Mihai Octavian Ioana este un poet pe cât de parcimonios cu apariţiile editoriale, pe atât de spectaculos. Dar el este zgârcit şi cu amănuntele bio-bibliografice, de pildă, nedezvăluind nimic pe copertă sau la sfârşitul plachetei Frizeria din turn (Editura MJM, Craiova, 2011). Mă văd nevoit să spun eu că e profesor de română la Turnu Severin, e personaj pitoresc, om spectacol, autor a încă vreo trei volume de poezii. El relevă plăcerea şi fervoarea scrierii de poezie ale unor Emil Brumaru sau Şerban Foarţă.
Aici, Mihai Octavian Ioana imaginează lumea ca pe o frizerie a doamnei Elvira în milenarul Turn de Apă sau Turnul Frizerilor în vârful căruia poţi ajunge cu umbreluţe portocalii, roşii sau albe. După ce sunt tunşi/raşi de doamna Elvira clienţii coboară pe-o scară dosnică „despre care cârcotaşii spuneau c-ar fi avut doar câteva trepte, iar cei mai răi spuneau că n-ar fi avut, de fapt, nicio treaptă”. În frizeria doamnei Elvira, copiii dau spectacole „cu declamaţii şi cântece”, precum se produce acest pici de şase ani: „Mi-e milă de tine, că eşti cireş,/Pentru că nu poţi patina,/Nici nu zbori călare pe-un preş/N-ai nici sanie, nici pijama.//Mi-e milă de tine, scump iepuraş,/Că nu baţi mingea în curte cu fetele/Nici nu prinzi porumbei prin oraş/Nici n-aluneci pe gheaţă cu ghetele.//Şi tu de ce te lauzi, dragule câine?/Eşti filozof? Mare scofală!/Dacă vrei să ştii, chiar de mâine/Ba nu, de la toamnă, şi eu merg la şcoală!”
Dar, vorbeam de ecouri din Emil Brumaru? Iată: „Iubita are-un şold tasat/De visuri grele ce-a visat/Iar celălalt e mai bombat/Mai bucălat/Mai educat.//Ca să o pot pupa pe şold/Ar trebui să-i cumpăr gold/Iar ca s-o pup şi pe buric/Ar trebui ceva mai şic/Un diamant pe un inel/Şi-un kil de perle lângă el/Iar ca s-o pot plimba prin târg/Când dau cireşele în pârg/Ar trebui să am măcar/Un Pontiac sau un Jaguar…”.
Dincolo însă de aceste versuri jucăuşe, poetul este în felul lui un grav, un ludic grav, ducându-ne la cea mai profundă temă literară în paşi de Damen tango: „Vino-mbrăcată în purpuri şi mătasă/Şi n-o să ştie nimeni că tu eşti/Vino-mbrăcată-n haine-mpărăteşti,/Cea mai gătită şi cea mai frumoasă.//Te vor privi înseninaţi cu toţii -/Ai putea fi odrasla unui cneaz./Vino când vrei: poimâine, mâine, azi,/Căci tu n-ai patimi, cumpene, emoţii.//Ţi-aş pune nume: Andra, Lia, Clara,/Dar cred că nu ţi s-ar părea de soi,/Când ne-am privi de-aproape amândoi/În zori, spre prânz sau când se lasă seara…” Şi balada aceasta…de dragoste se încheie în stilul Radu Stanca: „Chiar dacă vin de foarte de departe/Din blânzi strămoşi şi din cumplite zile,/Ascunde-mă sub iarbă şi zambile -/Altfel nu ţi-aş fi scris, Domniţă Moarte”.
Cartea este structurată în în patru secţiuni, ca o odisee a unei lumi mici de la urcarea cu umbreluţe viu colorate până-n turnul doamnei Elvira, unde au loc adevărate spectacole şi sărbători neştiute, după care, părăsind frizeria, omul/clientul rătăceşte prin oraş, prin praful duminicii, şi pe bănci, la patinoar sau prin scuaruri unde găseşte mâzgălite versuri precum cele din ultima secţiune a cărţii, secţiune încheiată cu Balada doamnelor de-acum, o fină şi nu total gratuită parodie la Villon, care începe astfel: „Iubitele din vremea mea de june/S-au încreţit, s-au preschimbat în plante/Şi risipesc în jur amărăciune/Cicălitoare, acre, enervante.//Au fost cândva la mine-n gând/La mine-n pat, la mine-n vis/Dar anii le-au cernut pe rând/Şi-un cerc de spectre le-a închis” şi se încheie astfel: „Toate-s pe-al frumuseţii pisc,/Ce fi-va mâine? Praf şi scrum/Încoronare, fast şi fală/Poate catran, poate beteală/Dar niciodată ca pe-acum”.
Mihai Octavian Ioana este fără îndoială un poet uşor vetust, dar voit vetust, luând distanţă de trecuta poezie prin ironie fină, prin parodie, prin spectacolul pe care-l creează din aşezarea versurilor în pagină. Aici, toată cartea este un spectacol, fiind excelent ilustrat sepia de Emil Iachimovski (un Tudor Jebeleanu al Severinului) şi chiar imprimat sepia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu