Rezistenţa prin cultură redivivus

Duminică seara la oră de vârf, pe TVR1, avem o emisiune mai nouă: Cincizeci de minute cu Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Am urmărit-o pe cea de aseară. Cei doi au discutat despre speranţă. Oameni cu idei, în general, cu discurs preţios, de data aceasta păreau blazaţi. Dialogul lor era steril, cu trimiteri la Eclesiastul şi la Sf. Apostol Pavel şi, desigur, la Pleşu. O emisiune frumoasă, cu doi intelectuali în vogă, vorbind corect româneşte (lucru rar pe la televiziunile noastre), brodând coerent pe o temă aleasă, după cum pot vorbi de altfel pe orice temă. Numai că totul părea searbăd, studioul televiziunii publice fiind turnul de fildeş în care discuţia putea fi din 1757, din 1953, din 2000... Dar ea era întregistrată totuşi în 2011, deşi nimic nu lăsa să transpară acest lucru. Tema putea fi adaptată, totuşi. Privitorii ar fi fost mai interesaţi ca tema să fie, să zicem: Ce mai înseamnă speranţa în România la 2011? Altfel, mă întreb dacă nu cumva emisiunea cu cei doi filosofi şi eseişti n-ar fi fost posibilă în anii '80 la televiziunea lui Ceauşescu şi Adrian Păunescu. Dialogul săptămânal al celor doi să însemne revenirea la rezistenţa prin cultură; fără Constantin Noica? Hm! Fără Noica, ce mai chichirez gâlceava?