Scriu
cu grijă și cu dorința manifestă de a nu mă depăși pe mine însumi.
*
Proverb chinezesc - cu
conotație sexuală! - evocat de Mo Yan în nuvela Bumbacul imaculat: „Orice broscoi visează să mănânce carne de
lebădă sălbatică”.
*
Obrazul
și fruntea lui Ezra Pound, harta dunelor ondulate de încrucișarea vânturilor
dinspre est cu cele din sud, ale celor din nord cu cele dinspre vestul
suferinței.
*
Portret
de scriitor creionat de Charles Bukowski, dacă n-o fi autoportret, în
povestirea „Un funcționar cu nasul roșu”: „Randall Harris era cunoscut ca un
izolaționist, un bețiv, un individ crud și înverșunat, dar poeziile lui erau
brute, brute și oneste, simple și barbare. La vremea aceea scria ca nimeni
altul. Lucra ca funcționar de expediții la un depozit de piese auto./.../Îl
durea în cur și mai și recunoștea asta: Îmi place să fotografiez căcatul, mi-a
zis, asta e arta mea”.
*
Anunț:
Cititorii care nu pot ajunge la munte pot fi liniștiți și fericiți. Muntele
anunță că nici el nu poate ajunge la cititori.
*
Naratorul
elev din romanul lui Bora Cosic Rolul familiei mele în revoluţia mondială
e uşor retardat şi alienat, năuc, oarecum rebel, dar şi amoral fără să ştie, din aceste
trăsături rezidând candoarea lui, amintind de Holden Caulfield, eroul narator
din De veghe în lanul de secară al lui J. D. Salinger: „Eu am
rămas mult timp copil, tot restul a venit după. Eram băiatul îmbrăcat în
paltonul mamei, încălţat cu pantofii bunicului, având în schimb un trenci de la
un pilot american, mort, se-nţelege. Locuiam împreună cu soldaţii într-o
unitate militară. Preocupările principale ale familiei erau: desenatul,
gătitul, udatul florilor, oricum mereu ofilite. La început credeam că toţi
copiii se fac cu ajutorul unei pilule ascunse în cutia pe care scrie Pericol
de moarte şi se nasc prin burtă. Credeam că, după ce va veni libertatea, se
va interzice consumul de alcool şi voi învăţa să cânt la vioară, dar nu s-a
întâmplat aşa”. De observat amestecul de voioşie şi amărăciune adâncă.
*
Eseistul
IPB scrie apăsat, puținele idei le bolduiește, pe altele le scrie și cu bold,
dar și cu italice, să ne intre bine în conștiință. Cred că ar trebui să le
strecoare așa, în treacăt. Că, vorba pașoptistului, cel înțelept va înțelege.
Doar să aibă ce...
*
Spectacolul oferit de
diaristul Cioran din Caiete este
total. Omul este un cabotin superior („31 oct.1969. Azi-dimineaţă m-am gândit
deodată la mama lui Kant”), e autoironic („Azi-dimineaţă, acces de activitate:
am dat două telefoane”), dă cu tifla criticilor, direct sau aluziv, el, cel
considerat cel mai mare stilist francez după Flaubert („Criticii sunt codoşii
literaturii” sau: „Tot ce e stil mă oboseşte dincolo de orice
închipuire”), îşi toacă la infinit obsesiile („Îmi reproşez că n-am făcut nimic
ca să evit să mă nasc”), pune diagnostice exacte scrisului său („Pentru mine, a
scrie înseamnă a omite. Ăsta e secretul laconismului şi a eseului ca
gen”), îşi cultivă consecvent paradoxul („Să fii ignorat, neînţeles, solitar –
nu văd ce-ţi trebuie mai mult să fii fericit” sau: „Viaţa este un lucru extraordinar – care nu are
nici un sens”), se alintă (...„n-am fost niciodată destul de sănătos ca să
pot vorbi despre Boală”).
*
L-a tot citit și recitit pe Virgil
Mazilescu și n-a înțeles nimic. El tot căuta o rimă și n-a găsit.
*
Prietenul meu bătrân, înainte cu o
săptămână de a muri, cu studii de filozofie la Moscova: „Moartea lui Ivan Ilici e chiar mai frumoasă decât conacul de la
Iasnaia Poliana, pe care l-am văzut în 1967!”
*
În interviuri, scriitorul e întrebat
adesea ce scrie, la ce lucrează. Cititorul ar trebui întrebat la ce nu lucrează.
Un comentariu:
Cât de frumos poți scrie!
Trimiteți un comentariu