Dormitorul albastru

         Suceava, redacţia ziarului judeţean Clopotul, o lună iunie de la sfârşitul anilor ’60. Tânărul şi bărbosul ziarist Alexei Nordinski soseşte în biroul său puţin după ora opt, adică mult mai devreme decât de obicei, lucru ce pare să-l mire pe colegul său mai în vârstă, George Davidovici, supranumit Bădia.

         „Ce-ai păţit, măi baiete, de vii ca niciodată, cu noaptea-n cap?”

         „Bădie, ştii să tălmăceşti visele?” îl întreabă direct şi preocupat junele gazetar.

         „Ei, mă pricep întrucâtva…”

         „Uite, toată noaptea am visat un urs mare şi fioros…”

         Bădia Davidovici şi-a mişcat cu arătătorul ochelarii pe nas în jos, privindu-şi colegul pe deasupra lentilelor, cu nişte ochi vioi, cu o undă de ironie, întrebându-l curios puţin mai târziu:

         „Se căca?”

         „Da, se căca, mamă-mamă, parcă scotea salam Victoria pe cur!…”

         „Mda! zice Bădia lămurit. Ai nişte bani la tine de-o sticlă-două de vin?”

         „Am”.

         „Atunci, dă-i bataie, scrie-ţi în două ore ce ai de scris, că mergem la un şpriţ”.

         Alexei îşi scria articolele la maşina Consul, cu fruntea asudată, şi din când în când privea spre fereastră, de unde i se părea că-l privesc doi ochi de urs.

         La ora zece fix, cei doi descindeau pe terasa însorită a restaurantului Zimbrul. Au cerut un platou cu gustări reci şi o vodcă, pigulind-ciugulind în tăcere sălămior, caşcaval presărat cu piper, un cremvurşt, o măslină, o felie de castravete şi sorbind din vodca rusească. Apoi, au cerut vin sec de Cotnari. Alexei respecta tăcerea colegului său cel mai înţelept decât Dalai Lama, deşi era mai nerăbdător decât o fată mare. Mai spre prânz, când soarele era deja în crucea cerului, şi când i se părea că zimbrul din zidul restaurantului îl privea cu ochi de urs, Bădia îi zice:

         „Măi baiete, ascultă bine, nu cumva să faci infarct… Zici că ursul era voinic şi se căca uitându-se la tine?”

         „Da, bădie, cum te văd şi cum mă vezi”.

         „Atunci să fii pregătit. Vei avea, nu ştiu când, mâine, poimâine…, bani câţi n-ai văzut în viaţa ta la un loc şi câţi n-ai câştigat tu în cinci-şase ani de când eşti la ziar...”

         „Hm! face Alexei neîncrezător, asta-i pielea ursului din pădure?”

         „Nu, nu, să crezi!” îi zice Bădia calm şi hotărât.

         Când a intrat în holul blocului, Alexei era preocupat de un singur lucru: să ajungă la baie înainte de a da ochi cu Varvara, soţia lui, care desigur l-ar fi citit imediat că e puţin matrafoxat şi l-ar fi cicălit că iar a băut, să ajungă la baie neobservat, îşi zicea, şi să se spele pe faţă cu apă rece, să se învioreze, să se spele pe dinţi, să se parfumeze, eventual, să-şi schimbe mirosul de cârciumă… Dar, nici o nădejde, cum a răsucit cheia în yală, soţioara lui Varvara era deja în hol. L-a primit cu braţele deschise, la propriu, l-a sărutat pe buze, pe barba neagră ca pana corbului, pe obraji şi pe frunte şi l-a dus aşa, giugiulindu-l, la masa din sufragerie, pe care se afla faţa de masă de sărbătoare, pâinea feliată, farfuriile şi tacâmurile aşezate ca la restaurantele franţuzeşti, o sticlă de whisky, o cupă de cuburi de gheaţă. Uluirea lui era mai mare decât în faţa celor doi ochi fioroşi de urs. Varvara cea blondă şi planturoasă şi ţâţoasă a turnat în pahare, au ciocnit şi-au sorbit din licoarea rară. Apoi, doamna lui Alexei a trântit în mijlocul mesei un platou cu un gâscan rumenit la cuptor. Au luat ei prânzul romantic, stropit la sfârşit cu o sticlă de cabernet, după care Varvara l-a împins încet pe soţ în semiîntunericul dormitorului, a strigat „Surpriză!” şi-a aprins lustra. Într-adevăr, era o surpriză. Patul conjugal era tapetat tot-tot în albastru cu bancnote de 100 de lei, covorul de asemenea, ţolul de pe perete – la fel. Sută de sută ca o tapiserie uriaşă, mii de ochi ai lui Bălcescu îi priveau din toate părţile, din toate colţurile dormitorului. „Sst!” a răspuns ea întrebărilor uimite din privirea lui Alexei, punându-i apăsat degetul pe buze, descheindu-i nasture cu nasture cămaşa şi trăgându-l peste ea pe cuvertura de hârtii albastre… S-au iubit ca-n noaptea nunţii, ea mângâind cu tandreţe, în timpul actului, hârtiile albastre de pe pat… Iar pe fereastra dormitorului îi priveau doi ochi căprui de urs.

          Ursul din vis care îi adusese lui Alexei de la o editură bucureşteană – pentru romanul său de debut - onorariul cât contravaloarea unei case.  A avut o a doua lună de miere cu planturoasa şi blonda lui consoartă, lună încheiată brusc cu un divorţ zgomotos, după ce Varvara îi aruncase în chiuvetă cei 30 de mililitri de vodcă de pe fundul sticlei cu care trebuia să se dreagă într-o dimineaţă… Ei, dar asta-i altă poveste, cu alţi ochi de urs, mai negri, mai căprui…

(povestire apărută în cel mai recent număr al revistei Vatra din Târgu Mureş)