joi, 17 martie 2016

Viorica Răduță

  • Carte nouă       
  •     Viorica Răduță – când se duc în uitare (Editura PLEIADE, 2015, colecția Gheorghe Grigurcu vă recomandă). Viorica Răduță este poetă, romancieră, eseistă, cu un timbru propriu în toate aceste genuri. În poezie, îndeosebi, poeta are unele obsesii, ca orice poet adevărat, obsesii pe care le le perfecționează până în cele mai adânci profunzimi. Poemul care deschide volumul, de pildă, este unul perfect rotunjit, scris într-un registru vag expresionist: „pe linia dealului/cum vine dinaintea casei//așa e pustiul/bate în clopot și/rămâne în el doar marginea//cum ai privi mereu ploaia/toată distanța de la mâini la apus/de la pasăre la pasăre//când în loc de ochi am o liniște/în care nu mai pot respira/vântul îmi roade fața” (vântul e ploaie). De altfel, vântul și apa sunt elemente permanente, alături de obsesia sfârșitului mamei: „pleoapa mamei îi ține privirea/încă vie în cameră//dar camera nu mai este//doar apa care i se aruncă/din trup//apa e mereu vântul//lipit de poartă”. În prefața volumului, criticul Gheorghe Grigurcu conchide: „Viorica Răduță constituie o surpriză de proporții. Originalitatea scrisului d-sale sare-n ochi. Deopotrivă dotată în proză și în critică, autoarea merită cu prisosință a părăsi penumbra în care s-a aflat decenii în șir, (doar) ca profesoară la Ploiești, spre a fi recunoscută ceea ce este: un nume pregnant al literelor românești actuale”.

Niciun comentariu: