Spaţiul public este plin ochi de personaje toxice. De aceea nici nu prea deschid televizorul decât punctual, la emisiuni pe care le aştept.
Şi totuşi, nu pot evita, oricât aş încerca, un personaj otrăvit, pe numele lui Gheorghe Ialomiliţianu. Omului - mare specialist în finanţe - îi pute totul: salariile sunt prea mari, drepturile restante ale cetăţenilor nu trebuie recuperate că sunt pomeni electorale etc. etc.
Deputatul ăsta nesimţit crede că lucrează cu cifre ale unor scule de la Fabrica de la Râşnov la care a funcţionat el. El a făcut parte din guvernul Boc, cel care a tăiat fără milă salariile şi pensiile ale şi aşa celor mai săraci cetăţeni din Uniunea Europeană. A fost titularul portofoliului Finanţelor, portofoliu condus de fapt de marinarul de la Cotroceni, acesta apărând seară de seară să ne explice cifre şi din când în când de ce trebuie să murim de foame, iar dacă profesorii şi medicii nu sunt mulţumiţi cu salariile, să plece. Şi au cam plecat. Că era criză, în schimb se dovedeşte acum că atunci când ţara era în criză, cei din guvernarea Boc furau zeci şi sute de milioane de euro. În timpul ăsta, Ialomiţianu stătea cu capul sub masă.
Acum, în loc să stea ascuns în banca lui din Parlament şi să vadă filme pe laptop, el revine ca un asasin la locul crimei. Nu pot spune decât că domnul ăsta e un gunoi, un gunoi de lux, dar tot gunoi rămâne; şi gunoiul de la Vila Lac 3, cu cartoane de icre negre şi sticle goale de cel mai bun whisky, tot la groapa Glina ajunge. Aşa şi Ialomiliţianu tot la groapa de gunoi a istoriei va ajunge.
Îl asigur de tot dispreţul şi de toată scârba. Îl asigur de asemenea că-i voi citi blogul de la Rahova, când va fi să fie.
4 comentarii:
Stimate Domn, iată-ne, căzuţi la încă o probă, dovedindu-ne de tolomaci, buni de călărit, muls şi tuns!
Păi, dacă tăierea nu a fost corect politic şi nici financiar, altfel instanţele nu se pronunţau, atunci cum de nu se găseşte nimeni să facă un total al sumelor tăiate şi să-i ia la întrebări, spre cătuşe, pe alde ialomiţeni :ce-aţi făcut cu banii, de ce trebuiau şmangliţi de la noi, unde sunt, i-aţi dus cu cocşul roşu ?
Da, tolomacii îşi rumegă cocenii...
Da, despre asta e vorba!...
Vin alii, ne belesc şi ăştia, pleacă de la guvernare cu sacii plini şi ies la televizor să-i toace pe cei de la guvernare şi tot aşa. Rotaţia jefuitorilor. Şi, aveţi dreptate, nimeni nu plăteşte cu bani, cu alegeri, cu libertate. Halal ţară!...
PS/ neamul tolomacilor e lipsit de gena guvernării, se vede după patima cu care au alergat oferindu-şi gâtul oricărei atârnări.
Personal, din acest motiv am votat cu neamţul şi sper să dea Dumnezeu că nu mă fi înşelat, cum văd că dau din coadă alde Videanu, sulfinica et. compania, care îşi închipuie că lumea le-a dus dorul... Nu, dacă ăştia se întind la ciolan, înseamnă că suntem pierduţi, iremediabil...
Foarte bine că aţi votat cu Iohannis. Dar, uitaţi-vă cine pregăteşte guvernarea din umbră. Oamenii lui Băsescu şi Boc, unul şi unul... Ce schimbare mai e asta?
Trimiteți un comentariu