Un "lişnâi celovek"

         Au marii prozatori ruşi un tip de personaj unic: lişnâi celovek - omul de prisos. N-avea cum să facă excepţie Ivan Bunin, fugit din Uniunea Sovietică imediat după instalarea regimului bolşevic, laureat Nobel în anii '30 pe când trăia într-un sătuc din Franţa, cultivându-şi grădina. În nuvela Suhodol (tradusă de Ştefan Velisar Teodoreanu şi Nicolae Guma) Bunin creează un personaj pitoresc, care se încadrează în tipul de mai sus, un fel de călugăr impostor, un vagabond, un Rasputin în mizerie:

       "De felul lui, Iuşka era mujic de rând, dar de când se ştia el nu pusese mâna la treabă, trăia cu ce da Dumnezeu, plătindu-şi pâinea şi sarea cu istorioare despre păcatul lui, despre trândăvia lui. "Eu sunt mujic, frăţioare, dar îs deştept foc, ca un cocoşat, spunea el. De ce să muncesc?".
       Şi, într-adevăr, avea o privire de cocoşat, inteligentă şi batjocoritoare, era spân, îşi ţinea umerii ridicaţi din pricina toracelui rahitic, şi avea obiceiul să-şi roadă unghiile şi să-şi arunce pe spate părul mare, roşcat, cu degetele lui lungi şi puternice. Fiind de părere că aratul e plictisitor şi că nu-i de el. Iuşka s-a dus la lavra din Kiev - acolo a crescut şi a fost dat afară pentru o "greşeală". Chibzuind că a face pe pelerinul care cutreieră locurile sfinte, pentru mântuirea sufletului, e ceva învechit şi s-ar putea nici să nu fie rentabil, Iuşka a încercat să ia o altă înfăţişare: fără să-şi scoată rasa, a început să se laude pe faţă cu trândăvia şi desfrânarea lui, să fumeze şi să bea cât încăpea în el - niciodată nu se îmbăta - să ia lavra în zeflemea şi să povestească de ce a fost dat afară, însoţindu-şi vorbele de gesturi şi mişcări necuviincioase./.../
        - Şi chiar te-ai jurat să nu munceşti niciodată? îl întrebau mujicii, lucindu-le ochii, în aşteptarea unor mărturisiri pipărate.
        - Acum nici dracul n-ar putea să mă facă să muncesc! răspundea Iuşka. Sunt râzgâiat, frăţioare! Eu îs mai focos decât "ţapul" de la lavră. Fetele - că muieri nu-mi trebuie nici pe degeaba! - se tem de mine ca de moarte, dar mă iubesc. Şi pe bună dreptate! N-oi fi eu chiar aşa de chipos, dar îs vânos straşnic!"