O plachetă de poezii: Tenebrele exilului de Cornel Dimovici, medic român trăitor în Germania. Poezie de atmosferă sordidă, cu accente neoexpresioniste, în fond de meditaţie existenţialistă: "În anii '60,/Geza m-a învăţat:/puşcăriile sunt exterioare,/în afara fiinţei./Fiinţarea funcţionează în ritmul puşcăriilor/interioare./Exilul este întotdeauna interior./Umbra existenţială/este produsul construcţiei./Şi ritmul puşcăriilor,/ritmul exilului,/scapă,/fuge,/de controlul fiinţării.../Noi, săracii cu duhul,/purtăm,/în exilul exterior,/puşcăriile/şi exilul interior".
Cornel Dimovici este un bun prozator (am scris despre un roman al său, voi scrie şi despre o carte de proză scurtă), dar iată că e şi un poet elaborat îndeosebi, mai deloc nativ.
2 comentarii:
Mă bucur că am găsit în acest blog aprecieri asupra poeziei lui Cornel Dimovici. Ca cititoare, mărturisesc că mi-au plăcut multe din poeziile din vol. "Tenebrele exilului", au o cadenţă anume care punctează motive, idei, ex. "Dor", "Spaţii", "Odă", "Tăcerea". Aş cita în întregime poezia "Patrie", caracteristică pentru intelectualul trăitor în Ardeal şi ajuns într-o Europă ...multietnică: "Patria dacului/şi a secuiului,/a ungurului,/şi a sasului,/este Transilvania-/de fapt,Europa./Şi unde zace neînţelegerea?/În Europa?/În Ardeal?/În limba sasului/sau a ungurului .../Sau în capetele de beton/ale comuniştilor?" Asta e!
Felicitări pentru acest blog comparabil cu o revista de critică literară!
O ardeleancă
Bun venit Ardelencei pe acest blog. Nu-l cunosc pe dl. Dimovici, dar şi pe mine m-a cucerit volumul său. Vă dezvălui amănuntul că am stat trei ani (din 1987 până la revoluţie) la Baraolt - Covasna şi din anumite puncte de vedere am nostalgii. Poate aşa se explică apropierea mea de literatura dlui Dimovici, şi prin faptul că am trăit o perioadă pe acele meleaguri.
Trimiteți un comentariu