sâmbătă, 10 decembrie 2011

La mormântul Părintelui Arsenie Boca

Astăzi am fost la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Vremea a ţinut cu noi. Legenda spune că dacă părintele vrea să-l vizitezi îţi înlesneşte drumul, dacă nu - te opreşte pe undeva, cumva. Pe noi, milostiv, ne-a primit. Am traversat Petroşanii înzăpeziţi, dar cu şoseaua neagră. În acelaşi loc, la dus şi la întors, a plouat cu stropi mari şi rari - un semn pe care trebuie să-l desluşesc.
Trebuie să mărturisesc că sunt creştin ortodox, dar nu practicant. Însă, după ce am urcat dealul la liziera pădurii de brad de deasupra Mănăstirii, după ce am depus ghiveciul cu flori în marea de flori de pe mormântul acoperit mereu cu crengi de verzi de brad, când am atins crucea, mi-au ţâşnit lacrimi instantaneu. Iar eu nu plâng toată ziua bună ziua. O emoţie de necontrolat m-a stăpânit minute multe. Şi nu era o zi cu mulţi vizitatori, cum aud că sunt multe altele, din punctul acesta de vedere, a fost o zi liniştită.
Am străbătut 500 de kilometri dus-întors şi sunt acum seara copleşit. Părintele Arsenie a avut har, sunt convins. Apropierea de mormântul lui este similară cu întâlnirea cu miracolul. Toţi cei care treceau pe acolo, păreau transfiguraţi.
Mulţumesc, Doamne, că mi-ai înlesnit această întâlnire admirabilă azi, sâmbătă.

8 comentarii:

Fleur spunea...

Tocmai inchisesem calculatorul. Am mers la bucatarie si am baut un pahar cu apa.Atunci mi-am adus aminte ca nu am citit pe blogul dv. si am redeschis. Am vazut postarea si nu aveti idee cata liniste mi-a adus. Si eu am simtit miracolul si inca il mai traiesc.Acum 23 de ani, am facut o hepatita in timpul sarcinii. Am refuzat avortul desi stiam ca e un risc enorm.M-am rugat ca acel copil sa se faca medic si sa vindece, la randul lui.Ei bine, fiica mea este anul 4 la medicina in Bucuresti. Cred ca va fi un medic bun. Acum 8 ani, tatal meu se opera de cancer, fara nicio sansa, ziceu medicii. Este inca in viata. Acum 4 ani, am murit eu... si sunt, totusi, in viata.Pt cate trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu.De ce uitam oare?

Popa spunea...

Din pacate nici Parintele Arsenie Boca n-a scapat de prigoana poporului roman reprezentata de legionari si securisti si slujitorii lor.

Tovarasii colonei ! ; - martirizat prin inchisori , la canal, la ocna, prigonit pana la moarte.

Legionarii si securistii sunt tot popor roman Dom' Doman. Spre nenorocirea noastra.

Apoila la vremea aia cincizecisi.. - si unii din ministerul [tot din neamul romaqnesc]cultelor , apoi episcopu' de Arad Andrei Mageru ? [si el tot roman]il scoate din monahism si il zgorneste in lume [in locul manastirii regimul facand un azil de barani la fel ca basescu azi,in locul spitalelor]

Desigur Dom'le Doman , ierarhii tin la el dar n-au ce face datorita regimului. Si ierarhii tot romani si ei.

" Te-am cunoscut la Sambata ca un ctitor al sufletelor iar acum zugravesti sufletul oamenilor pe panza, in pictura ca sa zugravesti chipul lui Christos in el... " ii spunea Nechifor Crainic Parintelui Arsenie.

Slava obstei de la Prislop care s-a'ngrijit de sfarsitul vietii Parintelui Arsenie.

In Septembrie 1989 - Maiorul de securitate Cocarlea nu-stiu-cum propune scoaterea de sub urmarirea operativa a Parintelui Arsenie, iar doua luni mai tarziu Parintele Arsenie s-a mutat la Domnul.

Nici eu nu plang cu una cu doua ,Domane , dar cand vad in ce lume traim - popor roman , m-apuca plansu'.

Popa spunea...

Parintele Arsenie traieste in noi. Ar trebui sa ne rusinam atunci cand nu facem ce trebuie.

DOINA NEUMAIER spunea...

Dragul meu verisor,am citit chiar acuma si sunt emotionata la noi in RASTATT-GERMANIA este ora 20.30 am facut o prajitura si am gindit la tine, tare dor imi este de tine! Si eu as merge la mormantul Parintelui dar sunt tare departe!
Doriinta mea cea mare este sa ne intilnim la mine in Germania sanatosi! ITI TRANSMIT MULTA SANATATE SI CRACIUN FERICIT ! NEUMAIER DOINA- RASTATT GERMANIA

Augustin spunea...

Draga Doina, ma bucur ca-mi citesti blogul. Iti doresc si eu sanate si sarbatori fericite cu bucurie.

DOINA NEUMAIER spunea...

Dragul meu verisor,acuma este ora 23.55 la mine in Germania cind citesc blogul tau.Iti aduc la cunostiinta ca esti apreciat si le place nemtilor blogul! FELICITARI DIN PARTEA LOR SI SA O TI TOT ASA !
MULTA SANATATE!
DOINA NEUMAIER

Horia spunea...

Arsenie Boca a murit ca un martir, torturat de securitate pt. că a vrut să fie liber (în luna "REVOLUŢIEI"). Sutele de mii care au fost chinuţi în lagărele comuniste îl însoţesc în veşnicie. Şi în bezna uitării. Şi cum le merge bestiilor, pardon, oamenilor de afaceri?

verginia spunea...

Am citit de curand ``Parintele Arsenie Boca, un sfant al zilelor noastre `` scrisa de Dan Lucinescu.
Scrisa cu mult suflet, cu multa iubire, dar si cu multa luciditate.M-a impresionat.