sâmbătă, 2 octombrie 2010

Adrian Năstase şi furtul de dreapta al României

Am scris aici sau în ziare ori reviste, că Adrian Năstase este de o inteligenţă sclipitoare, am spus chiar că este cel mai mare editorialist român contemporan în viaţă. Fără niciun fel de ironie. Ei bine, mi s-a confirmat astăzi încă o dată, după cuvântul său la congresul tinerilor pesedişti. Iată: "Ca să schimbi un bec, este necesar un membru PDL care să spună că becul nu trebuie schimbat. De un al doilea, care să spună că de fapt PSD şi mogulii inventează faptul că becul ar fi stricat. Un al treilea, care să spună că, dacă becul este stricat, a fost stricat de Ion Iliescu în perioada mineriadelor. Este nevoie apoi de un al patrulea, care să apară la B1 şi să explice că problema cu becul este rezultatul unei corupţii ruseşti. Un al cincilea, care să aloce la Ministerul Turismului bani semnificativi pentru o campanie la CNN de achiziţionare de legume. Al şaselea, care să îşi dea demisia, şi de un al şaptelea, care să îl critice imediat pe al şaselea că becul s-a stricat. Mai este nevoie de un al optulea ca să acuze toţi românii în bloc pentru că nu se mai satură de becuri. În fine, e nevoie şi de Emil Boc, care să decidă a doua zi că becurile trebuie reduse cu 25% şi că toţi beneficiarii trebuie să plătească impozit de 50%. Şi nu în ultimul rând, este nevoie de Radu Moraru (moderatorul emisiunii "Naşul" de la B1 - n.r.), care să relateze versiunea corectă a întregii poveşti"
Ei bine, anecdota - probabil, spontană - este absolut genială. Un singur amendament am de făcut. În subtext, eu citesc că Adrian Năstase a spus: "Noi, guvernul Adrian Năstase am furat 17,5 miliarde de euro în patru ani, iar guvernul Boc în numai doi ani a furat deja 17,6 miliarde de euro". Şi cred că are dreptate.
Iar eu zic: Români, avem o alternativă: votăm un regim de stânga care să ne fure sau votăm un regim de dreapta să ne fure!

4 comentarii:

cântăreţul chel spunea...

totul depinde de BEC.

Gheorghe Truţă spunea...

Bine, Gusti... nu esti doar un excelent prozator... văd că esti si un comentator politic redutabil!

Augustin spunea...

Dragă Gigi, nu sunt niciun fel de comentator. Sunt un cetăţean român disperat care încearcă să-şi păstreze bruma de cale dreaptă, adică de bun simţ.

Anonim spunea...

donule nastase o disutie politica inre doi sau mai multi parteneri trebuie avut in vedere criterile -1-mintile stralucite discuta despre idei -2-mintile luminate discuta despre evenimente -3-mintile scurte discuta despre oameni cid discuti cu sau despre basescu trebuie in cadrat la criterul -3- minte scurta