarcabil, mă văd nevoit, din lipsă de experiență, să arunc o privire fugară într-un trecut mai îndepărtat și să dau câteva amănunte biografice despre Stepan Trofimovici Verhovenski, un om foarte respectabil și de mare talent...” (Demonii). Într-o singură frază: „lipsa de experiență” a naratorului, „respectabilul” domn Verhovenski, orașul în care nu se petrecea nimic remarcabil!...

    (fragmente apărute în revista „Acolada”, nr. 5/mai 2017)