sâmbătă, 19 martie 2016

Porcăiala generală



                                                    
        Cel mai discret bar al municipiului capitală de judeţ se află chiar în buricul oraşului, într-un subsol al Prefecturii. Subterana Tosca se numeşte. Acolo, scriitorii George Trifon, Petru Simion şi Silviu Avraam îşi beau spre prânz cafeaua, coniacul, vodca şi ce-or mai bea ei. Acolo, într-o zi de iarnă, în semiîntunericul tavernei i-a venit ideea lui George:
         „Măi băieţi, cică oraşul nostru n-ar fi unul cultural, că nu poţi cita la nivel naţional cinci scriitori şi trei actori de aci, că suntem provincia întruchipată. Eu vă propun o chestie. Hai să atragem atenţia asupra noastră. Hai să ne atacăm pe bloguri, pe facebook, în ziarele noastre judeţene, dar şi în cele centrale, să ne înjurăm de soacră, de nevastă, de mamă. Să n-avem nimic sfânt. Să ne porcăim la marea artă, că nu se poate să supravieţuim aşa,  şi fără caracter, şi fără faimă. Şi, după ce ne facem suficient cunoscuţi, putem deveni şi academici şi moralişti convinşi, ce să facem, dacă la un moment dat e musai să fim şi oameni de caracter, treacă de la noi şi compromisul ăsta”.
         Au mai comandat cafea şi coniac şi atunci şi acolo au început porcăiala la marea artă. Şi-au scos tableta şi telefoanele, s-au conectat la facebook şi-au trecut la război pe faţă.
         George a început subtil şi şovăielnic, cum începe orice proiect:
         „Există în oraşul nostru un scriitor cu nume biblic şi oarecum pleonastic, Petru Simion, vezi bine. Omul e un ticălos fără pereche. Se vorbeşte în târg că şi-a dus nevasta la produs în Italia, că de unde ar avea el euro să trăiască pe picior mare, el care din plachetele lui de poezii de doi bani nu câştigă nimic. E un porc ordinar…”
         „Nu e cam dur?” întreabă Silviu Avraam.
         „Nu, mi se pare perfect, zice George, despre asta e vorba; atragem sau nu atenţia asupra noastră?”
         „Pot să-ţi răspund la fel? întreabă oarecum timid Petru. De pildă: Ticălos şi împuţit eşti tu, mă domnule scriitor de rahat, care te pişi pe tine când te îmbeţi! Eu nu mi-am dus soţia la produs pentru că eu sunt familist convins, dar tu ai fost peşte ordinar pentru toate cele cinci neveste ale tale, ba chiar şi pentru amante…”
         „E bine aşa!” convine George Trifon.
         Şi Silviu: „George Trifon este un căcat cu moţ!...”
         Şi Petru: „Nu ştiu om mai infect decât scriitorul, aşa-zisul scriitor şi şef de gazetă ordinară Silviu Avraam…”
         Şi George: „Silviu Avraam şi Petru Simion sunt nişte nenorociţi, nişte indivizi compromişi moral, şantajişti de presă care vor să revoluţioneze, cică, literatura română, inventând, vezi bine, avangarda de acum o sută de ani. Nişte boi încălţaţi şi nişte fameni, vorba poetului!...”
         Până spre vară tot aşa s-au gratulat cei trei prieteni. Cafea şi insulte, coniac şi injurii, petreceri la iarbă verde în trei şi calomnii, mititei, cârnăciori şi bere pe pajişte, scuipat şi căcat în spaţiul public.
         Speranţele lor de notorietate, având în vedere frecvenţa zilnică a atacurilor încrucişate, năpustite cu oarece imaginaţie lexicală, s-au confirmat, i-au scos din anonimat, e adevărat, oricum mult mai mult decât tirajele cărţilor lor de pe balcon sau din debara.
         De-acum, au încercat să treacă la partea a doua a proiectului, cea de vară-toamnă. Editoriale şi articole în ziarele judeţene conduse de ei, recenzii şi cronici în ziarele şi revistele centrale.
         George Trifon: „Poezia lui Petru Simion este orfică, metafizică şi metalitotică, hierofanică şi, în principiu, transmetapostmodernistă…”
         Şi Petru Simion: „Romanele lui Silviu Avraam sunt oglinzi ale moralităţii moderne, dar şi ale moralităţii din toate timpurile, celei inspirate din mitologia antică sau a Renaşterii, a iluminismului timpuriu şi…”
         Şi Silviu Avraam: „George Trifon poate fi considerat un deschizător de drumuri, un creator de şcoală de proză, în care, cum spune Einstein, „conduita morală înseamnă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii”… Şi cum la el există morală, desigur că şi principii există, n’aşa, cum zice un scriitor autohton, e adevărat că grecotei la origini şi e adevărat că el zicea pe dos. Putem spune că e un prozator de Premiul Nobel…”
         După câteva luni de moralitate ca liant între cei trei, la căderea primei zăpezi, eroii se întâlnesc ca-n fiecare zi, cu puţin timp înainte de prânz, în Subterana Tosca. Îşi scutură la uşă zăpada de pe căciuli, îşi deschid telefoanele şi tabletele şi-şi comandă cafeaua şi coniacul.
         „Mă, aşa nu mai merge, zice George Trifon. Mi se strepezesc dinţii… Metafizică, metatranspostmodernism, morală, puah!, morală şi moralitate, hierofanie, Premiul Nobel… A se slăbi! Voi nu vedeţi că nu ne ia nimeni în seamă? Nici noi. Nici noi pe noi. Hai să lăsăm prostiile astea pe seama elitiştilor lu’ peşte! În oraşul nostru eminamente acultural, eu zic să revenim la oile noastre: căcat cu moţ, bou încălţat, peşte de neveste, şantajişt ordinar, pulă bleagă… Altă viaţă. Hai să ne-apucăm de treabă! Domnişoară, o apelează el pe barmaniţă, adu-ne o sticlă de şampanie!”
         Cei trei muschetari îşi deschid ustensilele electronice sofisticate şi-şi încrucişează spada injuriilor şi calomniilor şi beau şampanie. Căcat şi şampanie. Iar afară ninge liniştit ca-n basmele lui Andersen. Puah!
                                  (Povestire apărută în revista „Banchetul”)

         

5 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

:)))) Povestirea e excelentă! Acțiunea se petrece parcă în localitatea mea! În anumite medii, înjurăturile îți fac mai bine decât elogiile. Sau asta se întâmplă în toată România?

Augustin spunea...

Da, sunt oameni care preferă mocirla, ca porcii, e mediul lor preferat...

Anonim spunea...

Curat murdar, coane Augustine

Valeriu Chis spunea...

Mai în glumă, mai in serios, când te gândești că totul a pornit de la dorința orgolioasă de a avea notorietate cu orice preț.

Anonim spunea...

apropo de porci. Cât de potrivită e pilda cu mărgaritarele ...