Paul Vinicius – Kemada
(Tracus Arte, 2012). Paul Vinicius este un poet singular în lirica românească
actuală. El este poetul damnat prin excelenţă (câţi îşi doresc să pară şi nu reuşesc!),
care-şi descrie conştient-bonom condiţia, ca-ntr-o ars poetica: „eu/totuşi/nu scriu poezie;/eu/(adică/cel care/aprinde
lumina/şi)/mă uit la stânga:/nimeni/mă uit la dreapta:/nimeni/mă uit la
ceas:/ceasul – buştean;/nu îmi arată nimic//în schimb/în mâinile mele:/o
frânghie nou-nouţă/suficient de lungă/suficient de rezistentă/numai că
eu/(pentru numele lui dumnezeu!)/eu/nu scriu poezie/eu/pur şi simplu/mă
spânzur/cu viaţa/de viaţă -…” În volumul
acesta, mai toate poemele – ludice, grav-ludice, total „neserioase” – sunt
poeme de dragoste ale liricului beat de iubire, de vodcă, de apatie, atmosfera
fiind una de lentoare şi alcool, o lină beţie lirică: „iar eu/trebuie să
înţeleg/(nu-i aşa?)/tot ceea ce tu nu poţi duce/singură/la capăt//fiindcă//gura
ta:/precum o frază pe care buzele mele/nu o mai ştiu încheia//trupul tău:/pe
care numai degetele mele/de beţiv/îl mai ştiu dezveli/din braille//surâsul
tău:/o înecată frumoasă/peste care/(iată)/cade noaptea//(şi frigul)/(şi
alcoolul)/şi/(odată cu ea)/neliniştea://degete albastre/somnambule/pe clapele
unui pian//infinit”. De observat ritmul absolut remarcabil sacadat, care
permite cititorului intrarea triumfală în lumea boemă a poetului. Formal, Paul
Vinicius urmează pe-un Mihai Ursachi, având un titlu de zece rânduri şi un poem
de patru versuri scurte, trăsnite, suprarealiste, adică în total vreo 15 silabe, totul aparent neserios.
Iată titlul: un prim text anonim care a
avut drept consecinţă (asupra lui p.v.)o brutală creştere a consumului zilnic
de tabac şi vodcă – de la 2 la 4 pachete (fără filtru) respectiv de la 400 la
750 ml (nu neapărat cu pahar). Şi textul, poemul propriu zis: „din
apă/patru ochi luceşte./ce este?/doi peşte".
2 comentarii:
Postez aici, deşi nu recenzatul mi-e subiect, ci recenzorul.
Am răsfoiti primul vol. din "Generaţia 80'... ", dăruit internauţilor iscoditori.
Mi-a plăcut stilul Prefeţei (concis, detaşat-cordial, chiar şi-n ironie - nu coroziv ca la poeta-lu'tac'su), apoi am lecturat originea numelui Alui... Dar treburi urgente mă cheamă departe de carte. Voi reveni, mai ales pentru că pe mulţi nemţeni din acele vremi i-am cunoscu personal. Pe alţii i-am cetit numai pînă mi-am dat seama-n ce ape se scaldă. Şi sunt curios să-i compar cu ce scriu despre ei şi gruparea nu ştiam că definită-n premieră astfel, de L. Ulici, la o adunare scriitoricească... Vă mulţumesc, pentru că m-aţi incitat!
Sper să primesc şi din parte-Vă confirmarea lecturii acestui comentariu.
Cu stimă, Culai - pentru conformitate, Nicolae Ciobanu.
Bine aţi venit! Vă ştiu de pe blogurile lui LIS şi al lui Tudor Cicu.
Lucrez la un volum doi, din care deja am publicat vreo zece interviuri. Găsesc că e bine să spună ei îşişi ce-au vrut, ce-au făcut etc., pe lângă ce spun criticii...
Trimiteți un comentariu