duminică, 21 februarie 2016

Hoțule, se s-a-ntâmplat?

     Am refuzat să mă pronunț despre evenimentul săptămânii tocmai ce-a trecut: scandalul Antenelor. Mi-am zis că adevărul, ca de obicei, e pe undeva pe la mijloc, în sensul că niște autorități vor să intimideze o televiziune care vrea să conducă țara, iar acea televiziune sare ca arsă că i se ia dreptul la liberă exprimare... Dar, după atâta scandal, după implicarea primilor bărbați ai țării de partea „victimelor” cu salarii de 10-20 000 de euro pe lună, după mitingul de partid și de stat și după circul de pe Antena 3, cu Dana Grecu care ne asigură că nu-i tremură chiloții pe ea (nici n-ar avea cum de când i-a crescut curul cât Barajul Vidraru), și mai ales după tupeul postscandal, când nesimțirea a devenit politică editorială, ei bine, parcă nu-mi mai vine să tac.
      Toată tevatura asta cu ridicarea poalelor în cap și cu victimizarea ilegaliștilor îmi aduce aminte de niște versuri de Adrian Păunescu (despre care am scris în timpul vieții lui vreo 15 pamflete, altfel), versuri pe care le citez din memorie:
       „ - Hoțule, ce s-a-ntâmplat?
          - Am pierdut un cal furat,
          Astăzi fără el mi-e greu
          Parcă devenise-al meu!”
        Versurile erau o aluzie la măreața Uniune Sovietică care cam începea să piardă din prăzile luate țărilor socialiste satelit. Dar, versurile vin mănușă tupeului celor de la Antene care nu vor nicicum să părăsească niște sedii dovedite de justiție că au fost ridicate prin furt...

2 comentarii:

Consilier 1 Tolontan spunea...

Stimate Domnule Doman
Va Multumim ca in sfarsit v-ati pronuntat
si ca v-ati alaturat noua ca voluntar
pentru a apara statul de drept
de atacurile lui Voiculescu , Nastase si Antena 3
si pentru ca justitia sa capete “pasaportul sacrului” ;

spun “ca voluntar” intrucat pe moment
nu va putem remunera cu nimic
aici se mananca atat de mult cacat, cererea este uriasa,
stocurile refacute peste noapte
se epuizeaza imediat la prima ora
in ciuda rationalizarii acestuia,
( acum cacatul se da pe cartela doar celor care merita)
este imposibil sa va mai dam si Dumneavoastra in aceste zile
dar am discutat cu Domnul Danilet
sa va punem pe lista de asteptare

insa trebuie sa faceti performanta,
macar sa-l intreceti pe Jean-Jacques Chevallier cu a lui
“Les grandes œuvres politiques: de Machiavel à nos jours”
Dumneavoastra puteti demonta –spre exemplu-
aratand ca nu exista partea Machiavelica
a judecatoarei Camelia Bogdan acuzata pe nedrept in acest sens
de catre Antena 3
caci judecatorul este garantul apararii drepturilor celorlalti

va rog faceti referire si la judecatorul Mustata - (bun cunoscator al tarifelor).

Nu mai ziceti ca Voiculescu -inchisoare
(e foarte bine ca e)
dar a devenit banal.

Bagati ceva cu Antenei 3
Asa fel sa avem “o singura televiziune si un singur televizor”
(Si un singur conducator )
Imn exista – ati vazut

Pai te saturi sa traiesti cu Antena 3
( Ma gandesc , daca nu te uiti ,de unde sti ca exista ?
Si lumea potrivnica se obisnuieste repede
Cum s-a obisnuit si cu Ciutacu , sau cu mircea Badea , spre exemplu

Dar imaginati-va :
Tolontan – un Suleiman al Televiziunilor romane
( cu ai lui o mie de spahii si ieniceri cu puli sculate)
O Andreea Pora – coordonatoarea haremului journalistic
E-he , ce democrata ar putea fi tara noastra.

Anonim spunea...

Comentariu sau pledoarie pro domo ? Iată, niște vorbe înșirate, nu din coadă ca să sune ci să ne arate cine e cel mai tare din parcare și cât de bine le știe el pe-ale democraturii originale... De-aia, ăla, săracul, vorba lui Eminescu, înapoi tot dă că racul... Democratura fiind o adevărată mană cerească pentru flecari...