Astăzi s-au împlinit exact o sută de ani de la naşterea la Răşinari a lui Emil Cioran. Nu prea văd semne de omagiu, de sărbătoare... Aud doar la Radio România Actualităţi un cuvânt al Martei Petreu, poetă optzecistă de la Cluj şi profesoară universitară de filosofie, un cuvânt despre filosof şi scriitor, nu ditirambic, dar documentat, la obiect. Recent, am citit volumul Martei Petreu - Despre bolile filosofilor. Cioran. Este o carte bine argumentată, veridică, o adevărată oglindă a lui Cioran.
În rest... Ieri, la Paris, un magnat al energiei (român de-afară)a cumpărat la licitaţie peste 130 de manuscrise şi documente de-ale lui Cioran. Biblioteca Centrală Universitară şi Televiziunea Română, două instituţii finanţofage ale statului, au participat la licitaţie şi punând mână de la mână n-au reuşit să achiziţioneze nici măcar legitimaţia de student a filosofului. Toate manuscrisele au fost achiziţionate cu 405 000 euro. Statul român n-a avut aceşti bani să aducă la patrimoniul naţional manuscrisele autorului Schimbării la faţă a României. Ce putem spune?! Banii ăştia îi fură un client politic în ţărişoară în trei zile. Asta e o şpagă de ministru la o modestă licitaţie contrafăcută.
Patrioţii de serviciu pot fi fericiţi. Cioran, cel atât de atacat pentru scepticismul lui şi pentru că şi-a iubit ţara mai pe ocolite, adică criticându-i metehnele, plăteşte astăzi, 8 aprilie 2011, la un veac de singurătate şi boală. Ce n-a reuşit comunismul şi mâna lungă a securităţii, reuşesc acum fără cine ştie ce afort, diriguitorii culturii române de astăzi.
Un comentariu:
Prin desăvârşirea silistică, prea admirată de filologi, Emil Cioran a a forţat de fapt gândul să se elibereze de cartezianismul nemetaforicei limbi franceze. Corectă intuiţie: retorica automatizează gândirea. În definitiv, binele-adevărul-frumosul sunt indisolubila jumătate exclusivă a răului, falsului şi urâtului.Victima terţiului exclus, Emil Cioran este şi autopsierul şi cadavrul raţionalismului – ultima mare jumătate de “adevăr-uire”. Căci nu există frază şi nici judecată în care silogismul să realizeze sens fără metaforă intuitivă, fără terţiu inclus, astfel încât “ilogica” activată să lanseze, prin continuitatea care caracterizează activitatea mentală, puntea peste cele de nearticulat, logosul inedit al creativităţii. Transcendenţa, aşadar, nu se află nici înaintea primei cauze, nici după efectul efectelor, ci “între”, inclusă ca intuiţie în black-box-ul metaforei, unde se petrece minunea regenerării gândirii. Cum auto-creaţia metaforică nu numai că ne eliberează de propria mentalitate, cum prin paritatea participării în procesul metaforizării părţile creează libertate, dilema libertate-egalitate confirmă impasul terţiului exclus, al raţionalităţii. Drama lui Emil Cioran nu este cea a ne-activităţi, ci a inapetenţei – cum i-a tot reproşat Petre Ţuţea – faţă de crezul creativităţii.
Rongo
Trimiteți un comentariu