Arcul de triumf al Nimicului

                     

         În exact mijlocul deşertului, adică exact la confluenţa N-S şi E-V, o uriaşă arcadă de piatră, cu nisip pietrificat pe ea, un fel de arc de triumf al Nimicului deasupra lumii. Pe această arcadă stă ţanţoş un mare cocoş roşu care de vreo şapte mii de ani anunţă din oră-n oră sfârşitul lumii. De pe arcul de triumf al Nimicului asupra lumii.

                                                           *

         Ştiind că Mircea Bârsilă fericeşte vrăbiile în poezia lui, în fiecare seară, un vecin hain, la întoarcerea poetului de la treburi în cartierul Tudor Vladimirescu, aşadar, vecinul lui blond, bondoc şi plin de sine, momeşte proastele de vrăbii cu mii de firimituri de pâine şi mămăligă sub o prelată provenită din marea armată română dezmembrată, şi le prinde una câte una. Vecinul blond şi feroce, cu ochi mici şi mai deloc distanţaţi de nas, exact la apariţia poetului în faţa blocului, bagă mâna sub prelată precum iluzionistul în joben, ia vrabia, îi suceşte gâtul dintr-un zvâc abil al degetelor şi o pune pe nisipul de peste asfalt. Şi tot aşa. Zece-cincisprezece vrăbii mici şi dolofane. „Ei, domnule poet, zice blondul şi bondocul vecin, vii diseară la o cină cu vrăbii prăjite şi fericite?”

                                                           *

         Un om necăjit aşteaptă de ore bune la uşa demnitarului, aşteaptă să fie primit într-o audienţă. Te uiţi la amestecul de deznădejde şi speranţă din ochii lui şi-ţi vine să-l întrebi: „De ce-l cauţi printre cei vii pe cel ce e mort?”.

                                                           *

         A primit cândva o sticlă de vin vechi, de vin roşu produs de o podgorie celebră încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. „O păstrez pentru vreo ocazie!” şi-a tot zis. Şi aşa a stat sticla în bufet vreo treizeci de ani. „Să vină o ocazie!” îşi zicea. A venit moartea vinului şi moartea lui.

                                                           *

         Mulţi oameni, creştini, musulmani, budişti trăiesc în moralitate cu speranţa neabătută că moartea va răsplăti viaţa. Dar, poate că viaţa răsplăteşte moartea.

                                                           *

         Soarele cobora prin crengile fagilor de la apus ca-n răsăritul nimicului cel de necuprins.

                                                           *

         Solomon cel înţelept: „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii”.

                                                           *

         Are de scris la tragedia începută de ceva vreme. Dar, a întrerupt de o vreme lucrul. E prea trist, e prea stresat, angoasat, are parte în ultima vreme numai de întâmplări triste şi în condiţiile astea nu poate scrie tragedie. Îi trebuie o perioadă de veselie fără măsură, de veselie prostească…

                                                           *

         Leo Butnaru, tot livresc, şi când vine vorba de moarte: „În ziua Judecăţii de Apoi/posibil să fie lansate tomurile de memorii ale/unui asasin:/Moartea”.

                                                           *

         În amurg, pe deasupra cartierului de la marginea oraşului, pluteau sicrie de carton ca nouri lungi pe şesuri.

                                                           *

         Adrian Alui Gheorghe zice că viaţa este „o eternitate ratată”. Singura consolare a vieţuitorului e aceea că moartea va fi o eternitate pe deplin reuşită.

                                                           *

         Nu trăim de două ori aceeaşi clipă în timpul vieţii; o petrecem însă de un miliard de ori în timpul veşnicei morţi.

                                                           *

         Neantul este perfect, nu are nimic contrafăcut, nu suportă nici pic de impostură, nici o pată albă. Un gol plin compact!

                                                           *

         Poziţia creştină a lui Aurel Pantea faţă de moarte: „Moartea pentru Tine, Doamne Isuse Hristoase,/e o chestiune clasată, face parte din inventarul problemelor/rezolvate. Înainte de a cunoaşte febrele ei, sudoarea de sânge,/pe care Tu ai cunoscut-o, eu Te iubesc, Doamne,/şi cu partea din mine ce va muri, cu stratul gros de umanitate,/cu omul din mine care se va sfârşi. Sunt sediul Tău precar,/Mântuitorule, păcatul a construit în mine multe/fortăreţe, în fiecare din acestea eu sunt soldat împotriva Ta,/în fiecare, voi muri luptându-mă cu Tine, nu întreb,/nimicirii, ce se va întâmpla, Doamne,/cu partea din mine, care Te iubeşte şi va cunoaşte nimicirea,/şi totul mi-e foarte aproape/Doamne, sunt aproape bătrân/şi încă n-am învăţat să mor,/arta asta nu e niciodată desăvârşită”.

                                                           *

         În chiar centrul oraşului, singura firmă de pompe funebre – La Nae pentru eternitate – este deschisă non-stop; deschisă şi la propriu. Uşa stă continuu la perete. În căsuţa celor cu care timpul n-a mai avut răbdare, pe un perete se află un ceas mare cu un singur ac, postat la 12, iar sub el o cruce de stejar rezemată de zid. Pe podea se află mereu două sicrie pregătite cu tot ce trebuie. Fără să ştie cineva, într-unul din sicrie doarme noapte de noapte un umil om al străzii. Iarnă, vară, cum se înnoptează, Grigore, boschetarul fără vârstă, se strecoară în căsuţă, intră cuminte în sicriu şi trage capacul deasupra, odihnindu-şi oasele obosite până când aude primele zgomote ale străzii.

         Dar, în zorii unei zile de decembrie, într-o urgenţă urgentissimă, Nae a livrat unei cernite şi onorabile familii din oraş un sicriu cu locatar adormit, adormit nu întru Domnul, ci întru sărăcia noastră cea de toate zilele.

                                                           *

         Ea, ditamai moartea, fâstâcită peste poate de întrebarea ta pregătită minuţios timp de şapte decenii…

                                                           *

         În timp ce citesc din Gregory Nunzio Corso, tălmăcit de tânărul Vlad A. Gheorghiu, în timp ce citesc: „Moartea s-a dovedit fără sens înafara vieţii./Da, lumea se schimbă/Doar moartea rămâne aceeaşi/îl smulge pe om din viaţă./Ăsta e singurul răspuns pe care îl ştie./Şi de obicei o afacere tristă/Moartea”, ei bine, în timp ce citeam versurile astea beatnice mi-a venit o idee genială. N-am întrerupt lectura şi ideea a dispărut ca nimic. Ceea ce înseamnă că nu era cine ştie ce genială. Oricum, nu mai grozavă decât versurile lui Corso, decât afacerea proastă în sine care e moartea.

                                                           *

         Trecea el senin peste vale cu nimbul lui de fluturi albi şi negri, fluturi ţinându-se strâns aripă albă lângă aripă neagră. Iar între ochi, simetric sub sprâncene, stă mândră regina fluturilor, cu o aripă albă şi una neagră.

                                                           *

         Moartea originară? Uitarea şi ignorarea tuturor celorlalte morţi.

                                                           *

         Nicolae Prelipceanu, încercând să îmblânzească scorpia: ”moarte tu dintre cele mai blânde/întâmplări ale vieţii/umbrelă neagră/cer familiar/zăvor/la poarta neantului”.

                                                           *

         Aşteptarea morţii – resemnată sau revoltată – ne face egali în lume.

                                                           *

         Ei, dar cum murim? Ca fraierii murim, ca-n poemul lui Eugen Suciu: „Palizi cum suntem/geloşi pe cuvinte/nu aflăm micile amănunte/despre felul în care murim//murim ca fraierii/într-un vers de doi lei”.

                                                           *

         Moartea este întregul din parte.

                                                           *

         Un trovant de la Tomşani-Vâlcea în formă de falus ridicat spre cer de vreo doi metri şi jumătate. Specialistul îmi spune că are vârsta de cinci milioane de ani. Strat peste strat de nisip cimentat de natură în cinci milioane de ani. Moartea e un fir de nisip lung de doi metri şi jumătate închis definitiv într-un falus de piatră de cinci milioane de ani.

         (Fragmente din volumul Moartea de după moarte,apărute în revista Discobolul de la Alba Iulia, din mai-iunie-iulie 2014).