duminică, 16 noiembrie 2014

O cronică

 

Radu CANGE – Un întãritor pentru starea noastrã

    Uneori ni se întîmplă să uităm cărţile care ne-au plăcut. Şi mie şi altora li se mai întîmplă acest lucru. Cartea în cauză este cea mai amintită, apărută la Editura Timpul, în 2008.
    Cititorul nu trebuie să creadă în pesimismul acestui autor. Luciditatea lui îl contrazice. Mozaicată ea conţine, de la aforisme, citate din scriitori şi filozofi ori surprinzătoare proze scurte suprarealiste, pînă la microeseuri – adevărate bijuterii – sau scurte notarii, observaţii, presupuneri etc. În ce priveşte moartea, sînt amintiţi, prin rîndurile lor, Cioran, Cezar Ivănescu, Irina Mavrodin, Petru Creţia, Lampedusa, So­crate şi mulţi alţii. Autorii citaţi i-am luat cronologic.
     După cate îmi amintesc, aceasta a fost bine primită de critica literara şi, printre primii, s-a aflat poetul şi criticul Gheorghe Grigurcu – lucru deloc de neglijat, dat fiind faptul că dînsul este unul dintre primii cri­tici de poezia de la noi – şi nu numai de poezie.
    Dar iată care este partita despre moarte a autorului: „Viaţa şi Moartea, două antilope care aleargă voioase, una spre nord-est şi una spre sud-vest. Iar noi încercăm, fugind bezmetici, să prindem două anti­lope…” A se remarca subtila ironie a lui D.A. Doman.
     Împărţită în mai mult de zece subcapitole, pe care nu ar avea rost să le înşir, încerc îndrăzneala de a nota două sau trei, care sînt: Zidul de ceaţă, Moartea ca un ten albastru, Zodia magnoliei. Special am notat-o pe ultima, întrucît autorul susţine că „de cincizeci de ani ci­teşte poezie şi numai pentru a afla ceva despre zodia magnoliei. „Ei, nu, nu se poate! Dar ar putea afla ceva din cartea mea de poezie, intitulată Lebăda şi magnolia, apărută la Editura M.L.R. cu vreo cîţiva ani în urmă sau şi mai înainte, din cartea Daţi ordin să înflorească magno­lia semnată de poetul Dan Verona. Probabil că nu sînt singurele cărţi care încearcă să pună în atenţia cititorilor puritatea acestui arbust aproape miraculos. Din acestea, ar putea alcătui o adevărată zodie a magnoliei, care zodie cuprinde şi ceva din puritatea poeţilor.
     Parodiind, la modul amar, o zicală românească, D.A. Doman ne face o altă surpriză care se desparte de moarte şi sună aşa: „Dacă dar din dar se face rai, atunci jaf din jaf se face iad”. Cîtă dreptate are. Exact ce se întîmplă la noi, acum, sub ochii noştri, iar justiţia abia dacă face faţă la jafurile la lumina zilei sau în spatele Parlamentului, instituţie care a ajuns o ascunzătoare aproape perfectă pentru cei care în­calcă legea. Acum, tot despre moarte, cu ceva optimism… milenar: „Moartea? zice prietenul meu, sfidător şl sigur pe sine. E pe ducă! Su­tele ei de milenii sînt numărate. „Ori citîndu-l pe poetul Mircea Bîrsilă despre graniţa dintre viaţa şi moarte: „O picătură de sînge/ pe geamul care desparte somnul de moarte: luna”. Mai departe, autorul comentînd o sentinţă cioraniană: „Nişte muşte tragice, asta sîntem cu toţii”. Nu chiar cu toţii zice el. Unii sînt muşte vesele, fericite, inconştiente.
      În altă ordine de idei, spun: poţi să nu-l simpatizezi pe acest tru­ditor pe cărţile altora, pe litera lor? Uneori ne mai şi plăteşte. – Pe unii dintre noi, care publicăm mai rar, ar putea să ne plătească mai des.
    Cartea este frapantă, atît pentru pesimişti, cît şi pentru optimişti – dacă mai poate fi cîndva optimist în această ţară, în afară de jefuitorii ei –, profundă, dureroasă uneori prin adevărurile pe care le conţine, un­de capacitatea autorului în a surprinde citate memorabile din autori iluştri se află în numeroase pagini. Este, într-adevăr, o carte de citit oricînd şi, de ce nu, de memorat unele aforisme, trăiri, întîmplări etc.
Şi totuşi… Zodia magnoliei… Da. A magnoliei albe. Ar fi un fel de întăritor pentru starea noastră.

(Cronică apărută în numărul pe octombrie 2014 al revistei "Convorbiri literare" de la Iaşi)

3 comentarii:

SNK spunea...

Da, ma bucur de descoperirea duminicală. Am inghitit spusele ca pe-o bulina binefăcătoasre la inima, dimpruna cu raufacătoarea, tot la cord, cafea de dimineata.

Anonim spunea...

Domn*Doman, mai este timp! Răzgândiţi-vă, şi întorceţi-vă cu faţa spre vest ! Dacă, va mai răsări, vreodată, pentru noi soarele, numai de acolo poate s-o facă. N-am scăpat de prima atârnare, ba, aş zice că, dimpotrivă, având în vedere meterezele înnălţate de cârpa keghebistă, d-apăi, cum se ne mai gândim la a doua, când suntem târnosiţi de bizanţ, că ni s-a afundat capul în pământ...

Anonim spunea...

Hmmmmmmmmmmmmmm!