Cel mai discret bar al municipiului
capitală de judeţ se află chiar în buricul oraşului, într-un subsol al
Prefecturii. Subterana Tosca se numeşte. Acolo, scriitorii George Trifon, Petru
Simion şi Silviu Avraam îşi beau spre prânz cafeaua, coniacul, vodca şi ce-or
mai bea ei. Acolo, într-o zi de iarnă, în semiîntunericul tavernei i-a venit
ideea lui George:
„Măi băieţi, cică oraşul nostru n-ar
fi unul cultural, că nu poţi cita la nivel naţional cinci scriitori şi trei
actori de aci, că suntem provincia întruchipată. Eu vă propun o chestie. Hai să
atragem atenţia asupra noastră. Hai să ne atacăm pe bloguri, pe facebook, în ziarele
noastre judeţene, dar şi în cele centrale, să ne înjurăm de soacră, de nevastă,
de mamă. Să n-avem nimic sfânt. Să ne porcăim la marea artă, că nu se poate să
supravieţuim aşa, şi fără caracter, şi
fără faimă. Şi, după ce ne facem suficient cunoscuţi, putem deveni şi academici
şi moralişti convinşi, ce să facem, dacă la un moment dat e musai să fim şi
oameni de caracter, treacă de la noi şi compromisul ăsta”.
Au mai comandat cafea şi coniac şi
atunci şi acolo au început porcăiala la marea artă. Şi-au scos tableta şi
telefoanele, s-au conectat la facebook şi-au trecut la război pe faţă.
George a început subtil şi şovăielnic,
cum începe orice proiect:
„Există în oraşul nostru un scriitor
cu nume biblic şi oarecum pleonastic, Petru Simion, vezi bine. Omul e un
ticălos fără pereche. Se vorbeşte în târg că şi-a dus nevasta la produs în
Italia, că de unde ar avea el euro să trăiască pe picior mare, el care din
plachetele lui de poezii de doi bani nu câştigă nimic. E un porc ordinar…”
„Nu e cam dur?” întreabă Silviu
Avraam.
„Nu, mi se pare perfect, zice George,
despre asta e vorba; atragem sau nu atenţia asupra noastră?”
„Pot să-ţi răspund la fel? întreabă
oarecum timid Petru. De pildă: Ticălos şi împuţit eşti tu, mă domnule scriitor
de rahat, care te pişi pe tine când te îmbeţi! Eu nu mi-am dus soţia la produs
pentru că eu sunt familist convins, dar tu ai fost peşte ordinar pentru toate
cele cinci neveste ale tale, ba chiar şi pentru amante…”
„E bine aşa!” convine George Trifon.
Şi Silviu: „George Trifon este un
căcat cu moţ!...”
Şi Petru: „Nu ştiu om mai infect decât
scriitorul, aşa-zisul scriitor şi şef de gazetă ordinară Silviu Avraam…”
Şi George: „Silviu Avraam şi Petru
Simion sunt nişte nenorociţi, nişte indivizi compromişi moral, şantajişti de
presă care vor să revoluţioneze, cică, literatura română, inventând, vezi bine,
avangarda de acum o sută de ani. Nişte boi încălţaţi şi nişte fameni, vorba
poetului!...”
Până spre vară tot aşa s-au gratulat cei trei
prieteni. Cafea şi insulte, coniac şi injurii, petreceri la iarbă verde în trei
şi calomnii, mititei, cârnăciori şi bere pe pajişte, scuipat şi căcat în
spaţiul public.
Speranţele lor de notorietate, având
în vedere frecvenţa zilnică a atacurilor încrucişate, năpustite cu oarece
imaginaţie lexicală, s-au confirmat, i-au scos din anonimat, e adevărat, oricum
mult mai mult decât tirajele cărţilor lor de pe balcon sau din debara.
De-acum, au încercat să treacă la
partea a doua a proiectului, cea de vară-toamnă. Editoriale şi articole în
ziarele judeţene conduse de ei, recenzii şi cronici în ziarele şi revistele
centrale.
George Trifon: „Poezia lui Petru
Simion este orfică, metafizică şi metalitotică, hierofanică şi, în principiu,
transmetapostmodernistă…”
Şi Petru Simion: „Romanele lui Silviu
Avraam sunt oglinzi ale moralităţii moderne, dar şi ale moralităţii din toate
timpurile, celei inspirate din mitologia antică sau a Renaşterii, a
iluminismului timpuriu şi…”
Şi Silviu Avraam: „George Trifon poate
fi considerat un deschizător de drumuri, un creator de şcoală de proză, în
care, cum spune Einstein, „conduita morală înseamnă interesul plin de
solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru
toţi oamenii”… Şi cum la el există morală, desigur că şi principii există,
n’aşa, cum zice un scriitor autohton, e adevărat că grecotei la origini şi e
adevărat că el zicea pe dos. Putem spune că e un prozator de Premiul Nobel…”
După câteva luni de moralitate ca
liant între cei trei, la căderea primei zăpezi, eroii se întâlnesc ca-n fiecare
zi, cu puţin timp înainte de prânz, în Subterana Tosca. Îşi scutură la uşă
zăpada de pe căciuli, îşi deschid telefoanele şi tabletele şi-şi comandă
cafeaua şi coniacul.
„Mă, aşa nu mai merge, zice George
Trifon. Mi se strepezesc dinţii… Metafizică, metatranspostmodernism, morală,
puah!, morală şi moralitate, hierofanie, Premiul Nobel… A se slăbi! Voi nu vedeţi
că nu ne ia nimeni în seamă? Nici noi. Nici noi pe noi. Hai să lăsăm prostiile
astea pe seama elitiştilor lu’ peşte! În oraşul nostru eminamente acultural, eu
zic să revenim la oile noastre: căcat cu moţ, bou încălţat, peşte de neveste,
şantajişt ordinar, pulă bleagă… Altă viaţă. Hai să ne-apucăm de treabă!
Domnişoară, o apelează el pe barmaniţă, adu-ne o sticlă de şampanie!”
Cei trei muschetari îşi deschid
ustensilele electronice sofisticate şi-şi încrucişează spada injuriilor şi
calomniilor şi beau şampanie. Căcat şi şampanie. Iar afară ninge liniştit ca-n
basmele lui Andersen. Puah!
(Povestire apărută în revista „Banchetul”)
5 comentarii:
:)))) Povestirea e excelentă! Acțiunea se petrece parcă în localitatea mea! În anumite medii, înjurăturile îți fac mai bine decât elogiile. Sau asta se întâmplă în toată România?
Da, sunt oameni care preferă mocirla, ca porcii, e mediul lor preferat...
Curat murdar, coane Augustine
Mai în glumă, mai in serios, când te gândești că totul a pornit de la dorința orgolioasă de a avea notorietate cu orice preț.
apropo de porci. Cât de potrivită e pilda cu mărgaritarele ...
Trimiteți un comentariu