Sărbători fără Zubaşcu

Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, se aprind luminile în brazi, oraşele strălucesc de ornamente luminoase, pe străzi şi-n autobuze se cântă colinde. Dar totul pare mai trist decât de obicei. Ion Zubaşcu nu ne va mai trimite prin mail urările lui însoţite mereu tot de altă colindă cântată de el inconfundabil. Caut în căsuţa electronică şi dau peste urări pe care mi le trimisese într-un miez de noapte de decembrie împreună cu
“Povestea
unei colinzi de Anul Nou
Dragul meu, pentru că ai fost harnic şi mi-ai răspuns cu promptitudine cu propriile tale urări, m-am gândit să-ţi trimit de Anul Nou o colindă cântată pe care o găseşti în attach, împreună cu povestea ei de mai jos şi gândurile mele sărbătoreşti:
Prin anii ‘70 (mileniul trecut), am auzit de la soră-mea Ileana colinda „Scoală gazdă din pătuţ/ Şi ne dă un colăcuţ/ Florile, florile dalbe”, culeasă „într-un sat prăpădit din Ţara Lăpuşului” şi neînregistrată în nici o culegere de folclor din România, de la 1900 pâna în acei ani. Din clipă când l-am auzit, n-am mai putut lăsa din cerul gurii acest diamant de colind, pe care am început să-l cânt pe scenele ţării, în săli polivalente şi pe stadioane, ani şi ani la rând, până l-au preluat în repertoriul propriu toţi cei care îl cântă acum, uitând cu desăvârşire cine l-a scos pentru prima dată în larg. Anul acesta am reauzit acest colind, după 35 de ani de când l-am lansat, într-o reclamă la cafeaua Selected, pe toate televiziunile, dar şi în popularul serial „Inimă de ţigan”, de pe Acasă TV, în metrouri şi chiar la uşa apartamentului meu din Bucureşti, unde-au venit să mă colinde copii din cartierul Crângaşi.
Cred că te poţi considera om de valoare când faci pentru poporul tău cel puţin cât a făcut şi poporul tău pentru tine. Când mă va întreba Dumnezeu la Judecata de Apoi a conştiinţelor literare: „Ce-ai făcut mai bun în viaţa pe care ţi-am dăruit-o pe Pământ?”, i-aş putea răspunde: Am salvat de la moarte o colindă.
Fie ca tot ce ai scris tu mai bun /…/ să dureze măcar atâtea milenii de când vine din cerul strămoşilor, spre sufletul tău de acum, această colindă nescrisă. La mulţi ani!
Cu bucuria întâlnirilor noastre viitoare, florile, florile dalbe. Ion Zubaşcu”.
Reascult colindul cântat inimitabil de Ion şi înţeleg o dată mai mult ce scriitor şi ce om minunat am pierdut anul acesta, alături de alte nume importante ale literaturii române. Acesta era Ion Zubaşcu cel care a salvat un colind, dar care a lăsat şi câteva cărţi de poezie-document, gen marcat definitiv de el.