sâmbătă, 18 martie 2017

Moartea lui Ivan Ilici e mai frumoasă decât conacul de la Iasnaia Poliana




            Scriu cu grijă și cu dorința manifestă de a nu mă depăși pe mine însumi.
                                                                 *
Proverb chinezesc - cu conotație sexuală! - evocat de Mo Yan în nuvela Bumbacul imaculat: „Orice broscoi visează să mănânce carne de lebădă sălbatică”.
                                                                *
            Obrazul și fruntea lui Ezra Pound, harta dunelor ondulate de încrucișarea vânturilor dinspre est cu cele din sud, ale celor din nord cu cele dinspre vestul suferinței.
                                                                *
            Portret de scriitor creionat de Charles Bukowski, dacă n-o fi autoportret, în povestirea „Un funcționar cu nasul roșu”: „Randall Harris era cunoscut ca un izolaționist, un bețiv, un individ crud și înverșunat, dar poeziile lui erau brute, brute și oneste, simple și barbare. La vremea aceea scria ca nimeni altul. Lucra ca funcționar de expediții la un depozit de piese auto./.../Îl durea în cur și mai și recunoștea asta: Îmi place să fotografiez căcatul, mi-a zis, asta e arta mea”.
                                                                  *
            Anunț: Cititorii care nu pot ajunge la munte pot fi liniștiți și fericiți. Muntele anunță că nici el nu poate ajunge la cititori.
                                                                   *
            Naratorul elev din romanul lui Bora Cosic Rolul familiei mele în revoluţia mondială e uşor retardat şi alienat, năuc, oarecum rebel,  dar şi amoral fără să ştie, din aceste trăsături rezidând candoarea lui, amintind de Holden Caulfield, eroul narator din De veghe în lanul de secară al lui J. D. Salinger: „Eu am rămas mult timp copil, tot restul a venit după. Eram băiatul îmbrăcat în paltonul mamei, încălţat cu pantofii bunicului, având în schimb un trenci de la un pilot american, mort, se-nţelege. Locuiam împreună cu soldaţii într-o unitate militară. Preocupările principale ale familiei erau: desenatul, gătitul, udatul florilor, oricum mereu ofilite. La început credeam că toţi copiii se fac cu ajutorul unei pilule ascunse în cutia pe care scrie Pericol de moarte şi se nasc prin burtă. Credeam că, după ce va veni libertatea, se va interzice consumul de alcool şi voi învăţa să cânt la vioară, dar nu s-a întâmplat aşa”. De observat amestecul de voioşie şi amărăciune adâncă.
                                                                    *
            Eseistul IPB scrie apăsat, puținele idei le bolduiește, pe altele le scrie și cu bold, dar și cu italice, să ne intre bine în conștiință. Cred că ar trebui să le strecoare așa, în treacăt. Că, vorba pașoptistului, cel înțelept va înțelege. Doar să aibă ce...
                                                                    *
            Spectacolul oferit de diaristul Cioran din Caiete este total. Omul este un cabotin superior („31 oct.1969. Azi-dimineaţă m-am gândit deodată la mama lui Kant”), e autoironic („Azi-dimineaţă, acces de activitate: am dat două telefoane”), dă cu tifla criticilor, direct sau aluziv, el, cel considerat cel mai mare stilist francez după Flaubert („Criticii sunt codoşii literaturii” sau: „Tot ce e stil mă oboseşte dincolo de orice închipuire”), îşi toacă la infinit obsesiile („Îmi reproşez că n-am făcut nimic ca să evit să mă nasc”), pune diagnostice exacte scrisului său („Pentru mine, a scrie înseamnă a omite. Ăsta e secretul laconismului şi a eseului ca gen”), îşi cultivă consecvent paradoxul („Să fii ignorat, neînţeles, solitar – nu văd ce-ţi trebuie mai mult să fii fericit” sau: „Viaţa  este un lucru extraordinar – care nu are nici un sens”), se alintă (...„n-am fost niciodată destul de sănătos ca să pot vorbi despre Boală”).
                                                                  *
            L-a tot citit și recitit pe Virgil Mazilescu și n-a înțeles nimic. El tot căuta o rimă și n-a găsit.
                                                                   *
            Prietenul meu bătrân, înainte cu o săptămână de a muri, cu studii de filozofie la Moscova: „Moartea lui Ivan Ilici e chiar mai frumoasă decât conacul de la Iasnaia Poliana, pe care l-am văzut în 1967!”
                                                                    *
            În interviuri, scriitorul e întrebat adesea ce scrie, la ce lucrează. Cititorul ar trebui întrebat la ce nu lucrează.

Niciun comentariu: