Un adevărat roman istoric publică Ion V. Strătescu: Cine trage primul (Casa Editorială ODEON, Bucureşti, 2010). Este romanul ascensiunii şi decăderii lui Ion Antonescu, personaj istoric controversat. Cartea este împărţită în patru mari capitole: 1941- Abces de fixaţie, 1942 - Bun venit în Iad, 1943 - Tidal wafe, 1944 - Lunga vară a trădării, respectiv anii implicării României în războiul antisovietic, alături de trupele germane, până la arestarea mareşalului. De altfel aici se naşte o dilemă: e vorba de romanul lui Ion Antonescu sau de romanul războiului antisovietic? Răspunsul e acelaşi: şi una, şi alta.
Romanul este conceput ca un scenariu cinematografic, într-o succesiune de scene de război de linia întâi, alternând cu cele de tratative diplomatice, iar acestea cu cele domestice, chiar cu cele erotice, în vălmăşagul războiului devastator existând şi o poveste de dragoste absolut tulburătoare între actori despărţiţi de interese militare, uniţi de sentimente nealterate de conflagraţii. Autorul este bine documentat, dovedindu-se cunoscător al strategiilor militare din cel de-Al Doilea Război Mondial, al diplomaţiei epocii, al personalităţilor vremii. Romancierul n-are tabuuri, ignoră cu bună ştiinţă „corectitudinea politică” şi continuă atitudinea lui Marin Preda din Delirul, aceea de a-l prezenta pe generalul Antonescu altfel decât în cărţile de istorie şcolară. Ba, Strătescu îl prezintă pe general cu oarecare simpatie, în ciuda eforturilor vădite de a fi neutru, văzând în acesta un mare conducător de armate şi un patriot, ca şi un militar şi un om de onoare. Orgoliul, irascibilitatea, severitatea excesivă în conducerea statului ale lui Antonescu devin calităţi în viziunea romancierului. Din prezentarea tuturor întâlnirilor Hitler – Antonescu rezultă că generalul român nu era un obedient în faţa Fuhrerului, nu era un „ucenic ascultător”, el punându-i în inferioritate pe faimoşii generali nazişti, principalii colaboratori ai stăpânului de la Berlin şi obţinând favoruri de la Fuhrer, printre acestea fiind primirea comenzii unei laturi a frontului antisovietic, în detrimentul generalilor germani. Apoi, încă o dată avem de-a face cu un alt Antonescu când acesta negociază cu şeful comunităţii evreilor din România, fost coleg de clasă la liceu, salvând de la moarte cea mai mare parte a comunităţii, după cum n-a mers orbeşte în alianţa cu Germania hitleristă, încă din 1943 el ducând tratative secrete cu Marea Britanie. Mai mult, a pus pe Eugen Cristescu, şeful serviciilor secrete, să facă scut în jurul lui Iuliu Maniu, vizat de lichidare de către germani, Iuliu Maniu care nu era deloc un apropiat al Conducătorului statului, ba chiar îi era un adversar politic.
Personaje veridice ale romanului sunt Mihai Antonescu, aghiotant al generalului, Eugen Cristescu, deja pomenit, cel care avea o viaţă privată deloc liniştită, dar care era un profesionist desăvârşit, aducând aproape zilnic sinteze de informaţii extrem de importante, apoi tânărul rege Mihai, tratat în general de sus de Antonescu cel furios pe el în finalul romanului, în scena memorabilă a arestării, Maria Antonescu, femeia energică din spatele liderului politic şi militar… Dar, avem surpriza apariţiei episodice a unor alte personaje reale: Georgeta Cancicov, iar pe front a plutonierului Heinrich Boll, nimeni altul decât celebrul scriitor, laureat al Premiului Nobel. În aceeaşi galerie de personaje real-istorice se înscriu toţi colaboratorii lui Hitler, prezentaţi ori în contacte directe cu Antonescu, ori ca personaje secundare la întâlnirile Hitler – Antonescu. Dar, fatalmente, romanul nu putea fi scris doar cu asemenea personaje, Ion V. Strătescu completându-le cu personaje fictive mai importante, cu nume şi roluri în război sau altele pur şi simplu anonime.
Scriitor profesionist, deopotrivă poet şi prozator, Ion V. Strătescu se dovedeşte a fi un bun constructor de roman (hm! aflu că la bază este inginer constructor!), alternând secvenţele private cu cele generale, analiza de strategie militară cu viaţa unei familii din Călăraşii anilor 40, scenele de solidaritate umană din tranşee cu cele de politică militară înaltă din buncărele lui Hitler, fiind atent ca textul să nu aibă lungimi inutile şi „burţi”, scriind simplu şi coerent, rotunjind capitolele… Iar finalul este deschis, cititorul rămânând cu impresia că romanul va avea sigur o continuare, eventual viaţa din închisoarea secretă a generalului, procesul acestuia, execuţia, evenimentele de până la 30 decembrie 1947…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu