joi, 26 februarie 2015

Azil pentru doi urși dependenți de alcool

       Patronul rus al unui restaurant din Soci ține de ani buni captivi doi urși aproape orbi și cărora le îndulcește viața de singurătate în cușcă de gratii cu alcool. Așa trăiesc buietele animale, cu hrană puțină, dar cu alcool pe săturate. Chiar și clienții sunt generoși când e vorba de hrana cu lichide a animalelor.
       Un tribunal a hotărât să-l deposedeze pe rus de urși, iar o fundație din România îi dorește pe meleagurile noastre, angajându-se și să respecte particularitățile animalelor, respectiv dependența de alcool. Mai că-mi vine să protestez de atentatul acesta, să ni se ia nouă băutura de la gură!...
       Dar, nu, să fim și noi generoși, să-i primim cum se cuvine. Cum am dus-o zece ani cu un președinte chior și dependent de alcool, o scoatem la capăt și cu doi urși bătrâni, orbi și alcoolici, mai ales că aceștia sunt pașnici, nu fac rău poporului.

3 comentarii:

Iosif spunea...



Mai mult ca sigur
Basescu va avea ratie de bautura la bulau
caci dreptul animalelor trebuie respectat cu sfintenie.
Sunt si eu de acord sa dau din ceasca mea de tuica pentru asta.

Augustin spunea...

Prietene, nu te supăra, urşilor din Rusia le voi da din paharul meu cu drag, dar marinarului veneric niciodată! Îmi pare rău că se va descurca el. Altfel, aş vrea să moară în sevraj...

Tudor Cicu spunea...

Acuma, eu, scriitoraşul cel viteaz (vedeți?, nu croitorașul ăla cu muștele), trebuie să vă mai spun ceva, asta, fiindcă tot mă întrebați cum am mai dus-o vreme de zece ani cu un președinte chior. Păi, ia să vedem: cum am mai dus-o? Eu unul, nu m-am temut, dar subconștientul meu tot îmi spunea: „Atunci, să nu vă miraţi când v-or trage în ţeapă sau v-or frânge pe roată ca pe Horia, îndată ce vor fi din nou în puterea lor...” Și chiar nu știu cum mama draculului mi-au venit în minte cuvintele doctorului Cehov (tocmai plecam la cel de al doilea referendum) care-l dojenea pe micuţul Paşka, pentru că fugise din spital: „- Măi Paşka, măi, da prost mai eşti! Spune şi tu dacă nu eşti prost! Eşti bun de bătut, numai că n-are cine să te bată!”. Pentru lămurirea „ieşirii”, din acest labirint tare încâlcit, să ne adresăm basmului: „Oglindă oglinjoară, spune-ne cine va ieşi, pe poarta Cotrocenilor, afară?” Uite că a sosit timpul!, cum spunea Bulgakov în „Maestrul și Margareta”. Cât zbucium în toți acești zece ani! Dar cea din urmă nelinişte, se spune că a îngropat-o Costea Chiorul, la casa vrăjitoarei Cechira Ţiganca, din împărăţia Sacrului Imperiu, unde a descins cu o caleaşcă de daruri şi o listă de promisiuni, care mai de care mai înrobitoare pentru clăcaşii şi opincarii care-i munceau pământurile blonduței amante. Scheletul ăsta de muiere, cu mustăţile şi sprâncenele mai mari ca ale vestitului Baiazid Ilderim sultanul, turnă buruieni de tot felul, în cazanul cu vrăji. Şi, se zice că i-ar fi spus, aşa: „Înalta Poartă îţi vrea capul, arhon-boier dumneata!”... (epilog): DOAMNE AJUTĂ!